Asta mi-s...

Se afișează postările cu eticheta Viata crestinului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Viata crestinului. Afișați toate postările

vineri, 7 mai 2010

Ne răspunde Dumnezeu la rugăciuni?

Ne răspunde Dumnezeu la rugăciuni?

Ce putem face pentru ca Dumnezeu să ne asculte rugăciunile?

Cum să ne rugăm... în aşa fel încât să ne fie ascultate rugăciunile

Ai cunoscut vreodată pe cineva care să se încreadă în Dumnezeu din toată inima? Când nu credeam în Dumnezeu, aveam o prietenă bună care se ruga adesea lui Dumnezeu. Ei bine, în fiecare săptămână îmi spunea despre o dificultate sau un lucru din viaţa ei pe care îl încredinţa în grija lui Dumnezeu. Şi, invariabil, în fiecare săptămână eram martoră la un lucru neobişnuit făcut de Dumnezeu ca răspuns la rugăciunea ei din acea săptămână. Nici nu-ţi poţi închipui cât de greu îi este unui ateu să fie nevoit să constate acest lucru săptămână de săptămână! După o vreme, nu mai merge să argumentezi că totul este o „coincidenţă”...

Dar de ce îi asculta Dumnezeu rugăciunile prietenei mele? Motivul principal: fiindcă ea avea o relaţie cu El şi voia să facă voia Lui. Şi, într-adevăr, ea asculta ce îi spunea Dumnezeu. Considera că El are dreptul de a o îndruma în viaţă şi ea chiar se bucura că aşa stau lucrurile! De aceea atunci când se ruga în legătură cu diferite lucruri, făcea ceva firesc, dată fiind legătura ei cu Dumnezeu. Venea la Dumnezeu cu toată încrederea şi-I vorbea despre nevoile, despre îngrijorările ei şi despre orice altceva se întâmpla în viaţa ei. În plus, din ceea ce citise în Biblie, se convinsese că Dumnezeu dorea ca ea să se bizuie pe El în acest mod.

Mai exact, viaţa ei demonstra ceea ce spune versetul acesta din Sfânta Scriptură: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.”1 „Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor...”2

Atunci cum se face că Dumnezeu nu ia aminte la rugăciunile tuturor oamenilor?

Poate deoarece nu toţi oamenii au o legătură personală cu El... Or fi ştiind ei că există Dumnezeu, poate chiar I se închină din când în când. Cât despre cei care nu par să primească niciodată răspuns la rugăciunile lor... probabil că lucrurile stau astfel din cauză că nu au o relaţie personală cu Dumnezeu şi, mai mult, niciodată nu au primit de la Dumnezeu iertarea completă pentru păcatele lor. Te întrebi ce legătură are una cu alta?! Îţi explic imediat. „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!”3

Este destul de normal să simţim această despărţire de Dumnezeu. Ce se întâmplă de obicei când oamenii încep să-L roage ceva pe Dumnezeu? Îşi încep rugăciunea astfel: „Doamne, am mare nevoie să mă ajuţi cu problema asta...” Apoi fac o pauză şi reiau: „Sunt conştient de faptul că nu sunt o persoană perfectă... că, de fapt, nu am nici un drept să Te rog acest lucru...” Iată, oamenii îşi dau seama că sunt păcătoşi... şi îşi mai dau seama că nu doar ei îşi dau seama de acest lucru, ci şi Dumnezeu! Şi atunci se gândesc: „Hei, pe cine caut eu să păcălesc?” Însă ceea ce s-ar putea să nu ştie ei... este cum pot primi de la Dumnezeu iertarea pentru toate păcatele. E posibil să nu ştie că pot începe o relaţie cu Dumnezeu şi că atunci Dumnezeu îi va auzi... Va lua aminte la rugăciunile lor.

Pe ce se bizuie rugăciunile noastre?

