Fiecare strange ceea ce seamana

Levitic 19:19 "Sa nu semeni in ogorul tau doua feluri de seminte."

Este foarte bine şi important să ştim că prima parte a versetului nostru corespunde vieţii noastre aici pe pământ unde e o semănare continuă după care va veni şi strângerea roadelor. Nu se poate strânge altceva de pe ogor decât ceea ce s-a semănat. Aceasta să ne dea şi mai mult de gândit în umblarea noastră de toate zilele. Vine RECOLTA! Câte unuia dintre credincioşi nu poţi să-i negi credincioşia dar totuşi multe din lucrurile care le face nu sunt la locul lor. Altul are în afară o purtare ca de credincios, dar în ascuns însămânţează ogorul cu sămânţa cea rea a păcatului. Oare nu va rodi sămânţa aceasta? Oare nu-i va fi ruşine când alţii vor descoperi că este un om duplicitar, jumătate pentru Dumnezeu şi jumătate pentru firea păcătoasă? „Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Ce seamănă omul aceea va şi secera" chiar dacă secerişul vine mai târziu. „Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică” (Gal. 6.7-8).
Sămânţa aceasta felurită ne mai vorbeşte şi de „temeiuri amestecate." Aceasta îi priveşte în mod deosebit pe copiii lui Dumnezeu. Ei aparţin cu duh, suflet şi trup Domnului lor, ei au Duhul Sfânt şi Cuvântul lui Dumnezeu. În Domnul Isus avem oglindite temeiurile dumnezeieşti după care ne putem ghida viaţa noastră practică. Cu regrete trebuie să recunoaştem că duşmanul a adus relele lumii în mijlocul multor copii ai lui Dumnezeu. O simplă recunoaştere a acestei realităţi nu este suficientă. Noi trebuie să avem o poziţie clară faţă de acest amestec subtil de temeiuri: „Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege." „...Depărtează-te de oamenii aceştia” (2 Tim. 2.19; 3.1-5).
Să nu ne lăsăm robiţi de sistemele şi sectele acestei lumi. Cerul este patria noastră şi acolo este nădejdea noastră. Noi am fost scoşi din lume ca să fim lumini în întuneric.

Articol preluat de pe http://biblia.crestini.com

Sufera impreuna cu slujitorii Domnului...

2 Timotei 2:3-4 "Sufera impreuna cu mine, ca un bun ostas al lui CRISTOS. Nici un ostas nu se incurca cu treburile vietii, daca vrea sa placa celui ce l-a scris la oaste..."

Călătorim printr-o lume plină de duşmănie şi lipsită de frica de Dumnezeu. Toţi cei care vor să trăiască cu evlavie simt duşmănia şi mânia acestei lumi. Aceasta a simţit-o în cea mai mare măsură Domnul Isus. A venit în lumea care-I aparţinea şi care era proprietatea Lui, în sânul poporului Său prea iubit, dar acesta nu L-a primit. El a venit să mântuiască ce era pierdut. El a vestit cea mai minunată solie de har ce se putea propovădui vreodată şi şi-a arătat dragostea, puterea şi îndurarea la mii şi mii, dar oamenii nu s-au liniştit până nu L-au răstignit.
În tot timpul istoriei se vede ura înverşunată a omului faţă de Dumnezeu şi Cuvântul Său. Îndeosebi cei aleşi de Dumnezeu pentru vestirea Evangheliei şi a Cuvântului Său divin au fost ţinta mâniei şi prigoanei. Care era viitorul lui Timotei? Fără îndoială că întristări de orice natură. De aceea apostolul îl îmbărbătează ca să nu deznădăjduiască, ci să fie tare în credinţă şi să sufere întristări împreună cu cei întristaţi. Ca un slujitor credincios al lui Dumnezeu şi ca un ostaş bun al lui Isus Cristos, Timotei trebuia să fie înştiinţat de toate necazurile, greutăţile şi împotrivirile. Este un mare privilegiu să stai în slujba Domnului şi să suferi ocara din pricina Numelui Său. Domnul însuşi este gata oricând să întărească pe slujitorii Lui, dându-le îmbărbătarea necesară pentru a nu le scădea moralul şi a nu da înapoi din lupta în care s-au înrolat pentru Domnul Isus Cristos. O, Doamne lucrează continuu prin Duhul Tău ca nădejdea Ta să ne învioreze în fiecare zi.
Nu trebuie să încetăm de a stărui în înfăptuirea a ceea ce este Adunarea lui Dumnezeu - ca Trup al Domnului Isus în cer. Dacă uităm lucrul acesta vom alege una din numeroasele secte din creştinătate. Tristă alegere!

Articol preluat de pe http://biblia.crestini.com

Castiga-l pe fratele tau...

Matei 18:15"Daca fratele tau a pacatuit impotriva ta, du-te si mustra-l intre tine si el singur. Daca te asculta, ai castigat pe fratele tau..."

David în Psalmii lui spune: „Iată ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună” (Ps. 133.1). Da, ce lucru plăcut este ca, într-o lume plină de ură şi pizmă, familia lui Dumnezeu să-şi ocupe locul ei de dragoste şi de curăţie. Dar trăind în această lume unde locuieşte Satana şi păcatul, intervin chiar şi între credincioşi câte o neînţelegere, câte o greutate. Intenţiile Satanei de a dezbina inimile şi de a distruge mărturia lui Dumnezeu nu ne sunt necunoscute.
De ce însă să discut cu fratele meu care a păcătuit împotriva mea despre lipsurile lui? Ca să-l câştig pe fratele meu. Pentru a ajunge la ţelul acesta, este foarte important să mă deplasez la el şi să-l mustru numai între patru ochi. La Domnul Isus avem pilda cea mai bună. Oare nu merge El pe urma fiecărui rătăcit şi nu-l caută până-l găseşte şi îl readuce pe cale? „Du-te şi mustră-l între tine şi el." Este foarte interesant că în acest capitol din care e versetul de astăzi se vorbeşte de osteneala Domnului Isus pentru oaia rătăcită şi de bucuria găsirii ei. Prin aceasta El vrea să ne arate ce valoare mare are fiecare oaie din turma Sa. Da, El în dragostea Lui şi-a jertfit viaţa pentru noi. Vedeţi ce plini de valoare suntem în faţa Sa? De aceea să ne cufundăm în dragostea Lui şi în felul acesta nu vom leza nici vreo oiţă din turma Domnului.
Chiar şi în vechime Dumnezeu vorbeşte mult de conlucrare, de părtăşie, de unitate: „Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta, să mustri pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui” (Lev. 19.17). Astfel de versete găsim multe în Vechiul Testament, dar pentru noi creştinii născuţi din nou „legătura frăţească" să fie la înălţimea la care ne-a chemat Marele nostru Mântuitor.
Simţămintele omeneşti sunt foarte şubrede şi trebuie să le cercetăm totdeauna foarte de aproape ca să nu ne rătăcim.

Articol preluat de pe http://biblia.crestini.com

Intoarce-te azi la Domnul!!!

1 Cronici 3:4 "El a domnit acolo sapte ani si sase luni, iar la Ierusalim a domnit treizeci si trei de ani."

Hebronul care este la o depărtare de vreo 40 km de Ierusalim este astăzi sub stăpânire musulmană. Aici se găseşte peştera Macpela în ogorul lui Efron unde au fost înmormântaţi Avraam, Isaac şi Iacov. Hebronul este locul morţii. Acolo a început domnia lui David, aşa cum ne aminteşte textul nostru de azi. Marea majoritate a poporului nu l-a recunoscut în timpul acela ca împărat deşi a fost uns de proorocul Samuel. Numai unii credincioşi s-au strâns în jurul său. Dar a venit şi ziua în care el a intrat victorios în Ierusalim şi a fost recunoscut de toţi ca stăpân, conducător de oşti, împărat. Toate acestea vorbesc despre Acela cu privire la care David era numai o slabă imagine, la Domnul nostru Isus Cristos. El este împăratul împăraţilor. Acum se află proslăvit în cer şi în curând stăpânirea Lui se va întinde peste tot pământul. Acum sunt puţini cei care îl recunosc. Pentru lume, El este încă Cel Răstignit, Cel lepădat. Jertfa de la cruce este punctul de referinţă al tuturor binecuvântărilor împărăţiei, la fel cum Hebronul era punctul acesta pentru David. Odinioară Domnul Isus a fost lepădat şi înjosit până la moarte dar în curând va fi „Domn al domnilor şi împărat al împăraţilor." Atunci toţi duşmanii Lui vor fi făcuţi aşternut al picioarelor Lui.
Stimate cititor al acestor rânduri azi este încă ziua când poţi să te HOTĂRĂŞTI pentru Domnul Cristos, ca apoi să şi domneşti împreună cu El. Dacă nu vrei să te decizi pentru El, atunci vei rămâne mai departe un împotrivitor şi un lepădător a lui Dumnezeu şi al Fiului Său Preaiubit. În felul acesta vei fi considerat un duşman şi astfel vei primi răsplata ca atare.
Toţi care slujesc în Adunarea lui Dumnezeu să aibă grijă să propovăduiască Cuvântul în toată curăţenia şi simplitatea lui, să-l dea aşa cum l-au primit de la Dumnezeu.

Articol preluat de pe http://biblia.crestini.com

Dragostea Nu Se Poarta Necuviincios

Dragostea Nu Se Poarta Necuviincios

Pe masura ce continuam studiul nostru avand ca subiect dragostea si folosind textul oferit de 1Corinteni 13 ajungem la urmatoarea descriere a ceea ce este dragostea sau, mai degraba, ceea ce nu este dragostea. Versetul 5 incepe cu afirmatia ca dragostea "...nu se poarta necuviincios...". Cuvantul "necuviincios" inseamna "indecent". Cand Pavel a scris aceasta, e posibil sa se fi referit la capitolul 5 unde relateaza despre cineva din biserica care avusese o relatie imorala cu sotia tatalui sau. Astfel, Pavel mustra biserica pentru neluarea niciunei atitudini fata de acest pacat. Oricum, indiferent de ce anume il motiveaza pe Pavel, el descrie aici comportamentul cuiva care umbla in dragoste.

