Nimeni nu e de prisos in Biserica lui Dumnezeu ...

1 Corinteni 12:28 "DUMNEZEU a randuit in Biserica, intai, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, invatatori; apoi, pe cei ce au darul tamaduirilor, ajutorarilor, carmuirilor, si vorbirii in felurite limbi."

O greutate şi un temei adânc stă în cuvântul „ajutorărilor". La o gândire superficială se poate constata esenţa cuvântului: prooroc, apostol, învăţător, darul tămăduirilor, cârmuirilor şi vorbirii în felurite limbi. Dar esenţa cuvântului „ajutorărilor" nu este aşa de uşor de înţeles. Aici se deschide un orizont larg, un câmp cu acţiuni multiple, se arată o slujbă creştinească valoroasă al cărei limite nu le putem vedea.
Există în adunări diferiţi credincioşi care nu au nici un dar deosebit; ei nu sunt nici prooroci şi nici învăţători. Şi totuşi pot fi de folos într-un chip nemărginit acelora care au aceste daruri. Poate că există cineva în adunare care-i complet incapabil pentru o slujbă şi totuşi să exercite o mai mare influenţă asupra oamenilor decât un slujitor renumit. Deşi nu-i predicator sau învăţător, arată mare interes pentru lucrarea Domnului şi în afara adunării. Un astfel de creştin nu se gândeşte să dea o îmbărbătare sau o învăţătură, dar modul cum efectuează cele mai simple lucruri, cum deschide cuiva uşa, cum cedează un loc, cum dă o Biblie sau o carte de cântări, îl fac în stare să atragă inimile. Se vede clar că atracţia lui sufletească este pentru propăşirea lucrării lui Dumnezeu. El se arată dispus de a efectua slujbele inferioare pentru ca lucrarea să decurgă în bune condiţii. Milostenia şi supunerea lui dau un ton hotărâtor în lucrarea lui Dumnezeu în adunare şi în afară.
Considerăm că surorile creştine pot să înveţe şi ele mult din aceste gânduri. Dacă Dumnezeu interzice unei femei să lucreze deschis în public atunci ea să nu uite niciodată că a fost creată ca să fie un AJUTOR. Orice inimă supusă Marelui învăţător găseşte multe de făcut în a ajuta în mod indirect dar cu mult efect la progresul adevărului.

Powered by Biblia Online

Limba... poate aduce bucurie sau intristare...

Proverbe 26:20 "Cand numai sunt lemne, focul se stinge."

Ce clar este acest cuvânt! Fără lemne focul se stinge. Pentru a înţelege lucrul acesta nu ne trebuie multe studii. Nu dăm noi oare de multe ori cu capul de adevărul acesta? Nu ard în jurul nostru nenumărate focuri mari şi mici al căror fum ne face să lăcrimăm, şi care de mult s-ar fi stins dacă nu ar fi fost aprovizionate din când în când cu „lemne" Căci: „Unde-i lipsă de lemne, focul se stinge şi când nu mai este un clevetitor cearta se potoleşte."
Câte păreri diferite, povestiri eronate, vorbe rele despre alţii, s-ar stinge în mijlocul nostru dacă nu s-ar mai aduce material pentru ardere. Clevetirea nu ajută la nimeni, dar duşmanul sufletelor noastre are mult de câştigat distrugând legăturile frăţeşti.
Vai, de ne-am speria de acest rău, şi cu seriozitate şi dârzenie sfântă să îndepărtăm orice neajuns, să nu clevetim unii despre alţii, ci mai bine să ne rugăm unii pentru alţii. Atunci se va stinge acest focar al putrefacţiei şi al distrugerii. Câtă pagubă a fost produsă până acum prin clevetire nu se poate scrie şi nici măsura pe vreo scară gradată. Cât de des au fost distruse prietenii intime, cunoscuţi au fost despărţiţi şi chiar au ajuns la duşmănie. „... limba clevetitoare aduce o faţă mâhnită" (Prov. 25.23) de aceea să învăţăm să înfrânăm acest mic mădular care aprinde o pădure mare. Limba... poate aduce bucurie sau intristare... depinde de noi in ce scopuri este folosita.
Dacă un creştin se duce undeva ca să simtă el bine, sau face un lucru asemănător numai ca să-şi placă lui însuşi să nu se aştepte ca Dumnezeu să-l păzească de primejdie. Dacă Dumnezeu ne porunceşte să trecem pe un lac în furtună ca să vestim Evanghelia, dacă ne cere ca să trecem peste cei mai înalţi munţi ca să-i slujim, atunci, da, ne putem încredinţa în mâinile Lui şi ne va păzi de orice rău căci El ne-a poruncit să mergem. Domnul Isus Cristos are plăcere să se bucure de predarea noastră întreagă şi doreşte să avem o deplină părtăşie cu El. Acest lucru nu se poate face în medii infectate de păcat.