Mai întâi trebuie să ai o relaţie cu Dumnezeu. Închipuie-ţi că un student se duce la rectorul universităţii sale (pe care nici nu-l cunoaşte, de altfel) şi îl roagă să îl gireze pentru un împrumut bancar. Ce şanse de reuşită ar avea? ZERO. (Bine, pornim de la premiza că rectorul nu este un iresponsabil!) Dar dacă fiica rectorului şi-ar ruga tatăl s-o gireze pentru un împrumut bancar, totul s-ar rezolva. De ce? Fiindcă se cunosc şi, mai mult chiar, au o relaţie. Relaţiile pe care le avem cu ceilalţi schimbă totul.

Cum stau lucrurile cu Dumnezeu? Ei bine, când persoana respectivă este un copil al lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu o cunoaşte şi ia aminte la rugăciunile sale. Iisus a spus: „Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele şi ele Mă cunosc pe Mine... Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”4

Aşadar, Îl cunoşti pe Dumnezeu cu adevărat? Dar El te cunoaşte? Ai o relaţie cu El, care să îţi garanteze că ia aminte la rugăciunile tale? Sau pentru tine Dumnezeu este departe; există mai degrabă la nivel teoretic decât practic? Dacă Dumnezeu este departe de tine sau dacă nu eşti sigur(ă) că Îl cunoşti, citeşte aici cum poţi începe o relaţie cu El chiar acum: Cunoaşterea personală a lui Dumnezeu.

Precis îmi va asculta Dumnezeu rugăciunea?

Iisus Hristos le face o ofertă extrem de generoasă acelora care Îl cunosc cu adevărat şi se bizuie pe El: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.”5 Sintagmele „a rămâne” în El şi „dacă rămân în voi cuvintele Mele” înseamnă să ne ducem viaţa luându-L şi pe El în calcul, bizuindu-ne pe El, ascultând ce are să ne spună. Atunci putem să-L rugăm orice dorim. Iată o altă condiţie: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.”6 Dumnezeu ne ascultă rugăciunile potrivit voii Sale (şi pe măsura înţelepciunii, a sfinţeniei Sale, a dragostei pe care ne-o poartă etc.).

Ştii care este punctul în care ne împotmolim? Când ne închipuim că ştim ce vrea Dumnezeu... fiindcă nouă ni se pare că un anumit lucru este foarte firesc! Noi presupunem că la fiecare rugăciune este doar un singur „răspuns” potrivit, gândindu-ne desigur că ACELA este cel dorit de Dumnezeu. Şi atunci lucrurile se complică. Noi, oamenii, nu suntem stâpâni pe timp şi nu ştim toate lucrurile. Noi deţinem doar anumite informaţii despre o situaţie şi despre efectele din viitor pe care o anumită acţiune le va avea asupra situaţiei respective. Dar Dumnezeu ne înţelege pe deplin situaţia. Numai El ştie ce efect va avea o anumită acţiune asupra vieţii noastre sau în mersul istoriei. Iar scopurile Sale s-ar putea să depăşească cu mult ideile noastre cele mai îndrăzneţe. Prin urmare, Dumnezeu nu Se va apuca să facă ceva pur şi simplu fiindcă am ajuns noi la concluzia că asta trebuie să vrea.

Ce doreşte Dumnezeu să facă pentru noi?

Aş putea umple pagini întregi cu intenţiile lui Dumnezeu în ceea ce ne priveşte. Toată Biblia ne descrie ce fel de relaţie doreşte Dumnezeu să aibă cu noi şi ce fel de viaţă vrea să ne dăruiască. Iată mai jos doar câteva exemple:

„Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El!”7 Ai auzit? „Domnul aşteaptă să Se milostivească de tine.” „Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite... El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El.”8 Domnul iubeşte pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui.”9

Şi totuşi, cea mai mare dovadă de dragoste şi de devotament pe care ne-a arătat-o Dumnezeu este aceasta, descrisă de Iisus: „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi”10 - adică exact ceea ce a făcut Isus pentru noi. Şi atunci: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?”11

De ce unele rugăciuni nu sunt „ascultate”?