Psihiatri, psihologi si filozofi au studiat de secole comportamentul uman incercand sa determine ce anume ne face sa actionam in modul in care o facem. Concluziile au fost tot atat de diferinte si variate precum modurile de comportament insele. Unii cred ca purtarea nu reprezinita altceva decat un set de raspunsuri invatate cu privire la diferite imprejurari si ca nu are nimic de-a face cu gandurile sau sentimentele. Altii cred ca genetica joaca un important rol in determinarea comportamentului uman. Exista si unii care presupun ca mediul inconjuratos contribuie hotarator la formarea comportamentului. In vreme ce toate aceste aspecte joaca probabil un rol mai mic sau mai mare cu privire la comportment, as dori sa fac totusi o observatie. Cred ca in mare parte, comportamentul nostru e determinat de dorinta noastra de a fi iubiti si acceptati. Aceasta nevoie se manifesta, din pacate de multe ori intr-un mod egoist si egocentrist. Un citat dintr-un articol intitulat "Etica si Moralitate" din Enciclopedia lui Compton e semnificativ: "filozofii afirma de mii de ani ca oamenii nu isi cauzeaza rau voit dar sunt in stare sa cauzeze rau altora daca prin aceasta ar putea cumva profita." Cu alte cuvinte avem tendinta sa punem nevoile si dorintele noastre deasupra acelora ce apartin altora. Aceasta intra in contradictie flagranta cu ceea ce Biblia ne invata in Filipeni 2:3-4, cum ca ar trebui sa privim pe ceilalti ca fiind mai presus decat noi. Acest comportament egocentric este, cred, un rezultat al naturii pacatoase cu care ne-am nascut.

Unii ar putea replica cum ca nu exista un standard comportamental care sa poata fi aplicat oricui. Se spune ca fiecare situatie trebuie evaluata pentru a determina atitudinea corecta ce trebuie adoptata. Ceea ce este bine intr-o situatie ar putea fi rau in alta. Fara acest standard al binelui, noi, ca niste pacatosi egoisti ce suntem avem tendinta sa alegem ce este bine pentru noi, in vreme ce altii sufera consecintele. Totusi, ca si Crestini, recunoastem ca exista un standard universal al binelui care este amanuntit prezentat in Biblie. De fapt, Biblia si Crestinismul au fost timp de secole fundamentul etic al societatii, desi, in majoritatea cazurilor, compromisurile si o coborare a standardelor a intervenit. Totusi, pentru un Crestin, standardul biblic reprezinta turnul de control pentru purtarea sa in orice situatie.

Dar care este exact acest standard biblic? Gandul te-ar putea duce imediat la cele 10 porunci. Acest fragment al Legii date de Dumnezeu evreilor a ocupat odinioara un loc de seama pe zidurile din interiorul scolilor de-a lungul si de-a latul Americii. Aceste cuvinte au fost predate de catre parinti si scoli duminicale si au fost memorate de copiii din intreaga lume. Este intr-adevar un standard admirabil dar totodata si foarte ridicat. In plus, in Noul Testament, Isus pare sa ridice acest standard chiar mai sus, cand spune:

"Ati auzit ca s-a zis celor din vechime: 'Sa nu ucizi; oricine va ucide, va cadea supt pedeapsa judecatii.' Dar Eu va spun ca ori si cine se maine pe fratele sau, va cadea supt pedeapsa judecatii; si oricine va zice fatelui sau: 'Prostule!' va cadea supt pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: 'Nebunule', va cadea supt predeapsa focului gheenei." Matei 5:21-22

"Ati auzit ca s-a zis celor din vechime: 'Sa nu preacurvesti.' Dar Eu va spun ca ori si cine se uita la o femeie, ca s-o pofteasca, a si preacurvit cu ea in inima lui." Matei 5:27.28

Da, putem sa fim cu totii de acord ca standardul comportamental dat de Dumnezeu noua este sfant, neprihanit si bun (Romani 7:12). Dar mai devreme sau mai tarziu descoperim asa cum Pavel a facut-o: "caci binele, pe care vreau sa-l fac, nu-l fac, ci raul, pe care nu vreau sa-l fac, iaca ce fac!" (Romani 7:19). Din cauza esecului nostru lamentabil in a ne alinia standardului lui Dumnezeu, Pavel numeste Legea lui Dumnezeu "slujba aducatoare de moarte" si "slujba aducatoare de osanda" (2Corinteni 3:7,9). Motivul? Pentru ca Biblia declara: "Fiindca plata pacatului este moartea..." (Romani 6:23) si "Blestemat este oricine nu staruieste in toate lucrurile scrise in cartea Legii, ca sa le faca." (Galateni 3:10; Deuteronom 27:26). In ce situatie ne aduc aceste afirmatii? Intr-adevar, ajungem intr-un punct de criza in umblarea noastra Crestina, la fel cum Pavel a ajuns in Romani capitolul 7. Vedem si intelegem limpede standardul de comportament pe care Dumnezeu l-a asezat in fata noastra. Stim ca nu se presupune sa ne comportam intr-o maniera indecenta, si nici macar sa cultivam astfel de lucruri in inima si mintea noastra. Totusi daca suntem cinstiti cu noi insine, majoritatea dintre noi vom admite ca pacatuim in continuare, ratand astfel standardul sfant al lui Dumnezeu. Ne regasim, de multe ori, cu foarte putina putere pentru a face ceea ce stim ca este bine.

Acum se naste intrebarea: este Dumnezeu nedrept sa ne ceara ceva ce pare imposibil de atins? Ne lasa el sa ne taram prin viata depinzand doar de abilitatile si puterea noastra? Este trist, dar aceasta este situatia in care de multe ori ne aflam. Dar totusi, nu cred ca Dumnezeu, in dragostea Lui, ne-ar trasa niste cerinte, fara sa ne dea si mijoacele de a le indeplini.

Intelectualii societatii noastre incearca sa vina cu propriile lor solutii, numite "modificarea comportamentala" si "modelarea comportamentului." Ca si cu un catel, ei incearca sa schimbe comportamentul prin recompensa in cazul unei purtari bune sau prin pedeapsa in cazul unei purtari rele. Nu incerc sa discreditez rostul disciplinei. Este important pentru parinti sa-si struneasca copiii si pentru autoritati sa pedepseasca raufacatorii. Dar rezolva aceste masuri cu adevarat problema? Cred ca ceea ce se petrece de multe ori este ca in vreme ce atitudinea exterioara se poate schimba pentru o anumita perioada inima noastra, sursa neascultarilor noastre, ramane neschimbata. Crestem astfel invatand cum sa devenim ipocriti de profesie; in timp ce pe dinafara ne manifestam intr-un anumit fel, pe dinauntru domneste rautatea. Si nu e nevoie decat de o imprejurare propice pentru ca aceasta sa rabufneasca in afara in toata uratenia ei.

Asadar, oricat de importanta ar fi disciplina, ea singura nu este in masura sa ne schimbe comportamentul daca continuam sa ne bazam pe propriile noastre eforturi. Avem nevoie de o putere mult mai mare. Este vorba de puterea dragostei. "Dragostea nu se poarta necuviincios". Este dragostea lui Isus Cristos care salasluieste in fiecare credincios. Avem astfel posibilitatea si puterea sa traim la inaltimea chemarii lui Dumnezeu - este Cristos Insusi care este intruparea dragostei in noi. Trebuie sa ne recunoastem neputinta si sa-L chemam pe El sa ne schimbe comportamentul prin dragostea Lui. Avem nevoie sa ne dam seama ca o mare parte din purtarea noastra izvoraste din egoism, si sa privim spre Cristos care e exemplul perfect de negare de sine si dragoste altruista. Aceasta ne va motiva sa iubim asa cum ne-a iubit El.

Vedem, asadar ca dragostea este standardul comportamentului nostru. "Caci toata Legea se cuprinde intr-o singura porunca: 'Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti'" (Galateni 5:14). De asemenea observam ca dragostea trebuie sa fie motivatia comportamentului nostru. "Noi il iubim pentru ca El ne-a iubit intai" (1Ioan 4:19). Si, finalmente vedem ca dragostea este puterea comportamentului nostru. "Stiu in adevar, ca nimic bun nu locuieste in mine, adica in firea mea pamanteasca, pentru ca ce-i drept, am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac." (Romani 7:1. "Pot totul in Hristos, care ma intareste" (Filipeni 4:13).

Dragostea nu se manie

Dragostea nu se manie

Bucurie, durere, teama, manie. Ce au toate acestea in comun? Ele sunt toate stari emotionale si sunt parte importanta a fiecarui om. Emotiile ne ajuta sa ne exprimam in fata celorlalti si fara ele am fi niste creaturi destul de plicticoase.

Pot fi, insa, emotiile ghidul care sa ne conduca comportamentul? Trebuie, oare, ca intotdeauna sa reactionam dupa ceea ce simtim? Ca orice alta componenta a existentei umane, si emotiile au fost afectate de pacat. De aceea, nu putem intotdeauna sa ne bazam pe ele comportamentul. Nu putem, ca si crestini, sa "facem ceea ce simtim" si sa ne asteptam sa-I fim placuti lui Dumnezeu.

In studiul nostru despre dragoste, din 1Corinteni 13, descoperim in versetul 5 ca "dragostea nu se manie". In limbajul original al Noului Testament, acest cuvant, "a se mania" inseamna a starni sau a provoca furie.

Furia este descrisa drept una dintre cele mai puternice emotii omenesti. Un dictionar defineste furia ca fiind starea emotionala de displacere instantanee, cu privire la ceva care, din punctul nostru de vedere, este rau. Fie ca cineva spune sau face ceva, daca vedem acel lucru ca pe ceva rau, este posibil sa ne devenim furiosi.

Citind Biblia, cele mai multe referiri la manie sunt cand este vorba despre mania lui Dumnezeu. Mania lui Dumnezeu este mentionata de sute de ori in Vechiul Testament. Mania lui Dumnezeu este intotdeauna indreptata impotriva pacatului, pentru ca El uraste nelegiuirea. Romani 1:18 spune:

"Mania lui Dumnezeu se descopere din cer impotriva oricarei necinstiri a lui Dumnezeu si impotriva oricarei nelegiuri a oamenilor, care inaduse adevarul in nelegiuirea lor."