Powered by Biblia Online

Dumnezeu ne vede asa cum suntem cu adevarat

Iov 1:1 "Iov... era fara prihana si curat in suflet, si se abatea de la rau."

Aceasta marturie nu a dat-o un om ci însusi Dumnezeu. Oamenii si parerile lor sunt foarte variate. Pe omul pe care îl simpatizeaza, cu care are adânci legaturi de prietenie, sau îi este ruda, îl caracterizeaza în cuvinte alese, pe când pe unul mai îndepartat sau pe dusmani îi caracterizeaza cu cuvinte fara pret. Omul vede numai exteriorul si se lasa influentat sau orbit. Patrunderea în inima nu îi este îngaduita. La Dumnezeu este cu totul altfel, El vede totul. În fata Lui fiecare om este o carte deschisa. Dumnezeu s-a uitat si în inima lui Iov si a putut sa dea marturia de mai sus. Iov era fara prihana si traia în temere de Dumnezeu. El stia ca Dumnezeu îl vede, chiar daca oamenii nu-l vad si de aceea evita raul. Totusi Dumnezeu l-a trecut prin încercari si durere cu scopul de a curati orice coltisor al inimii lui de dreptatea proprie. Prin aceste dureri si întristari a fost adus în starea de a se închina lui Dumnezeu în praf si cenusa. El capituleaza în fata lui Dumnezeu si apoi este binecuvântat în mod deosebit.
În ochii lui Dumnezeu fiecare om este un pacatos. Dumnezeu ne trimite adesea întristari, necazuri si dureri, nu ca sa ne pedepseasca, ci ca sa ne aduca în stare sa recunoastem greselile vietii noastre în fata Lui ca astfel capitulând sa-L primim pe Domnul Isus ca pe Mântuitorul nostru. Când Dumnezeu a realizat aceasta lucrare în noi, atunci poate sa ne binecuvânteze.

Stimate cititor,
Te-ai întrebat vreodata cum te caracterizeaza Dumnezeu? În Cuvântul Sau, în Biblie, vei gasi marturia Lui pentru orice om. Ea este ca „toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu” (Rom. 3.23).
Încrede-te chiar acum în acest scump Mântuitor care vrea sa-ti dea viata vesnica în dar si astfel vei deveni un om nou, fara prihana si curat la suflet.

Powered by Biblia Online

Desteapta-te romane !!!

Efeseni 5:14 "Deşteaptă-te tu care dormi, scoală-te din morţi, şi CRISTOS te va lumina."