Unii oameni se îmbolnăvesc şi chiar mor; alţii au probleme financiare; alţii se pot confrunta cu diferite alte dificultăţi. Ce se poate face atunci?

Dumnezeu ne spune să ne lăsăm grijile în seama Sa. Chiar şi când o situaţie rămâne apăsătoare: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.”12 Chiar dacă situaţia pare scăpată de sub control, totuşi nu este... Chiar atunci când lumea întreagă pare să se prăbuşească, Dumnezeu ne poate ajuta să rămânem în picioare. În acele clipe omul poate fi foarte recunoscător că Îl cunoaşte pe Dumnezeu.

„Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Iisus.”13 Soluţiile, rezolvările pe care le poate găsi Dumnezeu la problema respectivă depăşesc cu mult tot ce am crede noi că este cu putinţă. Probabil că orice persoană care-L urmează cu adevărat pe Hristos ar putea da exemple de acest gen din viaţa sa. Însă chiar dacă situaţia nu se îmbunătăţeşte, în ciuda problemelor cu care ne confruntăm, Dumnezeu ne poate da pace. Iisus Hristos a spus: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”14

În această clipă (când situaţia este încă încâlcită), Dumnezeu ne cere să ne încredem în El în continuare - să „umblăm prin credinţă, nu prin vedere”, după cum spune Biblia. Dar nu este vorba de credinţă oarbă. Ci este vorba că ne bizuim pe caracterul lui Dumnezeu. Maşina care merge pe un pod solid se sprijină în totalitate pe soliditatea podului; nu contează ce crede şoferul, ce gândeşte sau ce discută cu pasagerul de lângă el. Maşina ajunge în siguranţă la celălalt capăt al podului datorită solidităţii podului, în care şoferul a ales să creadă de la bun început.

În mod asemănător Dumnezeu ne cere să ne încredem în integritatea şi în caracterul Său... în îndurarea, în dragostea, în înţelepciunea Sa. El spune: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea.”15 „Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru.”16

În concluzie... Cum să ne rugăm

Dumnezeu ascultă rugăciunile copiilor Săi (adică ale acelora care L-au primit în viaţa lor şi caută să-L urmeze). El ne roagă să aducem în rugăciune orice ne preocupă şi El se va ocupa de problema respectivă cât mai bine, potrivit voii Sale. Când ne confruntăm cu dificultăţi, trebuie să ne aruncăm îngrijorările asupra Sa şi vom primi pace de la El, în ciuda situaţiei neprielnice. Credinţa şi nădejdea noastră se bizuie pe caracterul lui Dumnezeu: cu cât Îl cunoaştem mai bine, cu atât ne putem încrede mai mult în El.

Dacă doreşti detalii despre caracterul lui Dumnezeu, te rog să citeşti articolul „Cine este Dumnezeu?” sau alte articole de pe acest site. Motivul pentru care ne rugăm este acela că ne încredem în caracterul lui Dumnezeu. Iar prima rugăciune la care ia aminte Dumnezeu este rugăciunea prin care începi o relaţie cu El.

Articol de Marilyn Adamson

***********************************************************************

(1) 1 Ioan 5:14
(2) 1 Peter 3:12
(3) Isaia 59:1,2
(4) Evanghelia după Ioan 10:14,27-28
(5) Evanghelia după Ioan 15:7
(6) 1 Ioan 5:14,15
(7) Isaia 30:18
(8) Psalmul 18:30
(9) Psalmul 147:11
(10) Evanghelia după Ioan 15:13
(11) Epistola către Romani 8:31, 32
(12) 1 Petru 5:7
(13) Epistola către Filipeni 4:5-7
(14) Evanghelia după Ioan 14:27
(15) Ieremia 31:3 (rsv)
(16) Psalmul 62:8

Articol preluat de pe http://www.everystudent.ro/

marți, 16 martie 2010

O definitie a credintei

Am gasit acest lucru pe net si mi s-a parut foarte interesant, de aceea vreau sa impartasesc acest lucru cu voi...

