Un strop in marea vietii 6...

A doua zi am fost mutat impreuna cu femeia aceea cu probleme multe si grave, despre care am spus mai sus, intr-un salon cu trei paturi, acolo am gasit un copil care avea o gaura in cap cat un pumn, iesise plimbare cu bunicul sau cu caruta si in timp ce bunicul facea ceva, el a luat haturile in mana, a pornit caii, a cazut din caruta si piciorul i-a ramas agatat de haturi si astfel a fost tarait pe strada pe o distanta destul de lunga. In ciuda celor intamplate si in ciuda faptului ca nici macar nu putea tine capul sus, totusi in timpul cat am stat eu in spital el isi revenise extraordinar de bine, spre sfarsit alerga pe coridoare si a fost externat in conditii foarte bune.In prima sau in a doua noapte dupa ce am fost mutat in celalalt salon, femeia care a fost si ea mutata o data cu mine a murit in patul vecin, a fost prima si ultima oara in viata mea cand am vazut pe cineva de aproape cum moare, era la nici jumate de metru de mine... Noul salon in care am fost mutat era la parter si avea doar trei paturi... Atat in noaptea pe care a petrecut-o cu mine la reanimare cat si in urmatoarele nopti dupa ce m-au mutat, pentru mama a fost enorm de greu, din cauza acceselor mele de febra si dureri de brate, mama trebuia sa stea treaza cea mai mare perioada din noapte, iar cand incerca totusi sa se odihneasca, statea pe scaun langa mine punandu-si capul pe pat, asa a petrecut destule nopti. Dupa cateva zile a fost mutat si Emil, vecinul meu de pat din reanimare, in acelasi salon cu mine astfel ca eram din nou impreuna iar Dumnezeu lucra mai departe. S-a vorbit mult despre Dumnezeu, despre planul Sau, despre ceea ce s-a intamplat; nimeni nu avea ca raspuns la intrebarea "De ce s-a intamplat asa?" decat ca asta a fost voia lui Dumnezeu; eu intelegeam destul de putin acest raspuns, insa mama intelegea mai bine. Au mai trecut cateva zile, apoi copilul lovit la cap a fost mutat din salonul nostru in alt salon mai mare si datorita interventiilor si cadourilor pe care cei din familia lui Emil le-au facut la toti, de la infirmiere si pana la doctori, al treilea pat din salon nu a mai fost ocupat astfel ca mama si tanti Nuta sa se poata odihni pe rand atunci cand aveau ocazia ca sa le fie cat de cat mai usor... Dumnezeu lucra intr-un chip ciudat as putea spune, se vorbea despre Dumnezeu, se citea din Biblie, ascultam cantari la casetofon si toate aceste lucruri ma intareau mai mult pe mine decat pe Emil, ma faceau sa fiu calm, vesel, sa gandesc rational si de foarte multe ori eu eram cel care intretineam atmosfera in acel salon, eu eram cel care ii faceam pe toti sa zambeasca sau sa rada si astfel reuseam sa trecem zi dupa zi prin aceasta incercare, as putea spune, fara sa ma laud, ca eu eram cel care le ridicam moralul lui Emil si mamei lui in loc sa mi-l ridice ei mie...Veneau multi in vizita, mai ales la Emil, dar indiferent cine venea si la cine veneau, nu era ocolit niciunul dintre noi, grupuri de tineri sau persoane mai in varsta, veneau si cantau, se rugau si plecau, dar toate acestea aveau un efect puternic asupra mea si astfel ca, intr-o noapte cand nu puteam dormi si eram calm, mi-am amintit ceea ce trebuia de fapt sa stiu de la inceput, mi-am amintit de acea seara de rugaciune la care am participat, de ceea ce imi spusese Dumnezeu in acea lucrare si, desi nu am inteles foarte multe, totusi incepusera sa mi se deschida ochii, acum "asa a vrut Dumnezeu" incepea sa capete un sens si pentru mine. Nu am vrut sa accept, insa, pe deplin acest lucru pana ce, intr-o zi cand tata a venit pe la spital in vizita, m-a intrebat daca imi amintesc de acea seara de rugaciune si de lucrare. Din acel moment mi-am dat seama ca s-a intamplat ceva mult mai mare si mai important decat puterea mea de intelegere, atat tata cat si mama au incercat sa-mi explice cum sta treaba cu Dumnezeu, cu intoarcerea, cu pocainta, cu voia lui Dumnezeu si cu tot ceea ce priveste acest lucru, nu am inteles totul de la inceput, dar de-a lungul timpului am inceput sa invat tot mai multe, sa vad tot mai clar mana lui Dumnezeu la lucru in viata mea si sa inteleg tot mai mult ca planul lui Dumnezeu urmarea intoarcerea mea la El pentru ca sufletul meu sa fie mantuit, am inteles ca sufletul e mai important decat trupul si ca Dumnezeu vrea ca toti oamenii sa se intoarca la El, sa fie mantuiti pentru ca vesnicia care urmeaza sa o poata petrece impreuna cu El... Dupa lungi discutii cu doctorii din spital, s-a ajuns concluzia ca trebuie amanata operatia mea, iar unii doctori, in frunte cu un profersor-doctor care se ocupa cu astfel de cazuri, spuneau ca ar fi mai bine daca nu m-as opera deloc, insa, pana sa luam noi decizia finala m-au amanat oricum de mai multe ori pentru ca nu erau siguri ca voi supravietui, astfel ca mai intai mi-au dat doar trei zile de viata, apoi o saptamana, apoi trei saptamani, dar cand a trecut si acest timp, tot nu m-au putut opera pentru ca s-au ivit alte complicatii, aveam tromboflebita la piciorul stang [adica se formasera cheaguri de sange pe vene, sangele nu putea circula cum trebuie iar piciorul mi se umflase foarte tare], aveam escara infectata si foarte adanca, infectie in urina si febra nu scadea sub 38 de grade din cauza tuturor acestor probleme si exista riscul foarte mare sa-mi dau duhul in timpul operatiei, astfel ca m-au tot amanat pana ce doctorul care ma internase ne-a zis, in urma ultimelor radiografii, ca nu ar mai trebui operatie deloc, pentru ca in zona inelelor fracturate se incepuse a prinde os moale si in cazul unei operatii acolo trebuia rupt din nou, asa ca, si conform unor lucrari pe care le avuse tata de la Dumnezeu, am renuntat la operatie...