Profetiile din Cartea lui Daniel, capitolul 11

Daniel 11 este un exemplu convingator al profetiei biblice. Din Daniel 11:1-19 avem istoria concisa a Orientului Apropiat, de la Alexandru cel Mare pana la Antiochus cel Mare, scrisa cu sute de ani inainte de evenimentele descrise. Implicatiile teologice sunt profunde.
Vă propun o înţelegere istorică, verset cu verset, a profeţiei din Daniel cap. 11, revelată în timpul lui Cyrus cel Mare:

Daniel 11:2: “Acum, îţi voi face cunoscut adevărul: Iată că vor mai fi încă trei împăraţi în Persia. Cel de al patrulea va strânge mai multă bogăţie decât toţi ceilalţi; şi când se va simţi puternic prin bogăţiile lui, va răscula totul împotriva Împărăţiei Greciei”.
Cei trei împăraţi sunt: Cambrize II (530-522 î.Hr.), Smerdis sau Gaumata (– 522 î.Hr.) şi Darius Histaspe (522-486 î.Hr.). Al patrulea a fost bogatul Xerse I, numit în evreieşte Ahaşveroş (Ezra cap. 4:6; Estera cap. 1: 1-9), în persană Ksayarsa, în babiloniană Ahsiwarsu (486-465 I.Hr). Herodot povesteşte că Xerse a strâns o armată formată din 40 de naţiuni supuse, dorind să-i cucerească pe greci, dar au fost înfrânţi.

Daniel 11:3,4: “Dar se va ridica un împărat viteaz, care va stăpâni cu o mare putere şi va face ce va voi. Şi cum se va întări, aşa se va şi sfărâma împărăţia lui şi va fi împărţită în cele patru vânturi ale cerurilor, dar nu între urmaşii lui şi nici nu va fi tot atât de puternică pe cât era sub el, căci va fi făcută bucăţele şi va trece la alţii afară de aceştia”.
Acest împărat viteaz este Alexandru Macedon (336-323), care, după ce a „pacificat” cu sabia regiunile apropiate, a cutreierat Orientul cu o armată de numai 35000 de soldaţi şi l-a cucerit fără probleme. Alexandru a murit tânăr (la aprox. 30 de ani), după care, patru generali ai săi (Lisimah, Casandru, Seleucus şi Ptolemeu) s-au proclamat împăraţi, stabilindu-şi anumite teritorii, iar fiul născut postum al lui Alexandru şi văduva lui (Roxana) au fost asasinaţi.

Daniel 11:5: “Împăratul de la miază-zi va ajunge tare. Dar unul din mai marii lui va fi şi mai tare decât el şi va domni, întemeind o mare împărăţie”.
Seleucus, care luptase ca un general, sub comanda lui Ptolemeu, a devenit stăpânul celei mai vaste întinderi din imperiul lui Alexandru (stăpânind Siria şi Babilonia, la nord de Palestina), întemeind o dinastie care avea să fie într-o continuă stare de război cu Egiptul (stăpânit de Ptolemei). Conflictele dintre Ptolemei şi Seleucizi au afectat şi pe iudei (Ezechiel cap. 16:26, 28, 29). La împărţirea imperiului, Palestina rămăsese sub controlul Egiptului, unde erau deja mari colonii evreieşti.

Daniel 11:6: “După câţiva ani, se vor uni şi fata împăratului de la miază-zi va veni ca nevastă la împăratul de la miază-noapte, ca să facă o învoială. Dar aceste mijloace de ajutorare nu vor avea nici o putere, şi nici celelalte mijloace ale ei nu vor putea ţine piept, ci ea va fi dată la moarte, împreună cu alaiul ei, cu tatăl ei şi cu cel ce s-a legat cu ea”.
După ce avuseseră loc două războaie între Siria şi Egipt (274-253), Ptolemeu II încearcă o alianţă cu Antioh II (împăratul Siriei), dându-i de nevastă pe fiica sa Berenice, cu condiţia repudierii soţiei lui (Laodice). În anul 251, Antioh se căsătoreşte cu Berenice, după ce îşi alungă soţia, împreună cu fiul ei. Intenţiile lui Ptolemeu au dat însă greş, fiindcă Antioh şi-a rechemat soţia (Laodice), care s-a răzbunat, suprimând, cu ajutor militar, pe Berenice, pe fiul acesteia şi tot alaiul ei, după care, a otrăvit pe nestatornicul ei soţ, pentru a fi sigură de succesiunea la tron a fiului ei, Seleucus II (246-222).

Daniel 11:7,8: “În vremea aceea, însă, se va ridica în locul ei un lăstar din aceeaşi rădăcină cu ea, şi va veni împotriva oştirii Siriei, da, va intra în cetăţuia împăratului de la miază-noapte, va face ce va voi cu ea şi va fi biruitor. Va ridica şi va strămuta în Egipt, odată cu prinşii de război, chiar şi pe dumnezeii şi chipurile lor turnate, împreună cu vasele lor scumpe de argint şi de aur. Apoi, va lăsa câţiva ani în pace pe împăratul de la miază-noapte”.
În timpul celui de-al treilea război egipteano-sirian (între anii 246-241), Ptolemeu III, fiul lui Ptolemeu II şi frate al Berenicei, a cucerit Siria, ocazie cu care a adus în Egipt o serie de idoli şi alte obiecte sacre ale egiptenilor, care fuseseră capturate de împăratul Cambrize, cu aproape trei secole înainte. În anul 239, Seleucus II întreprinde o campanie împotriva Egiptului, dar se întoarce bătut şi cu mâinile goale (versetul 9).

