Un strop in marea vietii 2...

Dupa ce s-a intors si mama la Dumnezeu, au inceput sa vina frati pe la noi si se discuta mult din Biblie, diferite aspecte ale celor scrise sau traite de cei care veneau. Imi placea foarte mult sa iau parte la aceste discutii, astfel ca am inceput sa inteleg tot mai multe despre Dumnezeu, incepea incet-incet sa mi se deschida ochii si sa privesc altfel religia si credinta, am inceput sa citesc in Biblie ca sa vad daca este chiar asa cum spun ei [imi amintesc ca aveam o Biblie cu coperti negre fara nimic pe ea si cu niste foi asa de subtiri ca aveai impresia ca se vor rupe la cea mai mica atingere], am inceput sa inteleg ce inseamna rugaciunea si am inceput sa ma rog altfel, chiar daca spuneam "Tatal nostru" am inceput sa privesc dincolo de cuvinte, la adevaratul sens a ceea ce reprezinta aceste cuvinte, am inceput sa inteleg ca icoanele, sau mataniile sau facutul crucii nu te ajuta de fapt cu nimic, ci ceea ce conteaza cu adevarat este credinta si sinceritatea pe care le ai in inima in momentul cand "stai de vorba cu Dumnezeu"... Ca a venit vorba de icoane, am sa fac o paranteza si am sa povestesc o intamplare. Nu prea eram eu obisnuit cu discotecile, asa ca, din cauza ca ma infierbantam tare si nu beam apa la timp, lunea, dupa discoteca, imi ieseau la gura niste bube care treceau insa destul de repede, dar o data nu au mai vrut sa treaca...Probabil am fost si racit, am avut si febra si infierbantat de la discoteca, nu am baut apa asa ca mi-au iesit bubele alea...Ma asteptam sa treaca, am stat eu ascuns cateva zile ca mi-era rusine sa ies asa, dar nici gand sa treaca, se apropia iar duminica sa merg la discoteca, dar bubele mele nici gand sa treaca, asa ca am luat o hotarare de urgenta, am zis ca numai Dumnezeu poate face ceva in aceasta privinta, asa ca m-am hotarat sa merg la slujba la Biserica si sa pup toate icoanele care se pot pupa si poate asa se vor trece... Zis si facut, nu mai stiu exact cand a fost slujba, ca sambata, ca duminica, cert este ca m-am dus la Biserica mai devreme ca sa nu ma vada nimeni cu bubele alea si am inceput sa pup toate icoanele pe care le-am intalnit, pe unele de mai multe ori chiar, am stat apoi la slujba fara sa inteleg nimic si am venit acasa mahnit ca nu mi se trecusera bubele, dar, surpriza, duminica seara cand trebuia sa merg la discoteca, nu mai aveam nimic la gura, imi disparusera... Mai tarziu am inteles ca nu icoanele si nici pupatul lor nu m-a vindecat ci credinta in Dumnezeu ca facand ceva pentru El, El ma va vindeca...Gata paranteza, sa ne intoarcem de unde am ramas... Asadar, am invatat multe lucruri noi despre Dumnezeu, despre credinta in El si despre cum lucreaza El... Cu timpul, a inceput sa se faca seara de rugaciune la mine acasa si veneau multi frati si surori, tineri cu care eram prieten, pentru ca aveam multi prieteni si printre "pocaiti" si toti ma chemau sa merg si eu la rugaciune macar o singura data, ca sa vad si eu cum e, insa de fiecare data gaseam altceva de facut, gaseam motive sa plec de acasa atunci cand era rugaciune, insa intr-o seara au venit niste tineri mai repede si m-au prins si atat au staruit de mine pana ce nu am mai putut amana si am accepta ca in acea seara sa merg si eu la rugaciune. Au venit multi frati si surori si in acea seara, au venit si cativa lucratori, noi am intrat mai repede in camera ca sa ne gaseasca toti acolo si sa nu deranjam. Au cantat, s-au rugat si m-am rugat si eu cum stiam mai bine si in timpul unei rugaciuni, Dumnezeu mi-a vorbit si mie printr-un prooroc, nu retin toata lucrarea, ceea ce-mi aduc aminte era cam asa "Tanarule, daca nu te intorci la Mine din calea ta, am Eu ac si de cojocul tau..." Eu m-am suparat si dupa rugaciune, cand ceilalti tineri au mai ramas sa-mi afle parerea, le-am zis ca nu ma mai prind a doua oara, de ce, din cati erau acolo, ei s-au luat doar de mine, nu ma puteau lasa in pace? Nu m-am mai dus a doua oara, desi tinerii, mama, tata si alti frati au mai staruit de mine sa merg la rugaciune sau la Biserica, am tot amanat si nu am mai mers... Cu timpul, de fapt, destul de repede, am uitat acea seara si ceea ce-mi vorbise Dumnezeu si mi-am vazut in continuare de viata mea, pana cand a hotarat Dumnezeu ca imi daduse destul timp de intoarcere si a sosit ziua de 5 august 1993...
Ziua aceea a fost o zi normala, nimic nu prevestea ceea ce urma sa se intample, nimic nu prevestea ca Dumnezeu va iesi in calea mea si va spune "destul"...