Acest avertisment serios are şi mai multă greutate prin faptul că se adresează credincioşilor, care au cunoscut poziţia lor în Cristos, potrivită cu hotărârile lui Dumnezeu. Lor le-a fost făcut cunoscut poziţia şi înaltele drepturi, care sunt strâns legate între ele. Ei ştiu că starea lor este în Cristos, ei Îl cunosc pe Dumnezeu, ca pe Dumnezeul şi Tatăl lor, ei ştiu că Cristos este sfânt şi fără cusur şi că ei SUNT copiii Lui. Pe drept cuvânt se aşteaptă de la ei ca să aibă o ţinută demnă, corespunzătoare înaltei chemări la care au fost chemaţi. Dar versetul nostru ne mai avertizează că, credinciosul poate să-şi piardă conştiinţa cu privire la starea lui. Desigur că nu este vorba de pierderea mântuirii, aşa cum din neştiinţă sunt gata mulţi să spună. El se scufundă din punct de vedere moral într-o stare de somn. Somnul este o prefigurare a morţii. Un om adormit recepţionează tot atât din lucrurile exterioare ca şi un mort. El nu vede nimic din frumuseţea şi farmecul creaţiei dumnezeieşti. La fel poate ajunge şi un credincios într-o astfel de stare încât să nu-i îngăduie să recunoască frumuseţea noii zidiri. Poate sunt credincioşi care nu duc o viaţă imorală, dar din binecuvântările duhovniceşti nu gustă nimic. Umblarea lor este pământească şi ţinuta lor este lumească. Într-o asemenea inimă, Domnul Isus nu are locul cel mai însemnat. Zile întregi un astfel de credincios nu simte lipsa Domnului. Lucrările zilnice au mai mult preţ pentru un astfel de creştin, decât Domnul Isus. Limbajul „căci pentru mine a trăi este Cristos" nu-i este cunoscut. Un astfel de creştin are o viaţă fără fericire, o viaţă căreia nu-i înţelege rostul. Şi unor astfel de creştini, să nu le fie de mirare că Marele Păstor trebuie să ia nuiaua pentru disciplinare. Rugăciunea şi citirea Cuvântului lui Dumnezeu sunt cerinţe necesare pentru creşterea sănătoasă şi puternică a vieţii creştine; aşa că un om care obişnuieşte să le părăsească pe amândouă, trebuie să fie într-o stare foarte rea.

Powered by Biblia Online

"URMARESTE .. AJUNGE .. IZBAVESTE"

1 Samuel 30:8: "Urmareste-o, caci o vei ajunge si vel izbavi totul"

David si oamenii sai erau linistiti, pana cand Amalecitii le-au distrus casele si le-au luat familile prizoniere. Asa ca:

1) Dusmanul iti va ataca familia pentru a ajunge la tine! El va face aceasta prin lucruri mari, cum ar fi concedierea sotului tau sau faptul ca sotia ta si-a descoperit un nodul la san. Sau prin lucruri mici, cum ar fi tensiuni familiale si lipsa aprecierii unul fata de celalalt. Fii treaz, descopera atacul pentru a te putea apara impotriva lui.

2) Invata sa depinzi de Dumnezeu, nu de oameni! Cand situatia s-a inrautatit, aceiasi oameni care il onorau pe David intr-o zi, au dorit sa-l omoare cu pietre a doua zi. iti suna cunoscut? lubeste-i pe oameni fiindca au nevoie. invata de la ei, caci intelepciunea lor iti va fi de folos. Dar sprijineste-te pe Dumnezeu. Puterea ta, strategiile si solutiile tale pentru viata trebuie sa vina de la El. David a spus: "Adu-mi efodul" (1 Samuel 30:7). Aceasta era modalitatea prin care poporul Israel primea calauzire din partea lui Dumnezeu. Desteapta miscare!

3) Invata sa discuti cu tine insuti! Cuvintele sunt asemenea carburantului: ele aprind focul credintei sau trezesc teama din tine. "David s-a imbarbatat, sprijinindu-se pe Domnul" (1 Samuel 30:6). Daca doresti sa fi incurajat, discuta cu Dumnezeul care poate schimba situatia. Solomon spune: "Limba dulce este un pom de viata" (Proverbe 15:4). Asa ca incepe sa discuti cu tine insuti in modul corect.

4) Planul lui Dumnezeu pentru tine este vindecarea prezenta. El i-a spus lui David: "Urmareste-o, caci o vei ajunge si vei izbavi totul". Aceste cuvinte "Urmareste .. vei ajunge .. vei izbavi totul" sunt poruncile date tie si asigurarea de la Dumnezeu ca lucrurile se vor schimba spre binele tau!

Ce minunata este partasia in Domnul !!!

