Dragostea Nu Se Lauda Si Nu Este Aroganta

Dragostea Nu Se Lauda Si Nu Este Aroganta

In acest studiu in serial despre dragostea biblica, am ajuns sa intelegem ca a iubi este cea mai mare porunca data in Scriptura si ca cel mai extraordinar exemplu de dragoste ne-a fost dat prin sacrificiul lui Isus Cristos pentru pacatele omenirii. Am vazut ca dragostea biblica este neconditionata - nedepinzand de meritele celui iubit - si este gata de sacrificiu. Am realizat, de asemenea, ca noi nu suntem in stare prin propriile noastre puteri sau resurse sa iubim si ca depindem de Duhul Sfant pentru a produce dragostea lui Dumnezeu in noi, pe masura ce circumstantele care ne solicita dragostea apar.

Pentru a intelege mai bine ce inseamna sa iubesti ca si crestin in situatiile practice ale vietii, ne-am adancit in studiul capitolului 13 din 1Corinteni, unde Pavel ne da o descriere a dragostei. Ca si crestini, vom dori sa umblam in dragoste, nu numai pentru ca ne este poruncit, dar si pentru ca experimentam mai mult si mai mult dragostea pe care Dumnezeu o are pentru noi.

Cateodata, pentru a intelege ce este ceva, trebuie sa intelegem si ce nu este acel ceva. Deci Pavel, descriindu-ne dragostea, incepe prin a ne spune ca ea este rabdatoare si plina de bunatate. Dar dupa aceea el incepe a ne spune cum nu este dragostea. In ultimul articol am vorbit despre faptul ca dragostea nu este invidioasa si acum vom vedea ca dragostea nu se lauda si nu se umfla de mandrie (v.4).

Sunt sigur ca am cunoscut cu totii oameni carora le place sa se laude cu realizarile lor sau cu capacitatile lor extraordinare. Unii oameni nu se sfiesc deloc sa isi exprime inalta lor viziune despre ei insisi, in timp ce altii o fac intr-un mod mai subtil, imbinand-o cu o atitudine smerita, care in realitate este falsa. Noi toti ne-am facut, intr-o oarecare masura, vinovati de laudarosenie, pentru ca este in natura omului sa fie egocentrist si sa atraga atentia asupra lui. De multe ori laudarosenia noastra ia o tenta aroganta cand nu numai ca ne autostimam, ci, in acelasi timp, ii desconsideram pe altii. In trupul lui Cristos, acestea sunt lucruri care nu ar trebui sa existe. Suntem acum creaturi noi in Cristos, noi trebuie sa umblam in dragoste si dragostea nu se lauda si nu se umple de mandrie.

In ultima parte a versetului 1 din 1Corinteni 8, Biblia spune: "Cunostinta ingamfa pe cand dragostea zideste". In acest verset Pavel vorbeste despre crestini care au devenit aroganti in probleme spirituale datorita intelegerii pe care Dumnezeu le-a dat-o.

In trupul lui Cristos se gasesc persoane aflate la toate nivelele de maturitate, la fel ca in orice familie. Sunt acei copii in credinta - cei mai multi crestini noi - si sunt altii care au atins un anumit nivel de maturitate, invatati fiind prin Cuvantul lui Dumnezeu. Dar Biblia spune ca exista un pericol care vine cu aceasta cunostinta. Multi dintre noi venind la Cristos, am fost eliberati de o multime de practici religioase care, odata erau considerate de noi ca esentiale pentru a mentine o buna relatie cu Dumnezeu. Sau am avut o anumita convingere ca, daca nu respectam aceste practici, pacatuim impotriva lui Dumnezeu. Dumnezeu, la timpul Lui, ne-a aratat ca aceste convingeri nu au nici o importanta pentru El. Oricum, la fel ca si in biserica din Corint, exista pericolul de a deveni arogant datorita noii noastre libertati. Sunt, poate, credinciosi in biserica avand inca ramasite ale acestor convingeri, iar noi nu ar trebui sa adoptam o atitudine superioara in ce-i priveste, desconsiderandu-le convingerile si, eventual, dandu-le prin aceasta un prilej de poticnire in umblarea lor crestina. Nu ar trebui sa ii incurajam sa faca ceea ce ei considera pacat, chiar daca pentru noi nu este pacat. Pavel spunea: "Luati seama insa ca nu cumva aceasta slobozenie a voastra sa ajunga o piatra de poticnire pentru cei slabi." (1Corinteni 8:9). Dragostea zideste (v.1); nu darama trupul lui Cristos. Pavel atinge aceasta problema si in Romani. 14:

"Primiti bine pe cel slab in credinta si nu va apucati la vorba asupra parerilor indoielnice." (v.1)

"Dar daca faci ca fratele tau sa se mahneasca din pricina unei mancari, nu mai umbli in dragoste! Nu nimici, prin mancarea ta, pe acela pentru care a murit Cristos!" (v.15)

"Asadar, sa urmarim lucrurile care duc la pacea si zidirea noastra. Sa nu nimicesti, pentru o mancare, lucrul lui Dumnezeu. Drept vorbind, toate lucrurile sunt curate. Totusi, a manca din ele, cand faptul acesta ajunge pentru altul un prilej de cadere, este rau. Bine este sa nu mananci carne, sa nu bei vin si sa te feresti de orice lucru, care poate fi pentru fratele tau un prilej de cadere, de pacatuire sau de slabire." (v.19-21)

Trebuie sa fim foarte sensibili in a sesiza unde se afla fratii nostrii din punct de vedere spiritual si sa nu devenim aroganti datorita cunostintei pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Trebuie sa ne amintim ca nici o binecuvantare spirituala, nici macar mantuirea, nu ne-a fost data datorita vreunui merit de al nostru.