Putem spune că trăim într-o epocă ce are obsesia definiţiilor, a conceptualizării meticuloase. Doar ceea ce este bine definit, este luat în seamă şi considerat real. Iată, marea pacoste a timpurilor moderne este faptul că existenţa a fost redusă la ceea ce poate fi definibil. Prin urmare, noi creştinii suntem deseori puşi în situaţia de a ne defini credinţa! Acest lucru nu este atât de simplu pe cât pare. Definiţiile medievale si distincţiile tomiste nu ne mai sunt de mare folos astăzi, prin urmare trebuie să căutăm altfel de definiţii! De exemplu, linia oficială a Bisericii defineşte credinţa prin intermediul dihotomiei dintre fides qua şi fides quae. Prima categorie se referă la credinţa din punct de vedere al conceptelor, dogmelor, vehiculate, în timp de a doua categorie defineşte credinţa drept fiind adeziunea personală la Dumnezeu. În contextul modernităţi, din această distincţie cred că putem valorifica doar dimensiunea personală a credinţei: credinţa este un act ontologic între 2 persoane, extrem de diferite, dar la fel de reale.

Mi multe detalii gasiti aici... http://danpatrascu.eu/2010/03/11/o-definitie-a-credintei/

luni, 8 martie 2010

Cum sa ne imbracam 2...

