Un cer nou şi un pământ nou

APARIŢIA CERULUI ŞI PĂMÂNTULUI NOU

Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. (Apocalipsa 21:1)
Expresia am văzut este folosită în Apocalipsă pentru a arăta progresul chronologic. A introdus fiecare din evenimentele culminante începând cu întoarcerea Domnului Isus. Când capitolul 21 se deschide, toţi păcătoşii din toate veacurile, ca şi Satan şi îngerii, au fost condamnaţi la iazul de foc. După ce toţi oamenii şi îngerii nedrepţi vor fi surghiuniţi veşnic şi universul actual distrus Dumnezeu va crea un nou loc pentru cei mântuiţi şi pentru îngerii sfinţi ca să locuiască acolo veşnic.
Expresia un cer şi un pământ nou derivă de la două pasaje din Isaia. În Isaia 65:17 Dumnezeu spune " Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute, şi nimănui nu-i vor mai veni în minte ". În Isaia 66:22 El a adăugat " Căci după cum cerurile cele noi, şi pământul cel nou pe care le voi face, vor dăinui înaintea Mea-zice Domnul-aşa va dăinui şi sămânţa voastră şi numele vostru ". Ceea ce a proorocit Isaia este acum o realitate în viziunea lui Ioan.
Nou nu înseamnă nou într-un sens cronologic, ci nou într-un sens calitativ. Cerul nou şi pământul nou nu vor succede, pur şi simplu, universului actual în secvenţă cronologică; ele vor fi ceva cu totul nou, proaspăt, nemaivăzut înainte. Dumnezeu trebuie să creeze un cer nou şi un pământ nou pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră. Dumnezeu a creat pământul original pentru a fi potrivit ca o casă permanentă a omului. Totuşi, păcatul a corupt pământul şi universul şi Dumnezeu le va distruge. Ceea ce se întinde înainte pentru pământ nu este un haos nuclear sau ecologic, ci o judecată divină.
Vechiul Testament descrie poluarea şi distrugerea universului actual. Iov 15:15 declară că " Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în sfinţii Săi, dacă nici cerurile nu Sunt curate înaintea Lui ". Isaia 24:5 adaugă " Şi aceştia, ca măgarii sălbatici din pustie, ies dimineaţa la lucru să caute hrană, şi în pustie trebuie să caute pâinea pentru copiii lor " . Psalmistul scrie " Tu ai întemeiat în vechime pământul, şi cerurile Sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu vei rămânea; toate se vor învechi ca o haină; le vei schimba ca pe un veşmânt, şi se vor schimba " (Ps.102:25-26). Domnul Isus Hristos a confirmat acea învăţătură a Vechiului Testament când a spus că "cerul şi pământul vor trece" (Luca 21:33).
Prima aluzie despre cum vor fi cerul nou şi pământul nou este făcută în observaţia lui Ioan că acolo nu va mai fi mare. Va fi o schimbare uimitoare a pământului actual, din care aproape trei sferturi este acoperit de apă. Marea este simbolul mediului ce depinde de apă. Toată viaţa de pe pământ depinde d apă pentru a supravieţui şi pământul este singurul loc ştiut din univers care are destulă apă pentru a susţine viaţa. Dar trupurile sfinţite ale credincioşilor nu vor cere apă, spre deosebire de trupurile umane actuale, al căror sânge conţine 90% apă şi a căror carne conţine 65% apă. Deci, cerul nou şi pământul nou vor fi bazate pe un principiu de viaţă complet diferit de cel al universului prezent. În cer va fi un râu nu de apă, ci cel al "apei vieţii" (22:1, 17). Fără mare nu poate exista ciclu hidrologic, deci fiecare formă de viaţă şi climat vor fi diferite în mod dramatic.
Dintr-o perspectivă metaforică, unii comentatori au văzut lipsa de apă ca o absenţă simbolică a răului.