Biblia ne vorbeste si despre venirea acelei zile in care mania lui Dumnezeu se va revarsa in judecata pacatului.

"Si ziceau muntilor si stancilor: 'Cadeti peste noi, si ascundeti-ne de Fata Celui ce sade pe scaunul de domnie si de mania Mielului; caci a venit ziua cea mare a maniei Lui, si cine poate sta in picioare?'"(Apocalipsa 6:16-17)

Multele referiri la mania lui Dumnezeu, care sunt in Biblie, le-au creat multora o impresie gresita despre Dumnezeu. Ei Il vad ca pe un judecator care asteapta ca cineva sa pacatuiasca, pentru ca sa-si verse mania asupra lui. Trebuie sa ne amintim, insa, ca, deoarece El este total neprihanit, mania Lui este intotdeauna justificata.

"Dar, cu impietrirea inimii tale, care nu vrea sa se pocaiasca, iti aduni o comoara de manie pentru ziua maniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu" (Romani 2:5)

Dar in ce ne priveste pe noi? Multi privesc la mania lui Dumnezeu si o folosesc ca sa-si justifice propria manie. Putem noi, ca si crestini, sa avem o manie justificata? Da sunt lucruri care ar trebui sa ne infurie - coruptia, injustitia impotriva altora, blasfemia impotriva Domnului nostru... Efeseni 4:26 ne spune:

"'Maniati-va si nu pacatuiti'. Sa n'apuna soarele peste mania voastra"

Cu toate acestea, pentru ca emotiile noastre poarta stigmatul naturii noastre pacatoase, trebuie sa fim foarte atenti la lucrurile care ne infurie. Pentru ca, cred eu, in cele mai multe cazuri, mania noastra isi are originea intr-o anumita nedreptate sau rana care ni s-a facut noua personal. Iar de multe ori reactia noastra nu este conforma cu voia lui Dumnezeu si, de aceea, cauzeaza si mai multe probleme.

Care sunt cateva dintre cauzele si efectele maniei? Lista noastra ar putea umple cateva pagini, dar vom enumera doar cateva. Un lucru care ne provoaca multora dintre noi manie este atunci cand nu reusim pe calea noastra (cand nu putem face asa cum noi gandim). Vedem atat de clar lucrul acesta la copii, in relatia lor cu parintii sau cu alti copii, dar, din pacate, nu pierdem aceasta trasatura atunci cand ajungem la stadiul de adult. Ca si adulti, invatam doar cum sa ne mascam mania mai bine decat cum o faceam ca si copii. De multe ori mania noastra ne conduce la replici care ranesc si inrautatesc situatia.

O alta cauza a maniei poate fi gelozia. Cand vedem pe altcineva, aparent, intr-o stare mai buna, iar noi nu putem fi la fel, dintr-un motiv sau altul, devenim maniosi. Biblia spune:

"Caci gelozia infurie pe un barbat, si n'are mila in ziua razbunarii;" (Proverbe 6:34)

Din cauza geloziei, ne formam o parere gresita despre acel om pe care suntem gelosi si, cu siguranta, relatia spirituala pe care ar trebui sa o avem cu el, este compromisa.

Ne maniem si atunci cand vedem ca cei nelegiuiti prospera.

"Taci inaintea Domnului, si nadajduieste in El. Nu te mania pe cel ce izbuteste in umbletele lui, pe omul, care isi vede implinirea planurilor lui rele. Lasa mania, paraseste iutimea; nu te supara, caci supararea duce numai la rau." (Psalmul 37:7-8)

Observi cum mania ne starneste sa facem rau.

Aceste exemple de manie, si multe altele, sunt situatii despre care Duhul Sfant ne vorbeste in 1Corinteni 13:5 cand spune "dragostea nu se manie". A umbla in dragoste inseamna a nu te infuria cand astfel de situatii apar.

Ce facem, deci, ca si crestini? Cum tinem piept acestor situatii, care, de obicei, ne induc o manie nejustificata? Aminteste-ti ca noi, chiar daca mania poate sa para justificata in ochii nostri, trebuie sa examinam aceste situatii din viata noastra dintr-o perspectiva biblica. Cum ne invata, deci, Biblia in privinta acestui subiect? Coloseni 3:8 si 9 spune:

"Dar acum lasati-va de toate aceste lucruri: de manie, de vrajmasie, de rautate, de clevetire, de vorbele rusinoase, cari v'ar putea iesi din gura. Nu va mintiti unii pe altii, intrucat v'ati desbracat de omul cel vechi, cu faptele lui " (vezi si Efeseni 4:31)

Unul dintre cele mai importante lucruri de tinut minte despre manie este unde isi are originea.. Conform acestui pasaj din Coloseni, mania provine din "omul cel vechi". Scriptura spune, deasemenea, ca atunci cand ne-am nascut din nou, am devenit o creatie noua cu o natura noua.. Mai spune ca "vechiul eu" a fost rastignit impreuna cu Cristos. Ca urmare, noi nu mai suntem robi ai pacatului. (2Corinteni 5:17; Romani 6:6,7) Noi nu mai trebuie sa reactionam dupa vechea natura in acele situatii care ne-ar putea provoca manie. Avem acum posibilitatea sa lasam deoparte mania, asa cum suntem indemnati in Coloseni.

In al doilea rand, trebuie sa ne amintim ca Dumnezeu va avea ultimul cuvant. Nu trebuie sa luam razbunarea in mainile noastre.

"Prea iubitilor, nu va rasbunati singuri; ci lasati sa se razbune mania lui Dumnezeu; caci este scris: 'Razbunarea este a Mea; Eu voi rasplati', zice Domnul." (Romani 12:19)

Pe urma, sa nu ne negam mania. Trebuie sa dam atentie sentimentelor noastre, dar sa nu fim controlati de ele, sau sa ne simtim impinsi sa actionam doar de catre sentimente. Nici inaintea lui Dumnezeu nu trebuie sa ne negam mania. Trebuie sa fim sinceri cu Dumnezeu, sa ne marturisim mania in fata Lui si sa-I cerem ajutorul.

Urmeaza sa ne retragem din acea situatie si sa incercam sa o privim prin prisma lui Dumnezeu, in loc sa o privim din ingusta perspectiva a dorintelor noastre egoiste.

"Intelepciunea face pe om rabdator, si este o cinste pentru el sa uite greselile." (Proverbe 19:11)

"Stiti bine lucrul acesta, prea iubitii mei frati! Orice om sa fie grabnic la ascultare, incet la vorbire, zabavnic la manie; caci mania omului nu lucreaza neprihanirea lui Dumnezeu." (Iacov 1:19,20)

In cele din urma, dar nu mai putin important, este ca noi sa intelegem cum reactioneaza "dragostea" cand suntem provocati la manie. Vom putea intelege acest lucru observandu-L pe Isus. Un verset care caracterizeaza caile dragostei este 1Petru 2:23:

"Cand era batjocorit, nu raspundea cu batjocuri; si, cand era chinuit, nu ameninta, ci Se supunea dreptului Judecator."

Cand incepem sa realizam tot ceea ce a facut Dumnezeu pentru noi, in ciuda durerii pe care I-am pricinuit-o Lui si poporului Lui, nu putem face altceva decat sa ne inabusim tendinta de a ne mania pe cei care ne-au provocat noua dureri. Sa lasam ca dragostea sa ne calauzeasca pentru ca dragostea nu se manie!

Dragostea Nu Se Lauda Si Nu Este Aroganta

Dragostea Nu Se Lauda Si Nu Este Aroganta

In acest studiu in serial despre dragostea biblica, am ajuns sa intelegem ca a iubi este cea mai mare porunca data in Scriptura si ca cel mai extraordinar exemplu de dragoste ne-a fost dat prin sacrificiul lui Isus Cristos pentru pacatele omenirii. Am vazut ca dragostea biblica este neconditionata - nedepinzand de meritele celui iubit - si este gata de sacrificiu. Am realizat, de asemenea, ca noi nu suntem in stare prin propriile noastre puteri sau resurse sa iubim si ca depindem de Duhul Sfant pentru a produce dragostea lui Dumnezeu in noi, pe masura ce circumstantele care ne solicita dragostea apar.

Pentru a intelege mai bine ce inseamna sa iubesti ca si crestin in situatiile practice ale vietii, ne-am adancit in studiul capitolului 13 din 1Corinteni, unde Pavel ne da o descriere a dragostei. Ca si crestini, vom dori sa umblam in dragoste, nu numai pentru ca ne este poruncit, dar si pentru ca experimentam mai mult si mai mult dragostea pe care Dumnezeu o are pentru noi.

Cateodata, pentru a intelege ce este ceva, trebuie sa intelegem si ce nu este acel ceva. Deci Pavel, descriindu-ne dragostea, incepe prin a ne spune ca ea este rabdatoare si plina de bunatate. Dar dupa aceea el incepe a ne spune cum nu este dragostea. In ultimul articol am vorbit despre faptul ca dragostea nu este invidioasa si acum vom vedea ca dragostea nu se lauda si nu se umfla de mandrie (v.4).

Sunt sigur ca am cunoscut cu totii oameni carora le place sa se laude cu realizarile lor sau cu capacitatile lor extraordinare. Unii oameni nu se sfiesc deloc sa isi exprime inalta lor viziune despre ei insisi, in timp ce altii o fac intr-un mod mai subtil, imbinand-o cu o atitudine smerita, care in realitate este falsa. Noi toti ne-am facut, intr-o oarecare masura, vinovati de laudarosenie, pentru ca este in natura omului sa fie egocentrist si sa atraga atentia asupra lui. De multe ori laudarosenia noastra ia o tenta aroganta cand nu numai ca ne autostimam, ci, in acelasi timp, ii desconsideram pe altii. In trupul lui Cristos, acestea sunt lucruri care nu ar trebui sa existe. Suntem acum creaturi noi in Cristos, noi trebuie sa umblam in dragoste si dragostea nu se lauda si nu se umple de mandrie.