Continuam cu acest aspect al vietii crestinesti care este si care a fost mereu asa de controversat...
Alte versete asupra carora voi comenta cate ceva sunt "1 Timotei 2:9 Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe,
1 Timotei 2:10 ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase."
Al doilea verset este destul de clar, daca spui ca esti o femeie crestina, trebuie sa dovedesti acest lucru si prin aspect si prin fapte, nu numai sa spui din gura, dar acest lucru se adreseaza si barbatilor, nu numai femeilor; atata timp cat te numesti crestin, indiferent de congregatia de care apartii, trebuie sa dovedesti spusele tale si prin fapte, prin ceea ce faci si cum iti traiesti viata in fiecare zi; foarte multi isi iau numele de crestini, dar trairea lor numai crestineasca nu e; daca spui ca esti postas si lucrezi intr-o tamplarie, nu o sa te creada nimeni, daca vrei ca oamenii sa te creada, atunci lucreaza la posta sau zi ca esti tamplar, tot asa, daca zici ca esti crestin, atunci traieste-ti viata dupa cum scrie Biblia, daca nu faci asta, nu te lauda ca esti crestin, nu te va crede nimeni.
Sa lasam insa acest aspect pe altadata si sa revenim la imbracaminte. Ce inseamna cuviincios, rusine si sfiala? Trei cuvinte care ar trebui sa caracterizeze imbracamintea unei femei crestine. Ca si toate celelalte lucruri si aceste trei cuvinte sunt percepute diferit in functie de clasa sociala, de zona, de mediu social si de multe altele; eu nu ma pot pune in locul nimanui si nici nu am de gand sa trasez un exemplu de urmat sau noi reguli in ceea ce priveste imbracamintea cuiva, dar sunt anumite lucruri care ar putea fi luate in seama. Inainte de a se imbraca, o femeie crestina, daca este maritata, trebuie sa tina cont de urmatorul aspect "1 Corintieni 7:34 ...dar cea căsătorită este preocupată de lucrurile lumii, de cum să-i placă soţului" deci, in ceea ce face, trebuie mai intai sa placa sotului ei si sunt sigur ca acesta nu va fi un incovenient pentru ca sotul nu o va pune niciodata sa iasa din tiparele crestinismului.
Deci, nu ma intereseaza cum se imbraca o femeie atunci cand este acasa si nu face o lucrare pentru sau in fata lui Dumnezeu (nu se roaga, nu citeste in Biblie, etc.), pentru ca Biblia nu specifica nicaieri acest lucru, dar, atunci cand iese in public si mai ales cand merge la inchinare (indiferent daca merge la Biserica sau la rugaciune undeva sau daca vrea sa faca o oarecare lucrare pentru Dumnezeu) trebuie sa respecte cateva reguli generale. Mai intai trebuie sa aibe capul acoperit (voi zabovi asupra acestui lucru altadata), apoi, prin imbracamintea ei sa nu starneasca invidia altor femei dar nici sa nu starneasca poftele barbatilor, asta ar insemna fara buric gol sau spate gol, fara imbracaminte transparenta prin care vezi mai ceva ca la o radiografie, fara fuste prea scurte ca atunci cand se aseaza pe scaun sa se vada pana in stomac, mai ales daca sta picior peste picior, fara imbracaminte mulata care sa scoata in relief formele trupului; cam asta cred eu ca inseamna cuviincios, rusine si sfiala, sa nu atragi atentia asupra ta prin extravaganta sau sexualitate. Asta nu inseamna ca trebuie ca femeia sa se imbrace ca maicutele sau ca musulmancele sau daca au o rochie frumoasa, care respecta ceea ce am spus mai sus, sa nu o poarte pentru ca e la moda sau pentru ca a fost ceva mai scumpa si nici sa se imbrace cum se imbraca bunica pentru ca atunci erau alte vremuri, trebuie sa se imbrace cu bun gust, elegant dar in acelasi timp si "cuviincios, cu rusine si sfiala"...
Barbatii ar trebui sa fie mai ingaduitori cu femeile pentru ca si ei trebuie sa tina cont de aceleasi lucruri, dar de obicei ei sunt tentati de a da ordine si de a impune reguli pentru femei nu si pentru ei; hai sa ne gandim un pic la un aspect, daca tu ca barbat te dezbraci la bustul gol atunci cand faci o lucrare sub soarele fierbinte al verii, de ce femeia sa nu poarte o pereche de pantaloni lejeri? Oare Acelasi Dumnezeu care o priveste pe ea nu te priveste si pe tine? Daca este o uraciune pentru ea ca e in pantaloni, oare pentru tine ca esti gol cum e? Vedeti, sunt multe aspecte pe care trebuie sa le privim atunci cand vrem sa impunem niste concepte sau niste idei; sa nu uitam nici de faptul ca un barbat crestin ar trebui sa-si infraneze orice pofta perntru ca, la urma urmei, strazile sunt pline de panouri cu femei mai mult sau mai putin goale sau chiar de femei in carne si oase mai mult sau mai putin goale, dar nici femeia sa nu ia acest lucru ca pe un argument impotriva barbatilor, pentru ca poate starni, prin imbracamintea ei, poftele barbatilor din lume iar acest lucru nu este bun; un alt argument, trebuie ca femeia sa fie constienta ca, prin imbracamintea ei, ea nu trebuie sa fie un prilej de poticnire pentru nimeni caci Dumnezeu distruge si pe cel care se poticneste si pe cel de care se poticneste cineva, asa ca nu are rost sa ajunga in iad pentru un lucru asa de neimportant. Eu merg pe aceasta idee, acasa femeia se poate imbraca cum vrea atata timp cat nu o vede nimeni strain, dar atunci cand vrea sa faca ceva pentru Dumnezeu, indiferent daca o face acasa, pe strada in Biserica sau in orice alt loc, trebuie sa tina cont de ceea ce spuneam mai sus si la fel, atunci cand iese pe strada, in public, trebuie sa tina cont de aceleasi reguli, indiferent daca poarta pantaloni sau fusta, nu trebuie sa atraga priviri pline de invidie sau pofte; eu cred din toata inima ca, atunci cand Dumnezeu vrea sa vorbeasca cu tine, indiferent daca esti barbat in pielea goala sau femeie in pantaloni, iti va spune mai inainte "Pregateste-te caci vreau sa stau de vorba cu tine" iar tu te poti pregati sa stai in fata lui Dumnezeu...

vineri, 5 martie 2010

Cum sa ne imbracam 1...

