Dragostea nu se gandeste la rau

Dragostea nu se gandeste la rau

Cum ti-L inchipui pe Dumnezeu? Il vezi ca pe cineva caruia putin ii pasa despre ceea ce fac sau vorbesc oamenii? Crezi ca El ignora atrocitatile care au loc azi in lume? La urma urmei, daca I-ar pasa cu adevarat, nu ar face El ceva sa le opreasca? Unii spera cu disperare ca Dumnezeu ignora macar pacatul din viata lor.

Biblia, cred eu, ne arata foarte clar ca Dumnezeu este Cel care tine socoteala celor ce se intampla in lume, precum si a fiecarui detaliu a vietii noastre. In Apocalipsa citim:

"Apoi am vazut un scaun de domnie mare si alb, si pe Cel ce sedea pe el. Pamantul si cerul au fugit dinaintea Lui, si nu s-a mai gasit loc pentru ele. Si am vazut pe morti, mari si mici, stand in picioare inaintea scaunului de domnie. Niste carti au fost deschise. Si a fost deschisa o alta carte, care este cartea vietii. Si mortii au fost judecati dupa faptele lor, dupa cele ce erau scrise in cartile acelea...Oricine n-a fost gasit scris in cartea vietii, a fost aruncat in iazul de foc." (Apocalipsa 20:11-12, 15)

Nu are importanta daca Dumnezeu are sau nu carti in sensul literal. Ideea este ca El tine socoteala vietilor noastre. Acest lucru este clar ilustrat aici unde se vorbeste despre "marele tron alb al judecatii"

In 1Corinteni 13 vedem urmatorul atribut al dragostei pe care Pavel, inspirat fiind de Duhul Sfant, ni-l enumera. La sfarsitul versetului 5 Biblia spune ca "dragostea nu se gandeste la rau". Haide sa iti definesc acum cele doua cuvinte pentru a putea intelege mai bine aceasta portiune de scriptura. Primul cuvant este "gandeste" Cuvantul grec este logizomai ceea ce inseamna a calcula, a lua in calcul, a rationa. Al doilea cuvant este "rau" care in greaca este kakos. Ceea ce inseamna distructiv sau vatamator.

Deci am putea interpreta acest pasaj astfel: "dragostea nu ia in considerare vatamarea pe care a suferit-o". Aceasta vatamare sau "rau" nu este, in mod necesar, fizica; ci poate fi, deasemenea, o vatamare sufleteasca. Poate veni in urma unor insulte, critici, acuzatii false, sau chiar si fiind doar, in mod voit, ignorati.

Sunt sigur ca toti am fost, intr-un moment sau altul al vietii, raniti de cineva. Poate cineva, caruia te-ai destainuit, a povestit si altora acele probleme sensibile, exagerand pentru a face povestirea mai dramatica. Sau poate parintii, profesorii sau sefii in mod constant te criticau in ceea ce spuneai sau faceai, sau poate chiar in felul in care aratai. Aceasta poate fi o pozitie foarte dureroasa si solitara.

Putem fi raniti in multe feluri. Dar intrebarea este, cum reactionam atunci cand ni s-a facut un rau? Actionam in dragoste? Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate (v.4). Si, dupa cum am vazut in ultima editie, dragostea nu se manie (v.5). Odata cu studierea acestui indemn (dragostea nu se gandeste la rau) incepem, sper, sa intelegem mai clar caile dragostei in aceste situatii in care suntem raniti de cei din jur.

Poate, insa, ca tu ai inca lista ta neagra cu cei care te-au ranit sau ti-au facut rau. De fiecare data cand ii vezi, lista ta se deschide la pagina respectiva, pe care este scris despre ocazia in care te-au barfit, sau te-au insultat. Atunci incepi sa retraiesti acele momente si mania pe care ai simtit-o fata de acea persoana. Vrei ca acea persoana sa simta aceeasi durere pe care ti-a provocat-o. Aceasta lista neagra te impiedica sa ai vreodata o inima iubitoare fata de acea persoana.

Cum echilibram, deci, aceasta lista neagra, aceasta carte de conturi? Raspunsul este iertare. La un moment dat, Petru vine la Isus si Il intreaba:

"'...Doamne de cate ori sa iert pe fratele Meu cand va pacatui impotriva mea? Pana la sapte ori?' Isus i-a zis: 'Eu nu-ti zic pana la sapte ori, ci pana la saptezeci de ori cate sapte.'"

Isus continua printr-o ilustratie sa sublinieze ceea ce i-a spus lui Petru:

"De aceea, Imparatia cerurilor se aseamana cu un imparat, care a vrut sa se socoteasca cu robii sai. A inceput sa faca socoteala, si i-au adus pe unul, care ii datora zece mii de galbeni. Fiindca el n-avea cu ce plati, stapanul lui a poruncit sa-l vanda pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui, si tot ce avea, si sa se plateasca datoria. Robul s-a aruncat la pamant, i s-a inchinat, si a zis: 'Doamne, mai ingaduieste-ma, si-ti voi plati tot.' Stapanul robului aceluia, facandu-i-se mila de el, i-a dat drumul, si i-a iertat datoria.!" (Matei 18:21-27)

Cum a lichidat imparatul cu datoria robului sau? A iertat-o pur si simplu. Dar povestea continua. Acest rob, care a fost iertat, s-a intalnit cu cineva care ii datora o suta de lei. El i-a cerut acestuia sa-i plateasca datoria, dar cand datornicul i-a cerut indurare, robul, cel iertat de stapanul sau, l-a aruncat in inchisoare.

Cum ni se aplica noua aceasta parabola, in lumina versetului pe care tocmai il studiem? Cred ca Isus ne da un mesaj foarte clar cu privire la iertare. Marea iertare care ne-a fost acordata de catre Domnul nostru ar trebui sa ne indemne sa iertam la randul nostru pe cei care pacatuiesc impotriva noastra. Ar trebui sa observam raportul dintre sumele datorate in aceasta parabola. Suma care ii era datorata acestui rob era minuscula in comparatie cu suma pe care o datora stapanului si de care a fost iertat de acesta. Daca am putea sa realizam cat de mult ne-a iertat Dumnezeu, ne-ar fi mult mai usor sa iertam pe altii. Problema noastra este ca nu vedem propria noastra decadere si cat suntem de nedemni de iertarea lui Dumnezeu. Nimic din noi nu merita mila Lui. Doar pentru ca Isus a ispasit pedeapsa ce ni se cuvenea, Dumnezeu poate acum sa nu ne ia in considerare pacatele.

"...ca adica, Dumnezeu era in Hristos, impacand lumea cu Sine, netinandu-le in socoteala pacatele lor..." (2Corinteni 5:19)

"Ferice de omul, caruia nu-i tine Domnul in seama pacatul!"(Romani 4:8)

Trebuie ca si noi sa avem aceeasi atitudine de dragoste fata de ceilalti.

"... daca unul are pricina sa se planga de altul, iertati-va unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, asa iertati-va si voi." (Coloseni 3:13)

Ce drept avem sa contabilizam pacatele care sunt comise impotriva noastra, atunci cand Dumnezeu nu le ia in considerare pe ale noastre? Trebuie sa incepem sa ne lichidam aceste "datorii" prin iertare. A umbla in dragostea lui Dumnezeu inseamna a trai cu o atitudine iertatoare. Facand aceasta, altii vor vedea in noi dragostea lui Dumnezeu pentru ca "dragostea nu se gandeste la rau."