CAPITALA CERULUI NOU ŞI PĂMÂNTULUI NOU

Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea Sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. (Apocalipsa 21:2)
Pe când următoarea scenă din viziunea lui se desfăşoară, apostolul Ioan se mută de la o descriere a cerului nou şi pământului nou în general, la o descriere a oraşului de reşedinţă al ţării veşnice. De vreme ce textul îl identifică deplin în acest fel, nu avem motive de a ne îndoi că cetatea sfântă, Ierusalimul, este o cetate reală. Noul Ierusalim nu este cerul, ci capitala cerului. Nu este sinonim cu cerul, pentru că dimensiunile lui sunt date în 21:16. Va fi al treilea oraş numit Ierusalim din istoria mântuirii. Primul este Ierusalimul istoric, cetatea lui David, care există actual în Palestina. Scriptura o numeşte în repetate rânduri cetatea sfântă pentru că a fost pusă deoparte pentru scopurile lui Dumnezeu. Al doilea Ierusalim va fi Ierusalimul restaurat unde Hristos va domni pe timpul domniei de o mie de ani.
Dar Noul Ierusalim nu aparţine primei creaţii, deci nu este nici cetatea istorică, nici cea milenală; este cetatea veşnică ce le cuprinde pe toate. Vechiul Ierusalim, în ruine de 25 de ani când Ioan a avut această viziune, este prea pătat de păcat, prea departe de vechea creaţie ca să supravieţuiască în ţara veşnică. Noul Ierusalim este numit cetatea sfântă pentru că toţi locuitorii ei sunt sfinţi, de vreme ce " Fericiţi şi sfinţi Sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani. " (20:6). Conceptul de cetate include relaţii, activitate, responsabilitate, unitate, socializare, comuniune şi cooperare. Spre deosebire de cetăţile rele ale lumii din ziua de azi, oamenii perfect sfinţi din Noul Ierusalim vor lucra şi vor trăi împreună în armonie perfectă.
În viziunea lui, Ioan a văzut Noul Ierusalim, coborându-se din cer de la Dumnezeu, "meşterul şi ziditorul" lui. Aluzia vrea să spună că el deja există, un adevăr întărit de Evrei 12:22-23: " Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, de Biserica celor întâi născuţi, care Sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi ". Tot cerul este cuprins acum în Noul Ierusalim; este separat de universul prezent, care este infectat cu păcat. Credincioşii care mor, merg în Ierusalimul ceresc, unde Isus S-a dus înaintea lor ca să le pregătească un loc (Ioan 14:1-3). Dar când Dumnezeu creează cerul nou şi pământul nou, Noul Ierusalim se coboară în mijlocul acelui univers sfânt (21:10) şi va servi pe vecie de locuinţă celor mântuiţi. De vreme ce scaunul de domnie al lui Dumnezeu va fi în Ierusalim, care va coborî pe noul pământ, acea cetate va fi legătura dintre noul cer şi noul pământ (pentru i descriere a Noului Ierusalim, vezi capitolul 19 al acestui volum).
Descriind mai departe cetatea de reşedinţă a cerului, Ioan scrie că era gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Cetatea este descrisă ca mireasă din cauză că include mireasa şi e caracterizată prin caracterul ei. Imaginea este figurată printr-o nuntă evreiască, ce avea trei părţi tipice. Întâi era logodna, precum cea modernă, dar legată prin acte legale. Logodna cu mireasa Domnului a avut loc în veşnicie, când Dumnezeu I-a dat Fiului Său un popor mântuit. Următoarea etapă era prezentarea, un timp de sărbătoare şi petreceri, pregătind ceremonia în sine a nunţii. Prezentarea miresei a avut loc ca urmare a Răpirii bisericii, când credincioşii sunt luaţi la cer. A treia etapă era ceremonia, care pentru mireasă a început la cina nunţii Mielului (19:7-9), pe toată întinderea împărăţiei milenale. Ultima etapă era desăvârşirea, care corespunde stării veşnice. Ioan a văzut mireasa gătită pentru bărbatul ei pentru că era timpul desăvârşirii. Gătită vine de la verbul kosmeo (tradus "a pune în ordine", "a aranja"); substantivul relaţionat kosmos (tradus "podoabă" în 1Pet.3:3) este rădăcina cuvântului "cosmetice". Mireasa a fost aranjată în totul, cum se cuvine frumuseţii ei. În acest punct din Apocalipsă conceptul de mireasă se extinde, incluzând nu numai biserica (aşa cum a făcut-o începând cu Fapte 2), ci şi pe toţi ceilalţi mântuiţi din toate veacurile care trăiesc pentru totdeauna în acea cetate veşnică (vezi discuţia 19:9 în capitolul 14 al acestui volum). Acesta este momentul descris de Pavel în 1Corinteni 15:28: " Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi "

SUPREMA RELITATE A NOULUI CER ŞI A NOULUI PĂMÂNT

Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. (Apocalipsa 21:3)
Gloria supremă şi bucuria cerului este Persoana lui Dumnezeu (Ps.73:25). Aici, ca şi de alte 20 de ori în Apocalipsă, un glas tare face un anunţ de mare importanţă. Sursa glasului nu este dezvăluită. Nu este Dumnezeu (care vorbeşte în versetul 5), dar este probabil un înger. Anunţul vestitor de rău pe care el îl face este "Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii".Cort poate însemna şi "locuinţă". Dumnezeu Îşi va ridica cortul între oamenii Lui, El nu va mai fi departe, distant, neobişnuit. Prezenţa Lui nu va mai fi ascunsă în forma umană a lui Isus Hristos, nici chiar în măreţia Lui milenală sau în nor şi stâlp de foc sau înăuntrul Sfintei Sfintelor. Realitatea uimitoare că "cei cu inima curată vor vedea pe Dumnezeu" (Mat.5:8) va trece. Rugăciunea lui Hristos înregistrată în Ioan 17:24, va fi răspunsul: " Tată, vreau ca acolo unde Sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.". Nu va mai fi "nici un templu [în cer] pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, Sunt Templul ei” (21:22). Prezenţa lor va pătrunde în cer şi nu va fi limitată la un loc de manifestare.
Atât de cutremurător este adevărul, încât îngerul îl repetă de mai multe ori. Realităţii uluitoare a cortului lui Dumnezeu cu oamenii el îi adaugă afirmaţia că va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor (ex.22:3-4). Aceasta va fi o manifestare a prezenţei slăvite a lui Dumnezeu pentru poporul Lui ca niciunul altul în istoria omenirii şi va fi culminarea tuturor făgăduinţelor divine şi a speranţei umane.
Cum va fi să trăieşti în cer în prezenţa slăvită a lui Dumnezeu? Mai întâi, credincioşii se vor bucura de părtăşia cu El. Relaţia imperfectă, umbrită de păcat pe care credincioşii o au cu El în această viaţă (1Ioan 1:3) va deveni deplină, completă şi nelimitată. Credincioşii vor vedea pe Dumnezeu aşa cum este. În 1Ioan 3:2 apostolul Ioan scrie " Prea iubiţilor, acum Suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este ". O astfel de dezvăluire a lui Dumnezeu este imposibilă pentru oamenii muritori. Nici un om nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu în toată slava Lui; El nu poate fi văzut şi "locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii", dezvăluire care ar însemna moartea instantă a oricărei fiinţe. Dar în cer "cei cu inima curată vor vedea pe Dumnezeu", de vreme ce ei vor fi perfect sfinţi. Li se va da o viziune eternă şi largă a manifestării slavei strălucitoare a lui Dumnezeu. Chiar sfinţii în gloria crească nu vor putea înţelege toată măreţia slăvită a Persoanei minunate a lui Dumnezeu. Dar ei vor vedea că toate acele creaturi sfinte vor putea înţelege. Este de mirare că Pavel, gândindu-se la slava cerului a putut spune " Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine "?
Credincioşii se vor închina lui Dumnezeu. Fiecare licărire de cer din Apocalipsă dezvăluie pe cei mântuiţi şi pe îngeri închinându-se. Acest lucru nu este surprinzător, pentru că Isus a spus în Ioan 4:23 că "vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl ". În cer sfinţii perfecţi, glorificaţi vor aduce lui Dumnezeu o închinare perfectă.
În al patrulea rând, credincioşii Îi vor sluji lui Dumnezeu (22:3). S-a spus despre sfinţii din cer descrişi în 7:15 că " stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie, îşi va întinde peste ei cortul Lui. ". Capacitatea credincioşilor pentru slujirea cerească va perfecta credincioşia lor în această viaţă. Toţi credincioşii vor fi răsplătiţi cu anumite capacităţi pentru serviciul ceresc, dar cei închişi se vor deosebi (1Cor.3:12-15; 4:5).
Ultimul şi cel mai şocant dintre toate este că Domnul va sluji credincioşilor. Isus a spus o pildă ce reflectă adevărul în Luca 12:35-40:
„Mijlocul să vă fie încins, şi făcliile aprinse. Şi să fiţi ca nişte oameni, care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată, când va veni şi va bate la uşă. Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun, că el se va încinge, îi va pune să şadă la masă, şi se va apropia să le slujească. Fie că vine la a doua strajă din noapte, fie că vine la a treia strajă, ferice de robii aceia, dacă-i va găsi veghind! Să ştiţi bine că, dacă ar şti stăpânul casei la ce ceas va veni hoţul, ar veghea, şi n-ar lăsa să-i spargă casa. Şi voi, deci, fiţi gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.”
Isus Se descrie ca un om bogat, nobil, care se întoarce în ţara lui după o călătorie lungă. Găsindu-i pe servitorii lui că au lucrat cu credinţă în absenţa lui, el îi răsplăteşte luând rolul de servitor şi pregătind o masă pentru ei. La fel va fi pentru credincioşi în cer; Domnul lor le va servi veşnic o masă cerească de bucurie.