In ultima parte a versetului 1 din 1Corinteni 8, Biblia spune: "Cunostinta ingamfa pe cand dragostea zideste". In acest verset Pavel vorbeste despre crestini care au devenit aroganti in probleme spirituale datorita intelegerii pe care Dumnezeu le-a dat-o.

In trupul lui Cristos se gasesc persoane aflate la toate nivelele de maturitate, la fel ca in orice familie. Sunt acei copii in credinta - cei mai multi crestini noi - si sunt altii care au atins un anumit nivel de maturitate, invatati fiind prin Cuvantul lui Dumnezeu. Dar Biblia spune ca exista un pericol care vine cu aceasta cunostinta. Multi dintre noi venind la Cristos, am fost eliberati de o multime de practici religioase care, odata erau considerate de noi ca esentiale pentru a mentine o buna relatie cu Dumnezeu. Sau am avut o anumita convingere ca, daca nu respectam aceste practici, pacatuim impotriva lui Dumnezeu. Dumnezeu, la timpul Lui, ne-a aratat ca aceste convingeri nu au nici o importanta pentru El. Oricum, la fel ca si in biserica din Corint, exista pericolul de a deveni arogant datorita noii noastre libertati. Sunt, poate, credinciosi in biserica avand inca ramasite ale acestor convingeri, iar noi nu ar trebui sa adoptam o atitudine superioara in ce-i priveste, desconsiderandu-le convingerile si, eventual, dandu-le prin aceasta un prilej de poticnire in umblarea lor crestina. Nu ar trebui sa ii incurajam sa faca ceea ce ei considera pacat, chiar daca pentru noi nu este pacat. Pavel spunea: "Luati seama insa ca nu cumva aceasta slobozenie a voastra sa ajunga o piatra de poticnire pentru cei slabi." (1Corinteni 8:9). Dragostea zideste (v.1); nu darama trupul lui Cristos. Pavel atinge aceasta problema si in Romani. 14:

"Primiti bine pe cel slab in credinta si nu va apucati la vorba asupra parerilor indoielnice." (v.1)

"Dar daca faci ca fratele tau sa se mahneasca din pricina unei mancari, nu mai umbli in dragoste! Nu nimici, prin mancarea ta, pe acela pentru care a murit Cristos!" (v.15)

"Asadar, sa urmarim lucrurile care duc la pacea si zidirea noastra. Sa nu nimicesti, pentru o mancare, lucrul lui Dumnezeu. Drept vorbind, toate lucrurile sunt curate. Totusi, a manca din ele, cand faptul acesta ajunge pentru altul un prilej de cadere, este rau. Bine este sa nu mananci carne, sa nu bei vin si sa te feresti de orice lucru, care poate fi pentru fratele tau un prilej de cadere, de pacatuire sau de slabire." (v.19-21)

Trebuie sa fim foarte sensibili in a sesiza unde se afla fratii nostrii din punct de vedere spiritual si sa nu devenim aroganti datorita cunostintei pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Trebuie sa ne amintim ca nici o binecuvantare spirituala, nici macar mantuirea, nu ne-a fost data datorita vreunui merit de al nostru.

"Caci cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care sa nu-l fi primit? Si daca l-ai primit, de ce te lauzi ca si cum nu l-ai fi primit?" (1Corinteni 4:7)

"Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni." (Efeseni 2:8,9)

Nu avem nici un motiv de a ne lauda. Pana nu recunoastem acest fapt, mai devreme sau mai tarziu, ne vom trezi laudandu-ne cu spiritualitatea noastra, in acelasi timp punandu-i pe altii mai prejos de noi. Vedem un asemenea exemplu in parabola pe care a spus-o Isus anumitor oameni care erau convinsi de neprihanirea lor si ii priveau pe alti cu dispret (Luca 18:10-14):

"Doi oameni s-au suit la templu sa se roage; unul era Fariseu si altul vames. Fariseul sta in picioare si a inceput sa se roage in sine astfel: 'Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, hrapareti, nedrepti, preacurvari sau chiar ca vamesul acesta. Eu postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate veniturile mele.' Vamesul sta departe si nu indraznea nici ochii sa si-i ridice spre cer; ci se batea in piept si zicea: 'Dumnezeule, ai mila de mine pacatosul!' Eu va spun ca mai degraba omul acesta s-a pogorat acasa socotit neprihanit decat celalalt. Caci oricine se inalta va fi smerit; si oricine se smereste, va fi inaltat."

Nu ai avut niciodata atitudinea Fariseului? Ia aminte, dragostea nu se lauda si nu se umfla de mandrie. Care ar trebui, deci, sa fie atitudinea noastra in ce-i priveste pe cei din jur? Gasim raspunsul privind la Isus.

"Sa aveti in voi gandul acesta, care era si in Cristos Isus: El macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe sine insusi si a luat chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor. La infatisare a fost gasit ca un om, S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte si inca moarte de cruce." (Filipeni 2:5-8)

Care a fost atitudinea lui Cristos cand a umblat pe pamant? De umilinta. Daca cineva a avut motiv sa se laude, acela a fost Isus. Dar El ce-a facut? A luat chip de rob. Intr-o ocazie, El a spalat chiar picioarele ucenicilor Sai ca un servitor al acelor timpuri. Si, in cele din urma, S-a smerit pana acolo ca a murit pentru pacatele intregii lumi. Isus a trait o viata de iubire perfecta. El nu a fost niciodata plin de mandrie, nici laudaros; a trait o viata de slujitor. El a spus: "...Fiul omului n-a venit sa I se slujeasca, ci El sa slujeasca si sa-Si dea viata ca rascumparare pentru multi" (Matei 20:2). "Daca vrea cineva sa fie cel dintai, trebuie sa fie cel mai de pe urma din toti si slujitorul tuturor!" (Marcu 9:35). Aceasta ar trebui sa fie atitudinea in trupul lui Cristos. Dupa cum este spus in Filipeni 2:3,4:

"Nu faceti nimic din duh de cearta sau din slava desarta; ci in smerenie fiecare sa priveasca pe altul mai pe sus de el insusi. Fiecare din voi sa se uite nu la foloasele lui, ci si la foloasele altora."

Avem aceasta atitudine? Daca da atunci nu vom fi nici laudarosi, nici plini de mandrie. Daca vrem sa umblam in dragoste, trebuie sa umblam cu smerenie. Si, dupa cum stii, smerenia nu este ceva ce avem in mod natural. Tendinta noastra naturala este de a ne pune interesele noastre inaintea altora. O alta tendinta naturala a noastra este sa vrem ca altii sa ne serveasca si sa vrem sa fim deasupra celorlalti, chiar si in problemele spirituale. Aceasta, insa, nu este dragoste; aceasta este firea - vechiul om. Din nou spun, dupa cum am mai spus in trecut, trebuie sa ne amintim mereu ca vechiul om a fost rastignit cu Cristos si nu mai are putere asupra noastra. Cristos traieste in noi acum si El vrea sa puna in noi atitudinea Lui iubitoare. Trebuie sa respingem firea si dorintele ei si sa-i permitem lui Isus sa implineasca dorintele Lui in noi. Fara El este imposibil, dar toate lucrurile sunt posibile prin El, care ne intareste. Haide sa inchinam vietile noastre Celui care cu adevarat ne iubeste si vrea sa faca din noi exemple ale iubirii Lui in fata lumii.

Dragostea nu se gandeste la rau

Dragostea nu se gandeste la rau

Cum ti-L inchipui pe Dumnezeu? Il vezi ca pe cineva caruia putin ii pasa despre ceea ce fac sau vorbesc oamenii? Crezi ca El ignora atrocitatile care au loc azi in lume? La urma urmei, daca I-ar pasa cu adevarat, nu ar face El ceva sa le opreasca? Unii spera cu disperare ca Dumnezeu ignora macar pacatul din viata lor.

Biblia, cred eu, ne arata foarte clar ca Dumnezeu este Cel care tine socoteala celor ce se intampla in lume, precum si a fiecarui detaliu a vietii noastre. In Apocalipsa citim:

"Apoi am vazut un scaun de domnie mare si alb, si pe Cel ce sedea pe el. Pamantul si cerul au fugit dinaintea Lui, si nu s-a mai gasit loc pentru ele. Si am vazut pe morti, mari si mici, stand in picioare inaintea scaunului de domnie. Niste carti au fost deschise. Si a fost deschisa o alta carte, care este cartea vietii. Si mortii au fost judecati dupa faptele lor, dupa cele ce erau scrise in cartile acelea...Oricine n-a fost gasit scris in cartea vietii, a fost aruncat in iazul de foc." (Apocalipsa 20:11-12, 15)

Nu are importanta daca Dumnezeu are sau nu carti in sensul literal. Ideea este ca El tine socoteala vietilor noastre. Acest lucru este clar ilustrat aici unde se vorbeste despre "marele tron alb al judecatii"

In 1Corinteni 13 vedem urmatorul atribut al dragostei pe care Pavel, inspirat fiind de Duhul Sfant, ni-l enumera. La sfarsitul versetului 5 Biblia spune ca "dragostea nu se gandeste la rau". Haide sa iti definesc acum cele doua cuvinte pentru a putea intelege mai bine aceasta portiune de scriptura. Primul cuvant este "gandeste" Cuvantul grec este logizomai ceea ce inseamna a calcula, a lua in calcul, a rationa. Al doilea cuvant este "rau" care in greaca este kakos. Ceea ce inseamna distructiv sau vatamator.

Deci am putea interpreta acest pasaj astfel: "dragostea nu ia in considerare vatamarea pe care a suferit-o". Aceasta vatamare sau "rau" nu este, in mod necesar, fizica; ci poate fi, deasemenea, o vatamare sufleteasca. Poate veni in urma unor insulte, critici, acuzatii false, sau chiar si fiind doar, in mod voit, ignorati.

Sunt sigur ca toti am fost, intr-un moment sau altul al vietii, raniti de cineva. Poate cineva, caruia te-ai destainuit, a povestit si altora acele probleme sensibile, exagerand pentru a face povestirea mai dramatica. Sau poate parintii, profesorii sau sefii in mod constant te criticau in ceea ce spuneai sau faceai, sau poate chiar in felul in care aratai. Aceasta poate fi o pozitie foarte dureroasa si solitara.

