Un strop in marea vietii 9...

M-am decis sa continui povestea inceputa si pe care am intrerupt-o in momentul in care am ajuns acasa de la spital; stiti, e destul de greu sa povestesc despre aceasta perioada pentru ca nu prea stiu ce sa spun, am o vaga idee si sper sa iasa...
Dupa ce am ajuns acasa, in prima perioada totul a fost foarte frumos, adica atat cat se putea in astfel de momente; veneau foarte multi sa ma vada, in special tinerii care erau in Biserica atunci, dar nu numai tineri ci de toate varstele, multi veneau din curiozitate, altii veneau sa sustina familia sau pe mine personal, altii sa-si exprime ideile referitoare la credinta, dar erau si destui care veneau sa aduca acuzatii mie sau familiei, astfel ca s-au exprimat destul de multe idei de la "Asta e planul lui Dumnezeu cu privire la intoarcerea ta (adica a mea)", care era si varianta "oficiala" si pana la "Tu platesti acum pentru pacatele tale sau pentru pacatele tatalui si a mamei tale, a familiei", dar si "Si-a rupt spatele acolo unde s-a botezat tac-su si mama-sa (varianta care circula in lume)", dar oricare ar fi fost varianta crezuta de unii sau de altii, toti ma compatimeau... La inceput nu stiam ce sa cred, auzeam toate aceste lucruri soptindu-se pe la colturi si eu incepeam sa am fel de fel de ganduri, nu aveam o baza solida pe care sa ma sprijinesc si eram aruncat de vanturi in toate directiile. Cat am stat numai in pat si in casa si nu m-am pus pa carut ca sa ies pe afara, totul era oarecum in regula pentru ca nu ajungeau la mine toate aceste vorbe, putin mai greu a fost cand mi-am scos "nasul in lume"...
Dupa ce am venit acasa, am stat in pat vreo 3 luni fara sa ma ridic deloc, apoi tata mi-a cumparat un sezlong si incet-incet am inceput sa stau in sezut; la inceput mi-a fost foarte greu, ameteam, mi-era rau (mi se intampla si acum aceste lucruri, dar mai putin) asa ca stateam foarte putin insa in fiecare zi stateam cat mai mult. Eu nu eram intors la Dumnezeu, mi-era greu in timpul noptii cand nu puteam dormi si cand ma gandeam la tot ceea ce am fost, la tot ce facusem si ca acum nu eram decat o bucata de carne fara simturi si fara sa mai pot face ceva vreodata; ziua era mai bine, asa cum am spus, aveam multi vizitatori in special din Biserica, veneau si cantau, ne rugam impreuna, vorbeam mult, incercau mereu sa ma incurajeze si incercau sa-mi implineasca toate dorintele, de la pofte de mancare si pana la orice, cred ca, daca le ceream atunci luna de pe cer, mi-ar fi adus-o :D ... Veneau multe descoperiri ca trebuie sa ma intorc la Dumnezeu ca El sa-Si duca lucrarea mai departe, ca trebuie sa inchei legamant cu Dumnezeu si sa iau botezul ca sa ma integrez in Trupul Domnului, dar eu nu eram foarte hotarat iar tata nu ma lasa sa fac acest pas la intamplare, ii era foarte frica sa nu cumva sa iau botezul numai ca sa fiu vindecat si daca nu se intampla asta sa fiu complet doborat; toate acestea au durat pana in februarie cand Domnul mi-a vorbit direct intr-un vis de noapte. Se facea ca eram undeva deasupra si priveam la mine, numai ca, ciudat, trupul meu era impartit prin casa: capul mi-era pe pat, piciorele intr-o parte a camerei, mainile in alta parte, bustul in alta parte... M-am trezit cam speriat dar eram convins ca imi vorbise Dumnezeu, nu stiam exact ce inseamna dar banuiam ca era vorba despre botez; i-am povestit tatalui meu visul si el a crezut acelasi lucru, dar mi-a spus sa astept si sa-l spun si altora; l-am spus la multi batrani si lucratori si toti mi-au spus acelasi lucru, trebuie sa-mi iau locul in Trupul Domnului, Biserica, sa nu mai stau despartit de acest Trup : "Romani 12:5 :...tot aşa şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos..." sau "1 Corinteni 12:12 : Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos." Toate acestea si toate descoperirile pe care le-am avut, m-au facut tot mai mult sa am convingerea deplina ca trebuie sa fac acest pas, asa ca, pe data de 24 februarie 1994, intr-o cada mare de tabla am incheiat un legamant cu Dumnezeu ca ma incred in El si ca Il voi crede si sluji cu toata puterea si credinta pe care mi le va da atat cat voi trai pe acest pamant... Dupa acest eveniment foarte important din viata mea ca om si mai ales ca si crestin, au inceput luptele adevarate ale sufletului meu, am inceput sa simt tot mai puternic ce inseamna lupta sufletului pentru supravietuire, lupta impotriva neputintei care iesea tot mai mult in evidenta, dar, mai ales, lupta impotriva gandurilor. Nu am trecut mereu biruitor peste toate, de foarte multe ori am cazut invins, dar au fost si victorii si biruinte care mi-au dat putere sa continui si sa ajung pana acum, dar in toate acestea, fie ca treceam biruitor sau fie cadeam invins, simteam mana lui Dumnezeu care ma calauzea in biruinte sau care ma mangaia duios si ma ajuta sa ma ridic atunci cand cadeam...