Un strop in marea vietii 1...

Va amintiti probabil ca, mai demult exista o revista "Povestea mea" si avea multa cautare, desi cred ca de cele mai multe ori era plina de fantezie si fictiune... Oricum, eu voi incerca sa va spun o poveste, dar aceasta poveste va fi o poveste adevarata, o poveste despre viata, o poveste traita, o poveste fara fantezie si lipsita de fictiune, este povestea vietii mele pe care eu consider ca merita sa fie citita...
Poate ca multi dintre voi stiu cate ceva despre mine din cele ce am mai scris pe internet sau din povestile spuse de mine sau de altii, totusi am sa incerc sa spun aici lucruri care se cunosc si lucruri pe care nu le-ati mai auzit, lucruri frumoase si lucruri mai putin frumoase dar care luate impreuna formeaza viata mea, asupra unora voi starui mai mult sau mai putin, in functie de importanta lor din punctul meu de vedere...
M-am nascut si am trait toata viata mea de pana acum intr-o localitate superba din judetul Suceava si anume in localitatea Putna... Este o localitate ratacita in inima muntilor, inconjurata din toate partile de munti impaduriti si nu exista decat o singura trecere pe unde se intra si se iese din aceasta localitate. Privita de sus, aceasta localitate seamana cu un lighean in care sunt asezate mai multe jucarii, care sunt casele, ingramadite de-a lungul celor cateva stradute si ulicioare care urmeaza cursul paraiaselor. Daca Stefan cel Mare nu s-ar fi ratacit pe aceste meleaguri, daca nu ar fi construit aceasta manastire si daca nu ar fi ales aceasta manastire locul unde sa fie ingropat, nu cred ca ar mai fi existat aceasta localitate, sau, daca totusi ar fi fost infiintata, nu cred ca cineva si-ar fi batut capul sa faca un drum asfaltat sau o cale ferata care sa lege aceasta mica localitate de restul lumii...
Asa cum spuneam, aici m-am nascut si aici am trait toti cei 35 de ani de viata. Aici am facut si gradinita si scoala generala de care ma despart doar gardul, liceul l-am facut in localitati din apropiere asa ca am facut naveta cu trenul sau pe jos, cel mai mult timp am fost plecat doar perioada in care am stat in spital [2 luni si 22 de zile]. Am facut liceul in doua parti, clasele a noua si a zecea le-am facut la Radauti la liceul Eudoxiu Hurmuzachi, unul din cele mai bune licee din tara la acel moment, apoi a unsprezecea si a douasprezecea la liceul Agroindustrial Vicov de Sus acolo unde am si luat bacalaureatul. Faceam naveta la Radauti cu trenul de 5 dimineata, ajungeam la ora 6 in Radauti, faceam o tura prin centru [atunci cand era mai cald] si ajungeam la liceu pe la ora 6.30 - 7 ma puneam in banca si dormeam mai departe pana la ora 8 cand incepeau orele, sau chiar mai mult, depinde cu ce ore incepeam ziua. Acasa ma intorceam tot cu trenul, insa depindea de ce ora terminam scoala, daca termina la ora 13 sau daca fugeam de la ultima ora ajungeam acasa pe la 15,30, iar daca ma decideam sa stau pana la ora 14, ajungeam acasa la ora 17,30 frant de oboseala, daca era iarna, noaptea plecam de acasa, noaptea ma intorceam asa ca schimbam doar caietele pentru ziua urmatoare si la somn...daca invatam? Foarte putin sau deloc insa am fost binecuvantat cu o minte ascutita si prindeam totul de la ora, cand se preda, mi-era de-ajuns sa arunc ochii o singura data asupra lectiei si luam note bune oricand asa ca nu am avut probleme si m-am mentinut mereu printre primii din clasa. Mi se intampla uneori cand faceam naveta la Radauti, sa nu ma trezesc bine asa ca adormit ma imbracam, adormit mergeam pana la gara, dormeam pe tren, adormit ajungeam la liceu, mai dormeam si pe acolo si ma trezeam complet pe la 10 sau 11... Cand faceam naveta la Vicov, dimineata mergeam cu acelasi tren, treceam apoi o punte de 900 de metri si ajungeam mai repede la liceu unde prindeam mai mult timp de somn... In aceasta perioada, am prins si grevele CFR, asa ca mergeam la liceu sau veneam acasa pe jos daca nu prindeam ocazii, era o distanta de vreo 10 km...
Am avut o copilarie si o adolescenta cat se poate de normale in acele perioade, nu am avut toate la dipozitie, dar nici nu am dus lipsa de cele necesare...
Dupa revolutie, tatal meu si fratele meu mai mic s-au intors la Dumnezeu... Tata a facut parte din familie de crestini, dar a plecat in lume, insa Dumnezeu nu l-a uitat si l-a tot chemat pana cand s-a intors din nou la El. Tata si fratele meu mergeau la Biserica Penticostala, mama mergea la Biserica Ortodoxa, insa nu existau certuri din aceasta cauza, iar eu, eu nu mergeam nicaieri... Tata ne-a tot indemnat pe mama si pe mine sa mergem cu el, mama s-a intors si ea la Dumnezeu in 1991, dupa ce luase tata botezul, dar eu nu, eu aveam timp si amanam mereu... Imi placea sa ma distrez, sa merg la discoteca sau prin localuri... Chiar si asa, nu eram un betiv pentru ca nu ma imbatam, cred ca mi s-a intamplat de 2 ori in 3 ani. De ce in 3 ani? Pai eu am iesit in lume, ca sa zic asa, abia pe la 16 ani, adica dupa revolutie, inainte de revolutie nu aveam aceasta sansa, nici nu pomeneam de discoteca sau de iesit seara, erau profesori pe strada sau 'militieni" care te trimiteau de urgenta acasa dupa lasarea intunericului, asa ca singurele distractii erau jocurile de fotbal, ascunsa sau ce se mai putea inventa, cutreierarea padurilor sau pescuitul cu mana cat tinea vara, asa ca va dati seama ce a insemnat libertatea acordata de revolutie pentru tineretul de atunci, chiar si asa am continuat sa traim in acelasi respect si rusine cum am fost crescuti, astea ne-a facut si mai ales m-a facut pe mine sa nu gresesc grav sau sa nu fac prostii mari, asa ca mi-a ramas mereu vorba de 'baiat bun si de incredere", ma intelegeam bine cu toate grupurile sociale, cu fete, cu baieti si chiar cu parintii fetelor, de aceea, nu de putine ori, atunci cand erau petreceri sau discoteci, unii baieti ma rugau sa merg cu ei pentru ca sa le ceara voie parintilor sa lase fata sa vina... da, pe atunci trebuia sa mergi sa iei fata de acasa la discoteca sau la petrecere... Unele fete se ofereau sa-mi plateasca intrarea la discoteca daca mergeam si le luam de acasa, bineinteles ca mergeam sa le iau, numai ca nu-mi plateau intrarea caci eu aveam acces gratuit, dar ma trezeam cu cadouri in timpul discotecii, fie sucuri, fie ciocolate, fie multumiri si recunostinte...Dar, chiar daca beam un pahar si nu o sticla, chiar daca fumam o tigara pe zi si nu un pachet, tot se cheama ca greseam si pacatuiam, mic sau mare, tot pacat se numeste, insa Ii sunt recunoscator lui Dumnezeu ca mi-a purtat de grija si ca nu m-a lasat sa pacatuiesc grav inaintea Lui, chiar daca la 19 ani eram in lume, nu am curvit, nu am furat si nu am bagat pe nimeni in spital, in urma mea nu a ramas nimeni regretand ceva sau plangand...