Putem fi raniti in multe feluri. Dar intrebarea este, cum reactionam atunci cand ni s-a facut un rau? Actionam in dragoste? Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate (v.4). Si, dupa cum am vazut in ultima editie, dragostea nu se manie (v.5). Odata cu studierea acestui indemn (dragostea nu se gandeste la rau) incepem, sper, sa intelegem mai clar caile dragostei in aceste situatii in care suntem raniti de cei din jur.

Poate, insa, ca tu ai inca lista ta neagra cu cei care te-au ranit sau ti-au facut rau. De fiecare data cand ii vezi, lista ta se deschide la pagina respectiva, pe care este scris despre ocazia in care te-au barfit, sau te-au insultat. Atunci incepi sa retraiesti acele momente si mania pe care ai simtit-o fata de acea persoana. Vrei ca acea persoana sa simta aceeasi durere pe care ti-a provocat-o. Aceasta lista neagra te impiedica sa ai vreodata o inima iubitoare fata de acea persoana.

Cum echilibram, deci, aceasta lista neagra, aceasta carte de conturi? Raspunsul este iertare. La un moment dat, Petru vine la Isus si Il intreaba:

"'...Doamne de cate ori sa iert pe fratele Meu cand va pacatui impotriva mea? Pana la sapte ori?' Isus i-a zis: 'Eu nu-ti zic pana la sapte ori, ci pana la saptezeci de ori cate sapte.'"

Isus continua printr-o ilustratie sa sublinieze ceea ce i-a spus lui Petru:

"De aceea, Imparatia cerurilor se aseamana cu un imparat, care a vrut sa se socoteasca cu robii sai. A inceput sa faca socoteala, si i-au adus pe unul, care ii datora zece mii de galbeni. Fiindca el n-avea cu ce plati, stapanul lui a poruncit sa-l vanda pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui, si tot ce avea, si sa se plateasca datoria. Robul s-a aruncat la pamant, i s-a inchinat, si a zis: 'Doamne, mai ingaduieste-ma, si-ti voi plati tot.' Stapanul robului aceluia, facandu-i-se mila de el, i-a dat drumul, si i-a iertat datoria.!" (Matei 18:21-27)

Cum a lichidat imparatul cu datoria robului sau? A iertat-o pur si simplu. Dar povestea continua. Acest rob, care a fost iertat, s-a intalnit cu cineva care ii datora o suta de lei. El i-a cerut acestuia sa-i plateasca datoria, dar cand datornicul i-a cerut indurare, robul, cel iertat de stapanul sau, l-a aruncat in inchisoare.

Cum ni se aplica noua aceasta parabola, in lumina versetului pe care tocmai il studiem? Cred ca Isus ne da un mesaj foarte clar cu privire la iertare. Marea iertare care ne-a fost acordata de catre Domnul nostru ar trebui sa ne indemne sa iertam la randul nostru pe cei care pacatuiesc impotriva noastra. Ar trebui sa observam raportul dintre sumele datorate in aceasta parabola. Suma care ii era datorata acestui rob era minuscula in comparatie cu suma pe care o datora stapanului si de care a fost iertat de acesta. Daca am putea sa realizam cat de mult ne-a iertat Dumnezeu, ne-ar fi mult mai usor sa iertam pe altii. Problema noastra este ca nu vedem propria noastra decadere si cat suntem de nedemni de iertarea lui Dumnezeu. Nimic din noi nu merita mila Lui. Doar pentru ca Isus a ispasit pedeapsa ce ni se cuvenea, Dumnezeu poate acum sa nu ne ia in considerare pacatele.

"...ca adica, Dumnezeu era in Hristos, impacand lumea cu Sine, netinandu-le in socoteala pacatele lor..." (2Corinteni 5:19)

"Ferice de omul, caruia nu-i tine Domnul in seama pacatul!"(Romani 4:8)

Trebuie ca si noi sa avem aceeasi atitudine de dragoste fata de ceilalti.

"... daca unul are pricina sa se planga de altul, iertati-va unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, asa iertati-va si voi." (Coloseni 3:13)

Ce drept avem sa contabilizam pacatele care sunt comise impotriva noastra, atunci cand Dumnezeu nu le ia in considerare pe ale noastre? Trebuie sa incepem sa ne lichidam aceste "datorii" prin iertare. A umbla in dragostea lui Dumnezeu inseamna a trai cu o atitudine iertatoare. Facand aceasta, altii vor vedea in noi dragostea lui Dumnezeu pentru ca "dragostea nu se gandeste la rau."

Dragostea Nu Este Invidioasa

Dragostea Nu Este Invidioasa

Continuand studiul nostru Biblic despre caracteristicile dragostei asa cum ne sunt prezentate in 1Corinteni 13, ajungem acum la o serie de caracteristici care ne spun ceea ce nu este dragostea. Datorita faptului ca noi toti ne-am nascut cu o fire pacatoasa, am dat dragostei noastre caracteristici si manifestari care sunt total opuse cu dragostea lui Dumnezeu. Cand ne-am intors la Cristos in urma lucrarii de mantuire, am primit o natura noua.. Dumnezeu ne face creatii noi si face ca Duhul Sau sa vina si sa locuiasca in noi. Curand, insa descoperim ca inca mai exista anumite trasaturi ale "vechiului eu" pe care Dumnezeu vrea sa le schimbe. Unul dintre aceste pacate pe care toti le-am comis si probabil, intr-o oarecare masura, inca le mai comitem este cel al invidiei. Biblia ne spune ca daca vrem sa umblam in dragoste, trebuie sa tratam invidia din vietile noastre pentru ca "dragostea nu este invidioasa".

Pentru a intelege ce este invidia si in ce fel este ea opusa dragostei, haideti sa privim la cateva dintre multele exemple de oameni, furnizate de Scriptura, care au cazut in pacatul invidiei.

CAIN SI ABEL

Una dintre primele secvente de invidie din Biblie o intalnim in Geneza capitolul 4. Aici il vedem pe cei doi copii ai lui Adam si Eva aducand jertfe Domnului. Biblia spune ca Dumnezeu a avut consideratie fata de Abel si de jertfa lui dar fata de cea a lui Cain nu. Care a fost atunci reactia lui Cain? Versetul 5 spune ca el s-a maniat foarte tare si, dupa cum stim, si-a ucis fratele.

Te-ai maniat vreodata pe cineva care era binecuvantat de Dumnezeu, gandindu-te ca tu ai merita acele binecuvantari? Poate te-ai intrebat de ce rugaciunile lui intotdeauna primesc raspuns si in viata ta niciodata nu se schimba nimic. Poate cineva poseda lucruri pe care tu le doresti neaparat si faptul ca el le are si tu nu te face sa te infurii pe el. Sau poate cineva are fizicul mai atractiv decat tine si incerci sa gasesti lucruri rele pe care sa le spui despre el, pentru ca ai vrea cu adevarat sa arati si tu la fel de bine ca si el. Fi, insa, atent! Invidia a inceput sa se inradacineze in viata ta si, ca si Cain, curand te vei face si tu vinovat de crima. Probabil ca nu fizic, dar se poate omora cu limba sau cu gandul. Ne bucuram noi, oare, cu fratele nostru atunci cand este binecuvantat de Dumnezeu sau devenim invidiosi pe el? Dragostea nu este invidioasa.

DAVID SI SAUL

Exemplul urmator ne duce in 1Samuel capitolele 17 si 18, unde citim despre cunoscuta povestire despre David si Goliat. Armatele Filistenilor si cele ale lui Israel stau fata in fata gata de lupta cand marele luptator Filistean, Goliat, sfideaza armata lui Israel cerandu-le un adversar care sa-l infrunte. In cazul in care Goliat ar fi fost infrant, Filistenii ar fi devenit robii lui Israel. Filisteanul avea, insa, peste 3 metri inaltime si de aceea nimeni dintre Israelieni nu indraznea sa-l infrunte. Astfel ca timp de patruzeci de zile a batjocorit Goliat pe Israel cu provocarea sa. Iata, insa, ca David, un tanar pastor, venit in tabara israelita sa aduca provizii fratilor sai mai mari, care erau soldati in armata regelui Saul, auzind batjocurile lui Goliat, porneste sa-l infrunte cu curajul si taria primite de la Domnul si il omoara pe Filistean cu o piatra, dupa care ii taie capul. Flistenii fug, apoi, infranti din fata armatelor lui Israel. Ca rezultat, Saul ii da lui David conducerea armatelor lui Israel si Biblia spune ca de oriunde era trimis, el se intorcea biruitor. Astfel ca, pe cand se intorceau din razboi, femeile ieseau in intampinarea lor cantand cu bucurie despre victoria Israelului impotriva Filistenilor. Ele cantau: "Saul a batut miile lui, - iar David zecile lui de mii." Iti poti imagina cat de jenat trebuie sa se fi simtit Saul, vazad ca David primeste mai multe laude si mai multa glorie decat el. La urma urmei, el era regele. Biblia spune ca Saul s-a maniat foarte tare pe David si din acel moment s-a hotarat sa-l omoare. Ce i-a starnit regelui Saul aceasta manie arzatoare? Invidia. El nu putea sa suporte sa vada cum acest pastor tanar primeste mai multa recunoastere decat el.

Dar tu? Te umpli de invidie atunci cand prietenul tau primeste intr-un grup mai multa atentie decat primesti tu? Poate el sau ea are o personalitate care se exteriorizeaza atragandu-i pe ceilalti. Iar noi devenim furiosi si jigniti ca nu suntem noi centrul atentiei. Suntem noi dispusi sa ne smerim si sa ne multumim cu acceptarea pe care Dumnezeu o manifesta fata de noi? Sau vom umbla mereu dupa recunoasterea din partea oamenilor? Daca ramanem la a doua varianta, deseori ne vom gasi in situatii care ne vor starni invidia.

Invidia poate sa imbrace si o forma religioasa, dupa cum vom vedea in ultimul nostru exemplu.