Daniel 11:10-13: “Totusi, fiii tai vor incepe iarasi razboiul, si vor strange o mare multime de osti, care va inainta, se va revarsa ca un rau care iese din matca, si-l vor impinge iarasi inapoi pana la cetatuie. Imparatul de la miazazi, maniat de aceasta, va iesi si se va lupta cu imparatul de la miazanoapte; va ridica o mare ostire, dar ostile imparatului de la miazanoapte vor fi date in mainile lui si nimicite. Atunci inima imparatului se va ingamfa, va dobori zece mii, dar tot nu va birui. Caci imparatul de la miazanoapte se va intoarce si va strange o ostire mai mare decat cea dintai; si dupa catava vreme, dupa cativa ani, va porni in fruntea unei mari ostiri bine inarmate.”
Seleucus al III-lea (225-223 i.Cr.) care i-a urmat lui Seleucus al II-lea la tron, a strans o armata si a lansat o campanie impotriva lui Attalus I (241-197 i.Cr.) din dinastia Attalida. El a fost asasinat dupa o domnie scurta de doi ani. Fratele lui mai mic, Antiochus al III-lea (adica “Antiochus cel Mare”, care a domnit in perioada 223-187 i.Cr.) a urmat dupa moartea lui, a adunat o armata si a deschis razboi impotriva lui Ptolemeu al IV-lea (221-205) din Egipt. A avut succes pana la infrangerea de la Raphia in anul 217 i.Cr., o pierdere care a anulat toate victoriile lui anterioare.
Ptolemeu al IV-lea, a carui inima s-a ingamfat dupa victoria de la Raphia in Palestina, a vrut sa intre in Sfinta Sfintelor din templul evreiesc, un lucru interzis de legea evreieasca. Evreii s-au opus aprinzandu-i mania, iar el a omorat “zeci de mii” dintre ei.
Dupa infrangerea sa, Antiochus s-a indreptat spre est, si mergand pe urmele lui Alexandru cel Mare, a ajuns pana la Valea Kabul din Afganistan, bucurandu-se de mari succese si capatand titlul de “Antiochus cel Mare”. El a pornit un razboi de razbunare impotriva Ptolemeilor si prin 198 i.Cr.., dupa aproape 20 de ani de la infrangerea de la Raphia, Antiochus a reusit sa preia posesiunea asupra Palestinei. Batalia de la Panium (198 i.Cr.) a marcat sfarsitul domniei Ptolemeice in Palestina. Astfel, dupa intoarcerea imparatului de la nord, venita dupa infrangerea sa initiala, imparatul de la sud nu a mai triumfat.

Daniel 11:14-16: “In vremea aceea, se vor ridica multi impotriva imparatului de la miazazi, si o ceata de derbedei din poporul tau se vor rascula, ca sa implineasca vedenia; dar vor cadea. Imparatul de la miazanoapte va inainta, va ridica intarituri, si va pune mana pe cetatile intarite. Ostile de la miazazi, nici chiar floarea oamenilor imparatului, nu vor putea sa tina piept, nu vor avea putere sa se impotriveasca. Cel ce va merge impotriva lui, va face ce va voi, si nimeni nu i se va impotrivi; el se va opri in tara minunata, nimicind cu desavarsire tot ce-i va cadea in mana.”
Egiptul s-a rasculat impotriva lui Ptolemeu al IV-lea, razvratire care a continuat si in domnia succesorului sau, Ptolemeu al V-lea (205-181 i.Cr.), iar in timpul domniei celui din urma, Antiochus al III-lea si Philip al V-lea (221-179) al Macedoniei s-au inteles sa imparta interesele Ptolemeice din afara Egiptului. Astfel “multi” s-au ridicat impotriva imparatului de la sud, desi rebeliunea in cele din urma a fost suprimata (“dar vor cadea”). Imparatul de la nord, dupa cum a fost mentionat mai sus, s-a intors si l-a biruit pe imparatul de la sud, care “nu mai avea putere sa se impotriveasca”. Tara Minunata - se refera la Palestina, care in final a ajuns sub domnia Seleucizilor dupa mai mult de un secol de suprematie Ptolemeica.

Daniel 11:17-19 “Isi va pune de gand sa ia in stapanire toata imparatia lui, si, facandu-se ca are ganduri curate cu el, ii va da pe fiica-sa de nevasta, cu gand sa-l piarda; dar lucrul acesta nu se va intampla si nu-i va izbandi. Apoi isi va intoarce privirile inspre ostroave, si va lua pe multe din ele; dar o capetenie va pune capat rusinii pe care voia el sa i-o aduca, si o va intoarce asupra lui. Apoi se va indrepta spre cetatuile tarii lui; dar se va poticni, va cadea, si nu-l vor mai gasi.”
Antiochus a facut pace cu Ptolemeu si a dat-o pe fiica sa, Cleopatra, in casatorie tanarului sau rival, sperand sa o foloseasca pentru a cuceri Egiptul, mai degraba prin intriga decat printr-un conflict armat. Spre spaima lui, Cleopatra s-a opus tatalui ei. Atunci Antiochus a pornit spre Asia Minora, inaintand spre Grecia (“spre ostroave”), insa a fost intors de romani la Termopile (191 i.Cr.) si in cele din urma a fost infrant la Magnesia in 190 i.Cr. A fost omorit in timp ce incerca sa jefuiasca un templu pagan langa Susa (187 i.Cr.), exact un an de la acordul de pace cu Roma de la Apamea (188 i.Cr.); astfel s-a poticnit si a cazut, si nu a mai fost gasit.

(articole preluate de aici si de aici)