1 Corinteni 1:9 "Credincios este DUMNEZEU, care v-a chemat la partasia cu Fiul Sau Isus Cristos, DOMNUL nostru."

Ce minunat adevăr! Însuşi Dumnezeu este Cel care ne-a chemat. Prin har suntem chemaţi să avem părtăşie unii cu alţi şi să păstrăm această măreaţă „părtăşie în Duh." Pe ce se bazează părtăşia credincioşilor unii cu alţii? Pe părtăşia intimă şi ascunsă a plinătăţii lui Cristos. Izvoarele din care ţâşnesc marile fluvii nu se află acolo unde le vede ochiul nostru. Ele au o legătură ascunsă - invizibilă dar continuă - cu un rezervor ascuns, dar neîntrerupt care nu seacă, inepuizabil la distanţă şi adâncime necunoscută. Datorită acestei ape care se revarsă continuu din rezervorul ei, ţâşneşte deodată izvorul şi apoi fluviul care se uneşte cu alţi afluenţi şi apoi se revarsă în oceane.
Când reformatorii au întors spatele sistemului religios al Romei, ei au fost învinuiţi că rup Trupul lui Cristos. Niciodată nu trebuie să amestecăm sistemele religioase şi bisericeşti ale lumii acesteia, fie ele vechi sau noi şi indiferent ce nume ar purta cu adevărata Adunare a lui Dumnezeu, cu Trupul Iui Cristos. De aceea despărţirea de acestea nu trebuie să se numească ruptură a Trupului. Dimpotrivă, orice credincios adevărat care vrea să ţină în picioare adevărul că este NUMAI un singur Trup, care vrea să aibă o părtăşie mai clară şi mai intimă cu Domnul Cristos, are datoria neapărată să se despartă de aceste tabere în care omul a luat locul prezenţei lui Dumnezeu.
Marele nostru Dumnezeu şi Tată ne-a chemat la părtăşie cu Fiul Său şi nu cu forme şi simţăminte religioase. Formele şi simţurile sunt pentru firea pământească care poate să-şi arate de ce este în stare pe scena unui teatru, dar nicidecum în strângerea laolaltă pentru Numele Domnului.
De aceea, prea iubiţilor care aţi înţeles locul vostru afară din tabără şi voi, toţi aceia care vreţi să-l înţelegeţi, rămâneţi neclintiţi şi alimentaţi-vă continuu din acest Izvor al părtăşiei cu Domnul Isus Cristos.

Powered by Biblia Online

Profetiile din Cartea lui Daniel, capitolul 11

Daniel 11 este un exemplu convingator al profetiei biblice. Din Daniel 11:1-19 avem istoria concisa a Orientului Apropiat, de la Alexandru cel Mare pana la Antiochus cel Mare, scrisa cu sute de ani inainte de evenimentele descrise. Implicatiile teologice sunt profunde.
Vă propun o înţelegere istorică, verset cu verset, a profeţiei din Daniel cap. 11, revelată în timpul lui Cyrus cel Mare:

Daniel 11:2: “Acum, îţi voi face cunoscut adevărul: Iată că vor mai fi încă trei împăraţi în Persia. Cel de al patrulea va strânge mai multă bogăţie decât toţi ceilalţi; şi când se va simţi puternic prin bogăţiile lui, va răscula totul împotriva Împărăţiei Greciei”.
Cei trei împăraţi sunt: Cambrize II (530-522 î.Hr.), Smerdis sau Gaumata (– 522 î.Hr.) şi Darius Histaspe (522-486 î.Hr.). Al patrulea a fost bogatul Xerse I, numit în evreieşte Ahaşveroş (Ezra cap. 4:6; Estera cap. 1: 1-9), în persană Ksayarsa, în babiloniană Ahsiwarsu (486-465 I.Hr). Herodot povesteşte că Xerse a strâns o armată formată din 40 de naţiuni supuse, dorind să-i cucerească pe greci, dar au fost înfrânţi.

Daniel 11:3,4: “Dar se va ridica un împărat viteaz, care va stăpâni cu o mare putere şi va face ce va voi. Şi cum se va întări, aşa se va şi sfărâma împărăţia lui şi va fi împărţită în cele patru vânturi ale cerurilor, dar nu între urmaşii lui şi nici nu va fi tot atât de puternică pe cât era sub el, căci va fi făcută bucăţele şi va trece la alţii afară de aceştia”.
Acest împărat viteaz este Alexandru Macedon (336-323), care, după ce a „pacificat” cu sabia regiunile apropiate, a cutreierat Orientul cu o armată de numai 35000 de soldaţi şi l-a cucerit fără probleme. Alexandru a murit tânăr (la aprox. 30 de ani), după care, patru generali ai săi (Lisimah, Casandru, Seleucus şi Ptolemeu) s-au proclamat împăraţi, stabilindu-şi anumite teritorii, iar fiul născut postum al lui Alexandru şi văduva lui (Roxana) au fost asasinaţi.