SCHIMBĂRILE ÎN CERUL NOU ŞI PĂMÂNTUL NOU

El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte Sunt vrednice de crezut şi adevărate.” Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit! Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. (21:4-6a)
Cerul va fi atât de dramatic de diferit de lumea de astăzi încât descrierea lui va cere folosirea atât a negativismelor cât şi a pozitivismelor. Şi pentru a descrie ceea ce este total peste înţelegerea umană se necesită scoaterea în evidenţă a diferenţei de experienţa umană prezentă.
Prima schimbare de la viaţa lor pământească pe care credincioşii din cer o vor experimenta este că Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor (7:17; Isa.25:8). Aceasta nu înseamnă că oamenii care vor ajunge în cer vor plânge şi Dumnezeu îi va mângâia. Ei nu vor plânge, aşa cum îşi imaginează unii, văzând înregistrarea păcatelor lor. Nu există o astfel de înregistrare, pentru că " Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce Sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. " (Rom.8:1), de vreme ce Hristos " El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi" (1Pet.2:24). Aici este vorba despre lipsa oricărui lucru de care le-ar putea părea rău - nici tristeţe, nici dezamăgire, nici durere. Nu va fi nici o lacrimă de necaz, nici o lacrimă cursă pentru iubirea pierdută, nici o lacrimă de remuşcare, de regret după moartea cuiva iubit sau din altmotiv.
O altă diferenţă dramatică de lumea prezentă va fi că în cer nu va mai fi moarte (Isa.25:8). Cel mai mare blestem al existenţei umane nu va mai fi. "Moartea", aşa cum a promis Pavel, "a fost înghiţită de biruinţă" (1Cor.15:54). Atât Satan, care avea puterea morţii (Ev.2:14), cât şi moartea însăşi vor fi fost aruncaţi în iazul de foc (20:10. 14).
În cer nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt. Supărarea, tristeţea şi necazul care produc tânguirea şi manifestarea ei, ţipătul, nu vor mai exista în cer. Această realitate glorioasă va fi împlinirea lui Isaia 53:3-4: " Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit". Când Hristos a purtat păcatele credincioşilor pe cruce, El a purtat şi durerile lor, de vreme ce păcatul este cel care provoacă durerea.
Sfinţenia perfectă şi absenţa păcatului care vor caracteriza cerul vor însemna şi că acolo nu va mai fi durere. Pe cruce Isus a fost " străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui Suntem tămăduiţi.” (Isa.53:5). Cu toate că vindecarea ce se are în vedere în aceste versete este în primul rând cea spirituală, include şi o vindecare fizică. Comentând vindecare soacrei lui Petru de către Isus, Matei 8:17 spune " ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice: „El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat boalele noastre". Lucrarea de vindecare a lui Isus a fost o prevedere a bunăstării ce va caracteriza împărăţia de o mie de ani şi ţara veşnică. Trupurile slăvite, eliberate de păcat ale credincioşilor din cer nu vor fi subiectul nici unei dureri.
Toate acele schimbări ce vor marca noul cer şi noul pământ arată că lucrurile dintâi au trecut. Experienţa umană înaintată relaţionată la creaţia originară, căzută e dispărută pentru totdeauna şi du ea plânsul, tânguirea, ţipătul, durerea, necazul şi moartea care au caracterizat-o de la Cădere. rezumând aceste schimbări într-un mod pozitiv, Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi. Cel ce şedea pe scaunul de domnie este acelaşi cu Cel "ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. " (20:11). Aşa cum s-a spus în capitolul 17 aş acestui volum, universul actual va fi nimicit. Cerul nou şi pământul nou vor fi cu adevărat o nouă creaţie şi nu o simplă renovare a cerului şi pământului prezent. În acea creaţie veşnic nouă nu va mai exista entropie, deteriorare, decădere, declin şi nici risipă.
Tot prin intermediul rezumatului vocea măreaţă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie al cerului a spus lui Ioan "S-a isprăvit!". Acele cuvinte evocă pe cele ale lui Isus de pe cruce: "S-a sfârşit!" (Ioan 19:30). Cuvintele lui Isus au marcat desăvârşirea lucrării de mântuire; aceste cuvinte marchează sfârşitul istoriei mântuirii. Este timpul despre care Pavel a scris în 1Corinteni 15:24-48:
" În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea. Dumnezeu, într-adevăr „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că în afară de Cel ce I-a supus totul. Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi. Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morţi? Dacă nu înviază morţii nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morţi? Şi de ce Suntem noi în primejdie în orice clipă? În fiecare zi eu Sunt în primejdie de moarte; atât este de adevărat lucrul acesta, fraţilor, cât este de adevărat că am de ce să mă laud cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru. Dacă, vorbind în felul oamenilor, m-am luptat cu fiarele în Efes, care-mi este folosul? Dacă nu înviază morţii, atunci „să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri”. Nu vă înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”. Veniţi-vă în fire, cum se cuvine, şi nu păcătuiţi! Căci Sunt între voi unii, care nu cunosc pe Dumnezeu: spre ruşinea voastră o spun. Dar va zice cineva: „Cum înviază morţii? Şi cu ce trup se vor întoarce?” Nebun ce eşti! Ce semeni tu, nu înviază, dacă nu moare mai întâi. Şi când sameni, semeni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întâmplă: fie de grâu, fie de altă sămânţă. Apoi Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte; şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei. Nu orice trup este la fel; ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor. Tot aşa, Sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este strălucirea trupurilor cereşti, şi alta a trupurilor pământeşti. Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii, şi alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea. Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire, şi înviază în neputrezire; este semănat în ocară, şi înviază în slavă; este semănat în neputinţă, şi înviază în putere. Este semănat trup firesc, şi înviază trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc. De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă. Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc, vine pe urmă. Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din cer. Cum este cel pământesc, aşa Sunt şi cei pământeşti; cum este Cel ceresc, aşa Sunt şi cei cereşti "
Cel ce şedea pe scaunul de domnie Se află în calitatea de a declara sfârşitul istoriei mântuirii, pentru că El este Alfa şi Omega (prima şi ultima literă din alfabetul grecesc; 1:8), începutul şi sfârşitul (Isa.44:6; 48:12). Dumnezeu a început istoria şi el o va sfârşi şi toată istoria s-a desfăşurat conform planului Său suveran. Faptul că această expresie Îi este aplicată Domnului Isus Hristos în 22:13 oferă dovada dumnezeirii Lui depline şi a egalităţii Lui cu Tatăl.