Nu vreau sa o fac pe desteptul si sa impun noi reguli sau sa deschid noi cai...Bineinteles ca Biblia ne impune cateva reguli, dar de cele mai multe ori acele versete sunt luate ca reguli pentru cei care vor sa ingradeasca purtarea, iar altii iau acele versete ca pe o dezlegare in a face prea multe lucruri, asa ca eu o sa-mi spun parerea. Acest subiect a starnit foarte multe controverse si niciodata nu vor fi toti de acord cu aceeasi idee, de cele mai multe ori depinde de familia in care ai crescut si de invatatura si de conceptiile pe care le-ai primit in familia respectiva sau in Biserica in care ai crescut, depinde de zona in care esti, de anturajul in care te dezvolti ca individ, uneori de gradul de intelectualitate (ca sa nu spun ca depinde de cata scoala ai) sau de mediu social. Cei mai multi vor spune ca Duhul Sfant care este in tine te vor invata cum sa te porti, cum sa te imbraci, cum sa vorbesti si cum sa faci toate lucrurile ca sa fi placut de Dumnezeu, dar acest lucru se poate spune de oricine ca sa-si apere punctul de vedere indiferent daca se imbraca intr-un fel sau altul.
De fiecare data, cele mai acuzate sunt fetele si femeile, de obicei barbatii scapa mai usor, nu pentru ca le-ar ingadui Biblia acest lucru ci pentru ca asta este impresia lor si este usor sa acuzi fetele si femeile pentru ca ele de obicei se supun caci altfel imediat li se reproseaza:"Biblia spune ca trebie sa fii supusa, unde este supusenia?" si astfel uita multe lucruri cum ar fi ca trebuie sa iubesca sau sa le ingaduie ca sunt un vas mai slab, iar acestea tot Biblia le scrie...eu spun ca toate lucrurile sa se faca cu intelepciune, sa nu ne acuzam unii pe ceilalti si sa incercam cu totii sa facem in asa fel incat Dumnezeu sa se bucure de fiecare dintre noi...
"Deuteronomul 22:5 Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău." Ai spune ca este destul de clar, dar oare chiar asa e? Cei mai multi spun ca o femeie nu are ce cauta in pantaloni, dar la fel de bine se poate spune ca femeia nu are ce cauta cu camasa, sacou sau multe altele. Oare cum se deosebea imbracamintea barbateasca de cea femeiasca in acea vreme cand toti purtau acelasi fel de haine? Foarte simplu, se deosebea prin croiala. Tot asa este si in vremurile noastre, imbracamintea barbateasca se deosebeste de cea femeiasca prin croiala, astfel exista camasi de dama si camasi barbatesti, sacouri de dama si sacouri barbatesti, pardesie, geci sau paltoane de dama sau barbatesti si sa nu-mi spuna mie cineva ca nu exista si pantaloni de dama si pantaloni barbatesti pentru ca ii cumpar eu o pereche de pantaloni de dama si respectivul sa-i poarte pe strada sau la Biserica; in plus, pantalonii au fost inventati destul de tarziu ca sa poata spune cineva ca sunt un obiect vestimentar dedicat barbatilor. Un batran scotian (asa cum stiti, in Scotia portul traditional al barbatilor este acea "fusta pentru barbati" numita kilt) spunea:"Uite ce a ajuns lumea in ziua de astazi ca barbatul trebuie sa poarte pantaloni!!!"
Vom vorbi si despre celelalte versete...