Daniel 11:5: “Împăratul de la miază-zi va ajunge tare. Dar unul din mai marii lui va fi şi mai tare decât el şi va domni, întemeind o mare împărăţie”.
Seleucus, care luptase ca un general, sub comanda lui Ptolemeu, a devenit stăpânul celei mai vaste întinderi din imperiul lui Alexandru (stăpânind Siria şi Babilonia, la nord de Palestina), întemeind o dinastie care avea să fie într-o continuă stare de război cu Egiptul (stăpânit de Ptolemei). Conflictele dintre Ptolemei şi Seleucizi au afectat şi pe iudei (Ezechiel cap. 16:26, 28, 29). La împărţirea imperiului, Palestina rămăsese sub controlul Egiptului, unde erau deja mari colonii evreieşti.

Daniel 11:6: “După câţiva ani, se vor uni şi fata împăratului de la miază-zi va veni ca nevastă la împăratul de la miază-noapte, ca să facă o învoială. Dar aceste mijloace de ajutorare nu vor avea nici o putere, şi nici celelalte mijloace ale ei nu vor putea ţine piept, ci ea va fi dată la moarte, împreună cu alaiul ei, cu tatăl ei şi cu cel ce s-a legat cu ea”.
După ce avuseseră loc două războaie între Siria şi Egipt (274-253), Ptolemeu II încearcă o alianţă cu Antioh II (împăratul Siriei), dându-i de nevastă pe fiica sa Berenice, cu condiţia repudierii soţiei lui (Laodice). În anul 251, Antioh se căsătoreşte cu Berenice, după ce îşi alungă soţia, împreună cu fiul ei. Intenţiile lui Ptolemeu au dat însă greş, fiindcă Antioh şi-a rechemat soţia (Laodice), care s-a răzbunat, suprimând, cu ajutor militar, pe Berenice, pe fiul acesteia şi tot alaiul ei, după care, a otrăvit pe nestatornicul ei soţ, pentru a fi sigură de succesiunea la tron a fiului ei, Seleucus II (246-222).

Daniel 11:7,8: “În vremea aceea, însă, se va ridica în locul ei un lăstar din aceeaşi rădăcină cu ea, şi va veni împotriva oştirii Siriei, da, va intra în cetăţuia împăratului de la miază-noapte, va face ce va voi cu ea şi va fi biruitor. Va ridica şi va strămuta în Egipt, odată cu prinşii de război, chiar şi pe dumnezeii şi chipurile lor turnate, împreună cu vasele lor scumpe de argint şi de aur. Apoi, va lăsa câţiva ani în pace pe împăratul de la miază-noapte”.
În timpul celui de-al treilea război egipteano-sirian (între anii 246-241), Ptolemeu III, fiul lui Ptolemeu II şi frate al Berenicei, a cucerit Siria, ocazie cu care a adus în Egipt o serie de idoli şi alte obiecte sacre ale egiptenilor, care fuseseră capturate de împăratul Cambrize, cu aproape trei secole înainte. În anul 239, Seleucus II întreprinde o campanie împotriva Egiptului, dar se întoarce bătut şi cu mâinile goale (versetul 9).

