Pretentii?

Cine ma cunoaste destul de bine isi poate da seama ca nu urmaresc compatimirea... nu am nevoie de priviri pline de mila sau compatimire, niciodata nu mi-a placut "saracutul titi" sau "saracul de tine"... asa cum ati citit, nu am pretentia ca lumea sa ma inteleaga deplin, pentru ca nu se poate, vreau doar sa fiu lasat "sa ma desfasor" atunci cand vin momentele grele, sa ma creada oamenii pe cuvant si sa aiba incredere ca ma doare cu adevarat sufletul... fizic, nu ma deranjeaza multe, dar neputinta fizica da durere sufletului si atunci sufar cu adevarat... inafara de nevoile fizice pe care incerc sa le minimalizez, sunt durerile sufletesti pe care nu le pot ignora caci nu am puterea necesara si atunci izbucnesc, o fac rar si numai atunci cand chiar nu mai pot duce... sa nu poti sa-ti ajuti familia atunci cand e nevoie, sa nu poti sa-ti strangi sotia in brate, sa nu-ti poti mangaia copilul, sa nu-l poti lua in brate atunci cand plange si este bolnav, sa-ti zica "tati vreau in brate la tine" si tu sa-i spui s-o astepte pe mami sa vina de la servici... vedeti, sunt doar cateva din durerile sufletesti pe care le da neputinta fizica... sunt nopti intregi cand plang si ud perna, sunt zile intregi cand nu reusesc sa rad sau sa zambesc, dar trebuie sa o fac pentru ca cei din jurul meu au nevoie de zambetul meu, asa ca trebuie sa-mi ascund starea... singura persoana care isi da seama ce simt e Lili, pentru ca ma cunoaste ca nimeni altul si are bunavointa de a nu ma intreba nimic si o respect si mai mult pentru asta pentru ca stie adevarul ca atunci cand voi putea vorbesc cu ea... in astfel de stari am gasit refugiul in a scrie aici pe blog sau pe facebook ca sa ma pot calma putin... Aici sunt prietenii mei care ma incurajeaza, care incearca sa ma inteleaga, iar cuvintele lor ma ajuta sa ma calmez si sa depasesc momentele grele... pentru altii, poate e deranjant si ma cred un plangacios care cauta compatimire sau mila, altii ma cred cersetor, ciudat sau mai stiu eu cum, dar nu-mi pasa... imi păsa, dar acum nu-mi mai pasă... toti vor uita ceea ce am scris si am avut de spus, dar eu nu voi uita pe cei care mi-au fost alaturi...