Un strop in marea vietii 10...

In prima perioada dupa ce am luat botezul a fost foarte frumos iar viata mi se parea din nou ca are un sens pentru mine... Asa cum am scris, am luat botezul dupa ce Dumnezeu mi-a descoperit personal acest lucru, asa ca nu am avut nici o deceptie atunci cand am fost scos din apa fara a fi vindecat si nici acum nu-mi pare rau nici un pic de pasul pe care l-am facut; cu Dumnezeu, chiar si atunci cand este foarte greu si vin incercari cu nemiluita, viata este frumoasa si merita traita...
Deci, asa cum spuneam, prima perioada a fost foarte frumoasa, Dumnezeu ma tinea langa El si ma ferea deocamdata de incercari; primeam foarte multe vizite, veneau fel de fel de frati si ma incurajau in toate felurile, ascultam fel de fel de interpretari ale diferitelor versete, fiecare avea viziunea proprie asupra versetului sau fragmentului respectiv, unii ieseau iar altii intrau si interpretau altfel; eu, fiind la inceput, stateam si-i ascultam pe toti, incercam sa pun cap la cap tot ceea ce auzeam si retineam doar lucrurile care se potriveau in toate interpretarile si acolo unde erau toti de aceiasi parere, astfel imi faceam si eu propriile idei si interpretari, am inceput sa citesc Biblia si sa inteleg foarte multe lucruri singur, dar cele care imi ramaneau ascunse le descopeream cu ajutorul celor care ma vizitau, dar, in special, cu ajutorul lui Dumnezeu care imi deschidea mintea si ma facea sa inteleg. Dar nu ma vizitau doar frati si surori de credinta, ci si fosti prieni de-ai mei, numai ca ei m-au vizitat foarte putin caci se simteau ciudat in fata "bolnavului" dar si a "crestinului" care eram. A fost una din cele mai frumoase parti ale vietii mele de dupa accident (de fapt, daca stau bine si ma gandesc, am avut doar doua astfel de parti in viata mea, cea de atunci si asta de acum de cand sunt casatorit cu aceasta minunata fiinta pe care am primit-o in dar de la Dumnezeu, dar o sa ajung si la aceasta parte a vietii mele), am trecut prin "crize" de credinta cand ma culcam noaptea cu o credinta extraordinara si cu siguranta de neclintit ca a doua zi trebuia sa ma trezesc vindecat; cand ma trezeam, ma uitam prima data la degetele de la maini si vedeam ca nu le pot misca, insa acest lucru nu ma facea sa-mi pierd speranta, ci, parca mi-o marea si mai mult si ramaneam cu siguranta ca ma voi trezi vindecat in dimineata urmatoare... Aceasta stare a durat o perioada, dar Dumnezeu a hotarat ca trebuie sa ma curat mai mult, asa ca a permis sa trec prin alte incercari, prin dezamagiri si prin diferite stari care m-au facut de multe ori sa ma intreb "Oare exista Dumnezeu? Unde este Acel Dumnezeu care m-a ajutat pana acum? Oare chiar Dumnezeu a fost?"; astfel ca, din varful "muntilor credintei" am cazut in "Groapa marianelor" a deznadejdii si necredintei. Toate acestea au inceput in momentul in care am ajuns o obisnuinta pentru cei care ma vizitau, am devenit incet-incet un "lucru vechi" si astfel si-au gasit alte lucruri de facut, am fost vizitat tot mai rar pana ce aceste vizite au devenit o "sarbatoare". Am trecut prin multe caderi care durau foarte mult timp, uneori timp de cinci - sase luni nu vroiam sa aud de nimic, nici de Dumnezeu si nici de alte lucruri, este adevarat ca si in acest timp am primit musafiri pentru ca nu am refuzat niciodata o vizita, nu am vrut sa stric inima nimanui asa ca primeam mereu cu zambetul pe buze pe cel sau cei care ma vizitau, veneau, isi indeplineau misiunea (cantau, se rugau, incercau sa ma intareasca) si plecau cu gandul implinirii si cu inima vesela, dar pe mine nu ma atingea nimic, nimic din ce se facea nu ma afecta; mi-era foarte greu, dar cred ca trebuia sa trec si prin aceste momente...