LOCUITORII PERMANENŢI AI CERULUI NOU ŞI AI PĂMÂNTULUI NOU

Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii. Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu. (21:6b-7)
Două fraze descriptibile dezvăluie cine va trăi în cerul şi pământul nou, slăvit. Mai întâi, un cetăţean al cerului este descris ca cel ce îi este sete. Această expresie îi simbolizează pe cei care, recunoscându-şi nevoia spirituală disperată sunt "flămânzi şi însetaţi după neprihănire" (Mat.5:6). Ei sunt cei cărora Isaia le strigă " Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată! " (Isa.55:1). Cei ce vor fi mântuiţi şi vor intra în cer sunt cei care sunt dezamăgiţi de condiţia lor pierdută, lipsită de speranţă şi care tânjesc după dreptatea lui Dumnezeu cu fiecare părticică din fiinţa lor. Psalmistul a exprimat acea dorinţă puternică în psalmul 42:1-2: " Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu? ". Făgăduinţa pentru un căutător atât de sincer este că setea îi va fi potolită. Dumnezeu va da celui ce îi este sete să bea fără plată din izvorul apei vieţii. Femeii samaritence de la fântâna lui Iacov Isus i-a promis: " Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică " (Ioan 4:13-14). Este apa de care a vorbit în Ioan 7:37-38: " În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare, şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura ". Aceeaşi făgăduinţă este repetată în 22:17: " Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!" (ex.7:17). Apa în toate aceste fragmente simbolizează viaţa veşnică. Cei care însetează după ea şi caută mântuirea cu tot dinadinsul sunt aceia care o vor primi şi se vor bucura de fericirea veşnică în cer.
În al doilea rând, cerul aparţine celui ce va birui. Un biruitor, conform cu 1Ioan 5:4-5, este unul care exercită credinţa salvatoare în Domnul Isus Hristos. Biruitorul este persoana care, prin credinţă, bea apa mântuirii dăruite de Dumnezeu. Ioan foloseşte aceşti termeni distinctivi pentru credincioşi în făgăduinţa de încheiere din fiecare dintre scrisorile adresate celor şapte biserici (vezi discuţia 2:7, 11, 17, 26; 3:5, 12, 21 din primul volum, 53-141). Această făgăduinţă pentru cei care biruie este că ei vor moşteni aceste lucruri. Ei vor " avea şi o moştenire nestricăcioasă, şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri" (1Pet.1:4). Ei se vor bucura de desăvârşirea sufletului (Ev.12:23) şi trupului (20:6; Ioan 5:28-29; Rom.8:23; 1Cor.15:35-44; 2Cor.5:2; Filip.3:21; 1Ioan 3:2), veşnic în fericirea cerului nou şi pământului nou.
Dar cea mai minunată făgăduinţă pentru cel biruitor, care însetează după dreptate, este promisiunea lui Dumnezeu voi fi Dumnezeul lui (Gen.17:7-8; Ex.6:7; 29:45; LEv.26:12; Deut.29:13; 2Sam.7:24; Ier.7:23; 11:4; 24:7; 30:22; Ezec.11:20:34:24; 36:28; 37:23, 27; Zah.8:8). La fel de uimitoare este promisiunea lui Dumnezeu că cel care biruie va fi fiul Meu. Chiar şi în această viaţă este un privilegiu al credincioşilor să fie adoptaţi ca fii ai Dumnezeului universului (Ioan 1:12; Rom.8:14-17; 2Cor.6:18; Gal.4:5; Efes.1:5; Ev.12:5-9; 1Ioan 3:1). Dar numai în cer, când credincioşii îşi vor primii moştenirea (1Pet.1:4), va fi acea înfiere realizată deplin (Rom.8:23).