FARISEII

Acesti lideri religiosi evrei au intrat prima oara in atentia noastra in timpul vietii si lucrarii lui Isus pe pamant. vedem opunandu-se in mod constant umblarii Lui si invataturii Lui, pentru ca in final sa Il predea romanilor pentru a fi crucificat. Cu toate acestea motivul lor nu a scapat lui Pilat. Matei 27:18 spune: "Caci (Pilat) stia ca din pisma dadusera pe Isus in mainile lui. Pentru ca El nu urma traditia lor, Fariseilor nu le-a placut atentia pe care o primea Isus. Isus a aratat lumii care este motivatia lor:

"Toate faptele lor le fac pentru ca sa fie vazuti de oameni. Astfel isi fac filacteriile late, isi fac poalele vesmintelor cu ciucuri lungi, umbla dupa locurile dintai la ospete si dupa scaunele dintai in sinagogi, le place sa le faca oamenii plecaciuni prin piete si sa le zica: `Rabi! Rabi!'" (Matei 23:5-7)

Vedem, deasemenea, in Fapte 5:17; 13:44,45 si 17:5, cat de invidiosi erau pe Pavel si pe ceialalti ucenici. Fariseii ii urau pe acesti oameni din cauza numarului mare de oameni care ascultau invatatura lor si erau convertiti.

"In Sabatul viitor, aproape toata cetatea s-a adunat ca sa auda Cuvantul lui Dumnezeu. Iudeii, cand au vazut noroadele, s-au umplut de pisma, vorbeau impotriva celor spuse de Pavel si-l batjocoreau." (Fapte 13:44,45)

Oar noi nu ne purtam, cateodata, ca si Fariseii atunci cand vedem la alte biserici mergand mai multa lume decat la a noastra, sau atunci cand cineva prefera o alta denominatie. Suntem noi, oare, mai interesati ca oamenii sa vina la biserica noastra si sa urmeze traditia noastra, decat ca oamenii sa vina la Isus Cristos si sa-L urmeze pe El? Avem noi, oare, impresia ca am putea sa predicam mai bine decat cel care a fost ales sa fie invatatorul sau pastorul nostru? De ce nu vin oamenii la mine sa-mi asculte extraordinara intelepciune? Putem usor sa cadem intr-o invidie religioasa ca cea a Fariseilor si sa incetam sa mai umblam in dragoste pentru fratii si surorile noastre in Domnul. Dragostea nu este invidioasa.

Deci, dupa cum am vazut din aceste exemple, invidia poate sa apara in mai multe forme, dar radacina oricarei forme de invidie este mandria. Este un egocentrism fara consideratie pentru altii; si cand apare in Trupul lui Cristos, inevitabil va duce la diviziune daca nu este combatuta.

"Caci acolo unde este pisma si duh de cearta, este tulburare si tot felul de fapte rele." (Iacov 3:16)

"De unde vin luptele si certurile intre voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se lupta in madularele voastre? Voi poftiti si nu aveti; ucideti , pismuiti si nu izbutiti sa capatati; va certati si va luptati si nu aveti..." (Iacov 4:1,2)

Oare nu ar trebui ca biserica sa fie diferita de lume? Pavel le-a spus corintenilor (1Corinteni 3:3): "... In adevar, cand intre voi sunt zavistii, certuri si dezbinari, nu sunteti voi lumesti si nu traiti voi in felul celorlalti oameni?" El spune ca ei se purtau ca si ceialalti oameni care nu aveau o relatie cu Domnul. Spunea ca sunt lumesti. Invidia, dupa cum vedem in Galateni 5:20, este unul dintre sentimentele lumesti.

Pavel ne da solutia pentru a invinge acest pacat al invidiei:

"Sa traim frumos, ca in timpul zilei, nu in chefuri si betii; nu in curvii si fapte de rusine; nu in certuri si in pizma; ci imbracati-va in Domnul Isus Cristos si nu purtati grija de firea pamanteasca, pentru ca sa-i treziti poftele." (Romani 13:13,14)

Inca o data vedem ca raspunsul este sa ne punem increderea in Isus Cristos, sa Ii dam Lui voie sa-Si traiasca viata Lui in dragoste prin noi. Duhul Lui, care este in noi, ne va da noua victorie asupra pacatului invidiei, inlocuind-o cu dragoste. Haideti sa ne recunoastem incapacitatea si sa ne bazam pe Cel care iubeste cu o dragoste perfecta, pentru ca dragostea nu este invidioasa.

Dragostea Nu Cauta Folosul Sau

Dragostea Nu Cauta Folosul Sau

Ajungem acum la urmatoarea descriere a dragostei, asa cum Duhul Sfant ne-o reveleaza in acest capitol deosebit ce se refera la principiile vietii Crestine. In versetul 5 citim ca dragostea "...nu cauta folosul sau..." Aceasta afirmatie atinge insasi esenta notiunii de dragoste. Este de asemenea o afirmatie suparatoare pentru ca ea patrunde inima naturii noastre umane si expune esecul nostru total, in contrast cu lumina adevarului lui Dumnezeu. Si pe masura ce lumina cuvantului lui Dumnezeu ne arata in ce mica masura iubim potrivit felului in care Dumnezeu ne iubeste noi trebuie sa venim la El cu o inima smerita si cu dorinta de a crede ca El va produce in noi o astfel de dragoste prin Duhul Sau Sfant. Doar atunci vom vedea fructul dragostei rasarind in viata noastra.

Vom incerca sa privim mai de aproape aceasta portiune a versetului 5, observand aplicatiile ce decurg asupra relatiei noastre cu Dumnezeu si asupra relatiei cu semenii nostri. Dar mai intai, haideti sa raspundem la aceste intrebari: "de ce cautam folosul nostru?" si "de ce nu este aceasta calea dragostei?".

Cu ani in urma, in vremea cand Domnul ma chema la El, imi amintesc ca am vazut la inceputul Bibliei mele o ilustratie care cu adevarat mi-a deschis ochii asupra nevoii de un Mantuitor. Ilustratia reprezenta un cerc, avand inscris in mijloc cuvantul "sine". Un alt cerc mai mic, avand inscris in mijloc "Dumnezeu", gravita in jurul primului cerc, in acelasi fel in care pamantul graviteaza in jurul soarelui. Intrebarea era: "cine este centrul vietii tale? Tu sau Dumnezeu?" Desigur, eram convins ca Dumnezeu nu era centrul vietii mele si stiam ca ar trebui sa fie. Chiar si dupa ce devnim Crestini, sinele incearca din noou sa se introneze in viata noastra. In interiorul naturii noastre pacatoase se afla cineva care vrea sa aiba controlul. Cineva caruia ii este frica sau se simte amenintat sa cedeze stapanirea vietii sale - chiar si lui Dumnezeu. Noi suntem de fapt egoisti, fiinte egocentrice si cautam acele lucruri care "credem" ca sunt cele mai bune pentru noi chiar daca altii au de suferit consecintele.

De ce nu este aceasta calea dragostei? Pentru ca dragostea inseamna sacrificiu. Ea pune voia lui Dumnezeu si interesul celorlalti mai presus de voia si interesul propriu. Acest fel de dragoste se manifesta clar in viata lui Isus si prinde contur de asemenea in aceia pe care El ii modeleaza. Pentru aceasta noi trebuie mai intai sa ne supunem vointei lui Dumnezeu, mai degraba decat a incerca sa ne impunem vointa noastra. Si doar atunci vom fi capabili sa punem binele altora mai presus de noi. Trebuie sa invatam de la Isus, care a realizat ca roadele lucrarii Lui depindeau de ascultarea fata de Tatal ceresc.

Isus le-a zis: "Mancarea Mea este sa fac voia Celui ce M-a trimes, si sa implinesc lucrarea Lui." (Ioan 4:34)

"Eu nu pot face nimic dela Mine insumi: judec dupa cum aud; si judecata Mea este dreapta, pentru ca nu caut sa fac voia Mea, ci voia Tatalui, care M-a trimes." (Ioan 5:30)

"...caci M-am pogorat din cer ca sa fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimes." (Ioan 6:3

"Apoi a mers putin mai inainte, a cazut cu fata la pamant, si S-a rugat, zicand: 'Tata, daca este cu putinta, departeaza de la Mine paharul acesta! Totus nu cum voiesc Eu, ci cum voiesti Tu.'" (Matei 26:39)

Dragostea lui Isus pentru Tatal razbate din aceste afirmatii si se vede in viata Lui de supunere totala vointei Tatalui. Ca viata noastra crestina sa fie rodnica, trebuie sa avem aceeasi atitudine si daruire de a nu pune vointa noastra deasupra celei a Tatalui. Trebuie sa intelegem ca voia lui Dumnezeu este cea mai buna cale si ar trebui ca aceasta sa devina rugaciunea noastra, asa cum suntem invatati in Matei 6:10, "Vie imparatia Ta; faca-se voia Ta, precum in cer si pe pamant." Un motiv pentru care incercam sa implinim voia noastra mai presus decat pe aceea a lui Dumnezeu este pentru ca nu credem ca voia Lui este cea mai buna sau ne este frica de dificultatile prin care am putea trece si credem ca putem atinge acelasi scop dar intr-un mod care sa nu implice suferinta. Consideram intr-un fel ca suntem mai intelepti decat Dumnezeu cel atotputernic. Dar daca este sa umblam in dragoste, nu vom pune vointa noastra deasupra celei ale Tatalui.

De asemenea dragostea nu-si cauta propria ei slava. Din nou, exemplul perfect il gasim tot in Domnul nostru Isus Cristos.

"Caci Eu n-am vorbit de la Mine insumi, ci Tatal, care M-a trimes, El insus Mi-a poruncit ce trebuie sa spun si cum trebuie sa vorbesc. Si stiu ca porunca Lui este viata vecinica. De accea lucrurile, pe cari le spun, le spun asa cum Mi le-a spus Tatal." (Ioan 12:49-50)

Cuvintele Lui erau asadar cele ale Tatalui. Dorinta Lui nu era sa-si aduca glorie Lui insusi ci sa aduca glorie Tatalui.