"Caci cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care sa nu-l fi primit? Si daca l-ai primit, de ce te lauzi ca si cum nu l-ai fi primit?" (1Corinteni 4:7)

"Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni." (Efeseni 2:8,9)

Nu avem nici un motiv de a ne lauda. Pana nu recunoastem acest fapt, mai devreme sau mai tarziu, ne vom trezi laudandu-ne cu spiritualitatea noastra, in acelasi timp punandu-i pe altii mai prejos de noi. Vedem un asemenea exemplu in parabola pe care a spus-o Isus anumitor oameni care erau convinsi de neprihanirea lor si ii priveau pe alti cu dispret (Luca 18:10-14):

"Doi oameni s-au suit la templu sa se roage; unul era Fariseu si altul vames. Fariseul sta in picioare si a inceput sa se roage in sine astfel: 'Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, hrapareti, nedrepti, preacurvari sau chiar ca vamesul acesta. Eu postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate veniturile mele.' Vamesul sta departe si nu indraznea nici ochii sa si-i ridice spre cer; ci se batea in piept si zicea: 'Dumnezeule, ai mila de mine pacatosul!' Eu va spun ca mai degraba omul acesta s-a pogorat acasa socotit neprihanit decat celalalt. Caci oricine se inalta va fi smerit; si oricine se smereste, va fi inaltat."

Nu ai avut niciodata atitudinea Fariseului? Ia aminte, dragostea nu se lauda si nu se umfla de mandrie. Care ar trebui, deci, sa fie atitudinea noastra in ce-i priveste pe cei din jur? Gasim raspunsul privind la Isus.

"Sa aveti in voi gandul acesta, care era si in Cristos Isus: El macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe sine insusi si a luat chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor. La infatisare a fost gasit ca un om, S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte si inca moarte de cruce." (Filipeni 2:5-8)

Care a fost atitudinea lui Cristos cand a umblat pe pamant? De umilinta. Daca cineva a avut motiv sa se laude, acela a fost Isus. Dar El ce-a facut? A luat chip de rob. Intr-o ocazie, El a spalat chiar picioarele ucenicilor Sai ca un servitor al acelor timpuri. Si, in cele din urma, S-a smerit pana acolo ca a murit pentru pacatele intregii lumi. Isus a trait o viata de iubire perfecta. El nu a fost niciodata plin de mandrie, nici laudaros; a trait o viata de slujitor. El a spus: "...Fiul omului n-a venit sa I se slujeasca, ci El sa slujeasca si sa-Si dea viata ca rascumparare pentru multi" (Matei 20:2). "Daca vrea cineva sa fie cel dintai, trebuie sa fie cel mai de pe urma din toti si slujitorul tuturor!" (Marcu 9:35). Aceasta ar trebui sa fie atitudinea in trupul lui Cristos. Dupa cum este spus in Filipeni 2:3,4:

"Nu faceti nimic din duh de cearta sau din slava desarta; ci in smerenie fiecare sa priveasca pe altul mai pe sus de el insusi. Fiecare din voi sa se uite nu la foloasele lui, ci si la foloasele altora."

Avem aceasta atitudine? Daca da atunci nu vom fi nici laudarosi, nici plini de mandrie. Daca vrem sa umblam in dragoste, trebuie sa umblam cu smerenie. Si, dupa cum stii, smerenia nu este ceva ce avem in mod natural. Tendinta noastra naturala este de a ne pune interesele noastre inaintea altora. O alta tendinta naturala a noastra este sa vrem ca altii sa ne serveasca si sa vrem sa fim deasupra celorlalti, chiar si in problemele spirituale. Aceasta, insa, nu este dragoste; aceasta este firea - vechiul om. Din nou spun, dupa cum am mai spus in trecut, trebuie sa ne amintim mereu ca vechiul om a fost rastignit cu Cristos si nu mai are putere asupra noastra. Cristos traieste in noi acum si El vrea sa puna in noi atitudinea Lui iubitoare. Trebuie sa respingem firea si dorintele ei si sa-i permitem lui Isus sa implineasca dorintele Lui in noi. Fara El este imposibil, dar toate lucrurile sunt posibile prin El, care ne intareste. Haide sa inchinam vietile noastre Celui care cu adevarat ne iubeste si vrea sa faca din noi exemple ale iubirii Lui in fata lumii.