SURGHIUNIŢII NOULUI CER ŞI NOULUI PĂMÂNT

Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua (21:8)
Ioan încheie descrierea cerului nou şi pământului nou cu un avertisment serios şi solemn. El îi descrie pe cai care sunt excluşi de la orice participare la binecuvântările cerului - toţi păcătoşii neiertaţi şi nemântuiţi. Liste asemănătoare cu astfel de păcătoşi sunt şi în 22:15; Romani 1:28-32; 1Corinteni 6:9-10; Galateni 5: 19-21 şi 2Timotei 3:2-5.
Primul grup exclus din cer sunt cei fricoşi. Aceştia sunt cei care le lipseşte îndurarea (Mat.24:13; Marc.8:3). Ei au căzut când credinţa lor a fost provocată sau au fost înfruntaţi, pentru că nu au avut o credinţă autentică. Isus a descris astfel de oameni în pilda semănătorului: " Sămânţa căzută în locuri stâncoase, este cel ce aude Cuvântul, şi-l primeşte îndată cu bucurie; dar n-are rădăcină în el, ci ţine până la o vreme; şi, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el" (Mat.13:20-21). Aceştia sunt cei care "au dat înapoi ca să se piardă" (Ev.10:39). În Ioan 8:31 Isus i-a definit pe cei a căror credinţă este autentică, ca cei care continuă în Cuvântul Său .
Pentru că nu au credinţa salvatoare şi sunt necredincioşi, neloialitatea lor îi exclude din cer. Ei sunt şi scârboşi (stricaţi, corupţi, detestabili, prinşi în totalitate în nedreptate şi răutate), ucigaşi, curvari, vrăjitori (de la cuvântul grecesc pharmakos, de la care derivă cuvântul "farmacie" şi "farmaceutică"; aceasta arată deznodământul celor care folosesc religia ocultă), idolatrii şi mincinoşi. Cei ale căror vieţi sunt caracterizate de astfel de lucruri dau dovadă că nu sunt mântuiţi şu nu vor intra niciodată în cetatea cerească. În mod contrar, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua. În antiteză cu fericirea veşnică a celor drepţi din cer, cei nedrepţi vor suferi chinul veşnic din iad .
Cerul nou şi pământul nou îi aşteaptă pe credincioşi, iar iadul îi aşteaptă pe necredincioşii înviaţi. Pentru credincioşi va fi un univers de fericire veşnică pentru că ei vor locui veşnic în prezenţa slăvită a lui Dumnezeu. Pentru necredincioşi va fi un loc îngrozitor, de chin de nesuportat şi de necaz continuu, departe de prezenţa lui Dumnezeu (2Tes.1:9). Alegerile oamenilor în această viaţă vor determina în care din locuri vor trăi ei pentru veşnicie.