"Cine vorbeste de la sine, cauta slava lui insus; dar cine cauta slava Celuice l-a trimes, acela este adevarat, si in el nu este strambatate." (Ioan 7:1)

Acela care umbla in dragoste nu-si va cauta slava proprie ci mai degraba slava Tatalui. De fapt tot ceea ce facem, trebuie sa facem spre gloria lui Dumnezeu (vezi 1Corinteni 10:21). Usor de zis, dar nu intotdeauna usor de facut. De ce? Pentru ca avem tendinta sa iubim aprecierea oamenilor in detrimentul aprecierii lui Dumnezeu. Suntem ca si fruntasii sinagogii carora le-a fost frica sa aduca glorie lui Dumnezeu, ei dorindu-si mai mult aprobarea fariseilor (Ioan 12:43; 5:44). Isus ne-a avertizat sa nu ne indeplinim neprihanirea in vazul lumii astfel ca sa fim slaviti de oameni (Matei 6:1-2). Nu incercam noi cateodata sa ne insusim gloria ce apartine de drept lui Dumnezeu? Ar trebui insa sa fim gata sa acceptam si umilinta de dragul lui Cristos. Ii vom ingadui astfel sa primeasca toata gloria si cinstea cuvenite numelui Sau. Dragostea nu se slaveste singura. Sa-l iubesti pe Dumnezeu inseamna sa cauti voia, gloria si cinstea Lui.

Acelasi principiu trebuie aplicat si in relatia cu semenii nostri.

"Nu faceti nimic din duh de cearta sau din slava desara; ci in smerenie fiecare sa priveasca pe altul mai pe sus de el insus. Fiecare din voi sa se uite nu la foloasele lui, ci si la foloasele altora." (Filipeni 2:3,4)

Si de asemenea:

"Iubiti-va unii pe altii cu o dragoste frateasca. In cinste, fiecare sa dea intaietate altuia." (Romani 12:10)

Sa privesti pe altii mai presus decat tine si sa cauti folosul altora? Sa dai intaietate altuia in cinste? Cred ca inteleg de ce Dumnezeu merita cinste, dar de ce ar trebui sa dai cinste altora? De ce ar trebui sa-i privesti pe altii mai presus decat tine? De obicei oamenii nu prea merita acest lucru. Este adevarat, ei nu merita. Dar nu este aceasta una din cele mai importante calitati ale dragostei? Dragostea este intotdeauna nemeritata. Meritam noi oare dragostea lui Dumnezeu? Pasajul din Filipeni 2:5 continua: "Sa aveti in voi gandul acesta, care era si in Hristos Isus". Sa nu uitam niciodata ca Isus a pus nevoile noastre mai presus decat propria viata. Am putea noi sa facem mai putin?

Ce a facut Isus? El a devenit un slujitor. Se cuvine deci ca si noi sa slujim unii altora. Daca dorim sa fim inaltati, daca vrem sa fim primii, atunci trebuie sa devenim slujitori (vezi Matei 20:26-2). In fiecare zi trebuie sa aiba loc in vietile noastre o moarte fata de sine. "Atunci Isus a zis ucenicilor Sai: 'Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea, si sa Ma urmeze'" (Matei 16:24). Astfel ca semenul nostru sa aiba de castigat, trebuie sa ne lipsim de multe ori pe noi insine de anumite satisfactii sau placeri. Aceasta este adevarata dragoste biblica.

Dar totusi, de ce esuam atat de lamentabil in aceasta privinta? Unul din motive este, cred, ca nu suntem destul de smeriti cu privire la dragostea lui Dumnezeu fata de noi. Inca nu reusim sa vedem cat de adanc s-a afundat Isus ca sa ne scoata din starea noastra de pacatosi pierduti si morti. Nu intelegem inca cat de jos ne aflam. Putem doar sa continuam sa ne rugam ca Domnul sa ne deschida ochii catre dragostea Lui fata de noi. Fie ca niciodata sa nu ne consideram vrednici de dragostea cea mare a lui Dumnezeu. Fie ca Damnul sa ne arate ce suntem noi de fapt fara El: niste pacatosi neajutorati si lipsiti de orice speranta. Odata ce incepem sa vedem acest lucru, sa-l realizam cu adevarat in inima noastra, ne va fi mult mai usor sa ne dam intaietate unii altora. Vom dori ca ceilalti sa aiba de castigat prin noi, asa cum Cristos a dorit sa ne vada invesmantati in neprihanirea Lui. Nu putem sa pastram doar pentru noi ceea ce am primit fara plata, pentru ca ...dragostea "...nu cauta folosul sau..."

Dragostea este plina de bunatate

Dragostea este plina de bunatate

Dorinta noastra este, ca prin acest serial despre dragoste, sa ajungem la o mai adanca intelegere a dragostei lui Dumnezeu si sa invatam cum sa ne incredem in abilitatea Lui de a iubi prin noi in toate imprejurarile de zi cu zi din vietile noastre. Am descoperit ca dragostea lui Dumnezeu este gata de sacrificiu, este neconditionata si cu o atitudine asemanatoare ar trebui sa ne iubim si intre noi. Am aratat ca noi nu avem abilitatea de a face acest lucru, dar ca trebuie sa ne incredem in Duhul Sfant, care locuieste in credincios, sa produca aceasta dragoste in noi.

Pentru a invata mai mult despre cum sa iubim in viata de zi cu zi, am inceput prin a studia in 1Corinteni 13, unde ne este data definitia dragostei. In numarul trecut am vorbit despre rabdare, care in versetul 4 este amintita ca o caracteristica a dragostei. Am vazut ca inseamna sa suporti pe cineva, sa nu replici rapid cu aceeasi moneda. Am vazut rabdarea pe care Dumnezeu o are cu noi si cum noi trebuie sa fim rabdatori cu cei din jur pentru a ne pastra unitatea ca frati si surori in trupul lui Cristos.

Acum ajungem la a doua caracteristica a dragostei care este data in 1Corinteni 13:4; "Dragostea este...plina de bunatate...". Aceasta inseamna sa fi bun si milostiv. Pe cand rabdarea pare sa implice o infranare a anumitor reactii, bunatatea complementeaza rabdarea aratandu-ne cum sa reactionam cu dragoste in situatiile de zi cu zi.

Ca deobicei, pentru a intelege corect ceea ce inseamna bunatatea relativ cu dragostea divina pe care Dumnezeu vrea sa o produca in noi, vom privi mai intai la bunatatea lui Dumnezeu, asa cum este descrisa in Biblie. Poate unii dintre noi Il vedem pe Dumnezeu ca pe un judecator manios, care sta pe tronul Sau adunand dovezi impotriva noastra pentru ziua in care vom fi inaintea Lui. Cateodata ne este dificil sa Il vedem ca pe iubitorul Tata Ceresc, care abunda in bunatate si dragoste, asa cum S-a revelat El autorului Psalmului 86 in versetul 15:

"Dar Tu, Doamne, Tu esti un Dumnezeu indurator si milostiv, indelung rabdator si bogat in bunatate si credinciosie."

Aceasta bunatate plina de dragoste ne-a fost aratata cand El a mantuit pacatosi ca mine si ca tine prin Isus Cristos. Ce eram inainte ca bunatatea lui Dumnezeu sa se faca simtita in vietile noastre? Tit 3:3 spune ca eram fara minte, neascultatori, rataciti, robiti de tot felul de pofte si placeri, traind in rautate si in pizma, vrednici sa fim urati si urandu-ne unii pe altii. Este aceasta o persoana cu care sa vrei sa fi bun? Totusi versetele 4-7 continua:

"Dar cand s-a aratat bunatatea lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru, si dragostea Lui de oameni, El ne-a mantuit, nu pentru faptele facute de noi in neprihanire, ci pentru indurarea Lui, prin spalarea nasterii din nou si prin inoirea facuta de Duhul Sfant, pe care L-a varsat din belsug peste noi Isus Cristos, Mantuitorul nostru; pentru ca, odata socotiti neprihaniti prin harul Lui, sa ne facem, in nadejde, mostenitori ai vietii vesnice..."

Dumnezeu nu asteapta ceva bun in noi pentru ca la randul Sau sa-Si revarsa bunatatea Lui asupra noastra. Bunatatea Lui este neconditionata si fara plata revarsata asupra credinciosilor. Aceasta incredibila lucrare de mantuire va fi expusa de-a lungul veacurilor ca o dovada a bunatatii lui Dumnezeu fata de noi (cititi Efeseni 2:4-7).

Biblia ne spune in 1Petru 2:1-3 ca, deoarece am gustat din bunatatea Lui, care a fost demonstrata prin marea Sa lucrare de mantuire, noi ar trebui sa lasam deoparte orice rautate, orice viclesug, orice fel de prefacatorie, pizma sau clevetire. Acestea sunt toate caracteristici ale "vechiului om", care a fost rastignit cu Cristos. Haideti sa nu privim la bunatatea lui Dumnezeu gandindu-ne ca am merita-o dintr-un oarecare motiv. Atunci cand vom reusi sa apreciem zi de zi bunatatea lui Dumnezeu fata de noi, vom dori sa fim buni cu cei din jur. Bunatatea Lui ar trebui sa ne indemne la pocainta (Romani 2:4).

"Orice amaraciune, orice iutime, orice manie, orice strigare, orice clevetire si orice fel de rautate sa piara din mijlocul vostru. Dimpotriva, fiti buni unii cu altii, milosi si iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi in Cristos." (Efeseni 4:31-32)

Este usor sa fi bun cu cei care sunt buni cu tine, dar adevaratul test de incredere in Cristos pentru a produce dragostea Lui in noi, este atunci cand El asteapta de la noi sa fim buni cu cei care ne sunt dusmani si care nu apreciaza bunatatea noastra.

"Voi insa, iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine si dati cu imprumut, fara sa nadajduiti ceva in schimb. Si rasplata voastra va fi mare si veti fi fiii Celui Prea Inalt; caci El este bun si cu cei nemultumitori si cu cei rai." (Luca 6:35)

De cate ori nu am fost noi fara bunatate fata de oameni din cauza ca ei ne tratau la fel? Dar Dumnezeu nu reactioneaza asa si asteapta ca nici noi sa nu o facem. Si iata ca din nou ne confruntam cu inaltul standard al lui Dumnezeu, standard care este prea inalt sa il atingem prin eforturi proprii. Putem, deci, sau sa ne straduim in puterile noastre si sa cautam tot felul de scuze atunci cand incercarile noastre esueaza, sau sa venim la Cristos, admitand ca nu putem si increzandu-ne in El sa produca bunatatea Lui in noi. Este un proces de crestere, care nu intervine in viata noastra in mod natural, ci, pentru a iubi cu adevarat asa cum Dumnezeu ne cheama sa iubim, trebuie sa invatam sa ne incredem in El sa iubeasca prin noi, asa cum o cere fiecare situatie. Cand familia ta ti se intoarce impotriva pentu ca ai ales sa Il urmezi pe Isus, in loc sa urmezi traditia, atunci adu-ti aminte de bunatatea lui Dumnezeu si cheama-L sa traiasca viata Lui prin tine. Sau daca te simti imboldit sa lovesti cu cuvinte usturatoare pe asa-zisul prieten , care a raspandit tot felul de zvonuri despre tine, adu-ti aminte ca aceasta dorinta vine din firea pamanteasca, fire controlata de "vechiul eu". Dar...

"Cei ce sunt ai lui Cristos Isus, si-au rastignit firea pamanteasca impreuna cu patimile si poftele ei." (Galateni 5:24)

"Zic dar: umblati carmuiti de Duhul si nu impliniti poftele firii pamantesti...Roada Duhului, dimpotriva, este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea..." (Galateni 5:16,22)

Trebuie sa realizam ca noi nu mai suntem obligati sa traim dupa indemnurile firii noastre pamantesti (Romani 8:12). Omul cel vechi a fost crucificat cu Cristos. Noi avem acum o natura noua si Duhul Sfant locuieste in noi. Coloseni 3:9 spune ca ne-am dezbracat de vechiul eu si de faptele lui. Cuvantul din textul grec insemna "a dezarma" (a dezbraca de arme). Firea si-a pierdut toata puterea prin moartea ei cu Cristos.

"...si v-ati imbracat cu omul cel nou, care se inoieste spre cunostinta, dupa chipul Celui ce l-a facut..." (Coloseni 3:10)

Noi am primit o natura noua, care este asemenea imaginii lui Isus Cristos si natura Lui este produsa in noi in circumstantele zilnice, atunci cand noi vom ramane consecventi sa spunem: "Doamne, eu nu trebuie sa ma comport dupa cum obisnuiam; ma voi comporta in conformitate cu noua natura pe care ai creat-o in mine. Voi reactiona cu bunatate."

"Astfel dar, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si prea iubiti, imbracati-va cu o inima plina de indurare, cu bunatate..." (Coloseni 3:12)

Dragostea este indelung rabdatoare

Dragostea este indelung rabdatoare

Deci haideti sa privim, dintr-un punct de vedere mai concret, ceea ce inseamna a iubi intr-o acceptiune biblica, pentru a putea invata sa Il lasam pe Dumnezeu sa iubeasca prin noi, in orice situatie de zi cu zi din viata noastra. Vom face acest lucru studiand asa numitul "capitol al dragostei" - 1Corinteni 13 - unde ne este data o definitie practica a ceea ce este dragostea. Vom incepe in versetul 4 unde ni se spune: "Dragostea este indelung rabdatoare..."
De multe ori, umbland prin oras, sau calatorind cu autobusul, vad oameni asteptand la cozi lungi. Deobicei, lumea asteapta pentru a cumpara alimente care se gasesc mai greu, sau asteapta la vreun ghiseu sau banca. Si ma gandesc cat de rabdatori pot fi oameni sa astepte atat de mult pentru ceva banal, cum este un litru de lapte. Fiecare persoana are nivelul sau de rabdare. Unii nu rezista sa stea atat de mult la coada din cauza ca nu au la fel de multa rabdare ca ceilalti. Aceasta gandim cei mai multi dintre noi cand vorbim despre rabdare. Dar, oare despre aceasta vorbeste Biblia, cand ne spune ca dragostea este rabdatoare?
Noul Testament vorbeste, in principiu, despre rabdare, atribuindu-i doua sensuri, uneori foarte greu de deosebit. Primul cuvant grecesc, folosit in acest verset, exprima autocontrolul manifestat in fata unei provocari. Presoana rabdatoare nu se grabeste sa dea replica sau sa pedepseasca. Acest termen se refera la opusul furiei si este asociat cu mila. Al doilea cuvant grecesc, folosit in versetul 7 din 1Corinteni 13, exprima calitatea de a nu ceda in fata circumstantelor nefavorabile, sau de a renunta cand apar incercarile. Este opusul descurajarii si este asociata cu speranta. Vom reveni asupra acestui sens intr-un numar viitor, cand vom discuta despre versetul 7. Am putea rezuma cele doua definitii astfel: 1)A suporta pe cineva (persoana) v.4 2)A suporta ceva (circumstanta) v.7 Pentru a intelege mai bine ce este rabdarea biblica, haide sa privim la rabdarea pe care Dumnezeu o are in ce ne priveste. Referindu-se la ziua judecatii, cand cerurile si pamantul vor fi distruse, Petru spune:
"Domnul nu intarzie in implinirea fagaduintei Lui, cum cred unii; ci are o indelunga rabdare pentru voi si doreste ca niciunul sa nu piara, ci toti sa vina la pocainta." (2Petru 3.9)

Ce Il impiedica pe Dumnezeu sa aduca judecata? Dragostea Lui rabdatoare pentru om. El suporta aceasta omenire rebela, plina de pacat, asteptand ca noi sa ne intoarcem la Cristos si sa fim mantuiti. Pavel spune acest lucru in Romani 9.22,23:
"Si ce putem spune, daca Dumnezeu, fiindca voia sa-Si arate mania si sa-Si descopere puterea, a suferit cu multa rabdare niste vase ale maniei, facute pentru pieire; si sa-Si arate bogatia slavei Lui fata de niste vase ale indurarii pe care le-a pregatit mai dinainte pentru slava..."

Noi meritam mania lui Dumnezeu si totusi, datorita dragostei Lui rabdatoare, am primit mila Lui prin credinta in Cel care a indurat mania lui Dumnezeu in locul nostru, Isus Cristos. Aceiasi dragoste ne este ceruta si noua, cand, in 1Tesaloniceni 5.14,15, ni se spune:
"Va rugam, de asemenea fratilor, sa mustrati pe cei ce traiesc in neoranduiala; sa imbarbatati pe cei deznadajduiti; sa sprijiniti pe cei slabi, sa fiti rabdatori cu toti. Luati seama ca nimeni sa nu intoarca altuia rau pentru rau; ci cautati totdeauna sa faceti ce este bine atat intre voi, cat si fata de toti."

Care este reactia ta cand cineva spune sau face ceva impotriva ta fara a avea motiv intemeiat? Vrei sa replici? Acolo de unde vin eu, exista o expresie: "Eu nu ma infuriu, eu ma fac (devin) chit." Este aceasta atitudinea noastra? Vrem noi sa egalam scorul, razbunandu-ne pe cei care ne-au gresit? Ce a facut Isus? Desi avea la dispozitie mai mult de douasprezece legiuni de ingeri (Matei 26.53), El a lasat sa fie arestat si in cele din urma sa fie rastignit fara sa fie vinovat de vreo crima. El a renuntat la drepturile Lui din dragoste. Suntem noi dispusi sa facem acest lucru pentru a putea iubi pe altii? Aceasta dorinta nu este in noi in mod natural. Dupa cum am mai spus, dragostea lui Dumnezeu este supranaturala si o primim doar daca depindem de Duhul Lui sa iubeasca prin noi.
Noi ne putem astepta sa fim ofensati de cei care nu Il urmeaza pe Isus Cristos. Dar ce se intampla cand primim ofense de la un alt credincios? Acest lucru se va intampla si trebuie sa fim instare sa abordam aceasta problema cu dragoste. Efeseni 4.2,3 ne indeamna:
"...cu toata smerenia si blandetea, cu indelunga rabdare; ingaduiti-va unii pe altii in dragoste si cautati sa pastrati unirea Duhului prin legatura pacii."

Una dintre armele lui Satan, pe care o foloseste constant impotriva Bisericii, este dezbinarea. Daca poate baga zazanie si dusmanie intre crestini, prin aceasta poate distruge eficacitatea Bisericii. Trebuie, deci, sa pastram unitatea noastra ca si credinciosi, fiind ingaduitori unii cu altii, condusi de dragoste. Trebuie sa facem precum ne este spus in Coloseni 3.12-14:

"Astfel dar, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si preaiubiti, imbracati-va cu o inima plina de indurare, cu bunatate, cu smerenie, cu blandete, cu indelunga rabdare. Ingaduiti-va unii pe altii si, daca unul are pricina sa se planga de altul, iertati-va unul pe altul. Cum v-a iertat Cristos, asa iertati-va si voi. Dar mai presus de toate acestea, imbracati-va cu dragostea, care este legatura desavarsirii."

Avem acum putinta, prin Duhul Sfant, care locuieste in noi, sa punem deoparte vechiul nostru eu, cu toate obiceiurile rele pe care le avea, si sa imbracam noul eu, nascut in imaginea lui Cristos (Coloseni 3.1-14). Vechiul nostru eu a fost rastignit cu Cristos. Acum Cristos este viata noastra. Duhul Lui locuieste in noi. Ne putem increde in El ca va produce in noi roada rabdarii (Galateni 5.22).
Cand o persoana iti intra in fata, dupa ce ai stat la coada o jumatate de ora, sau cand un frate sau o sora in Domnul incepe sa te irite, sau poate ti-a facut ceva, esti pus in fata unei alegeri. Poti sa te infurii si sa reactionezi la ceea ce ti s-a facut, fie in gand, fie actionand, sau poti sa fi rabdator cu acea persoana. Cand se mai iveste o astfel de situatie, nu reactiona in modul obijnuit (ai fost eliberat de aceasta povara); ci mai degraba roaga-te lui Dumnezeu, admitand ca nu esti instare sa iubesti, si cere-I sa iubeasca El prin tine. Incredinteaza-te Lui si vei incepe sa experimentezi in viata ta aceasta dragoste supranaturala.