Daniel 11:10-13: “Totusi, fiii tai vor incepe iarasi razboiul, si vor strange o mare multime de osti, care va inainta, se va revarsa ca un rau care iese din matca, si-l vor impinge iarasi inapoi pana la cetatuie. Imparatul de la miazazi, maniat de aceasta, va iesi si se va lupta cu imparatul de la miazanoapte; va ridica o mare ostire, dar ostile imparatului de la miazanoapte vor fi date in mainile lui si nimicite. Atunci inima imparatului se va ingamfa, va dobori zece mii, dar tot nu va birui. Caci imparatul de la miazanoapte se va intoarce si va strange o ostire mai mare decat cea dintai; si dupa catava vreme, dupa cativa ani, va porni in fruntea unei mari ostiri bine inarmate.”
Seleucus al III-lea (225-223 i.Cr.) care i-a urmat lui Seleucus al II-lea la tron, a strans o armata si a lansat o campanie impotriva lui Attalus I (241-197 i.Cr.) din dinastia Attalida. El a fost asasinat dupa o domnie scurta de doi ani. Fratele lui mai mic, Antiochus al III-lea (adica “Antiochus cel Mare”, care a domnit in perioada 223-187 i.Cr.) a urmat dupa moartea lui, a adunat o armata si a deschis razboi impotriva lui Ptolemeu al IV-lea (221-205) din Egipt. A avut succes pana la infrangerea de la Raphia in anul 217 i.Cr., o pierdere care a anulat toate victoriile lui anterioare.
Ptolemeu al IV-lea, a carui inima s-a ingamfat dupa victoria de la Raphia in Palestina, a vrut sa intre in Sfinta Sfintelor din templul evreiesc, un lucru interzis de legea evreieasca. Evreii s-au opus aprinzandu-i mania, iar el a omorat “zeci de mii” dintre ei.
Dupa infrangerea sa, Antiochus s-a indreptat spre est, si mergand pe urmele lui Alexandru cel Mare, a ajuns pana la Valea Kabul din Afganistan, bucurandu-se de mari succese si capatand titlul de “Antiochus cel Mare”. El a pornit un razboi de razbunare impotriva Ptolemeilor si prin 198 i.Cr.., dupa aproape 20 de ani de la infrangerea de la Raphia, Antiochus a reusit sa preia posesiunea asupra Palestinei. Batalia de la Panium (198 i.Cr.) a marcat sfarsitul domniei Ptolemeice in Palestina. Astfel, dupa intoarcerea imparatului de la nord, venita dupa infrangerea sa initiala, imparatul de la sud nu a mai triumfat.

Daniel 11:14-16: “In vremea aceea, se vor ridica multi impotriva imparatului de la miazazi, si o ceata de derbedei din poporul tau se vor rascula, ca sa implineasca vedenia; dar vor cadea. Imparatul de la miazanoapte va inainta, va ridica intarituri, si va pune mana pe cetatile intarite. Ostile de la miazazi, nici chiar floarea oamenilor imparatului, nu vor putea sa tina piept, nu vor avea putere sa se impotriveasca. Cel ce va merge impotriva lui, va face ce va voi, si nimeni nu i se va impotrivi; el se va opri in tara minunata, nimicind cu desavarsire tot ce-i va cadea in mana.”
Egiptul s-a rasculat impotriva lui Ptolemeu al IV-lea, razvratire care a continuat si in domnia succesorului sau, Ptolemeu al V-lea (205-181 i.Cr.), iar in timpul domniei celui din urma, Antiochus al III-lea si Philip al V-lea (221-179) al Macedoniei s-au inteles sa imparta interesele Ptolemeice din afara Egiptului. Astfel “multi” s-au ridicat impotriva imparatului de la sud, desi rebeliunea in cele din urma a fost suprimata (“dar vor cadea”). Imparatul de la nord, dupa cum a fost mentionat mai sus, s-a intors si l-a biruit pe imparatul de la sud, care “nu mai avea putere sa se impotriveasca”. Tara Minunata - se refera la Palestina, care in final a ajuns sub domnia Seleucizilor dupa mai mult de un secol de suprematie Ptolemeica.

Daniel 11:17-19 “Isi va pune de gand sa ia in stapanire toata imparatia lui, si, facandu-se ca are ganduri curate cu el, ii va da pe fiica-sa de nevasta, cu gand sa-l piarda; dar lucrul acesta nu se va intampla si nu-i va izbandi. Apoi isi va intoarce privirile inspre ostroave, si va lua pe multe din ele; dar o capetenie va pune capat rusinii pe care voia el sa i-o aduca, si o va intoarce asupra lui. Apoi se va indrepta spre cetatuile tarii lui; dar se va poticni, va cadea, si nu-l vor mai gasi.”
Antiochus a facut pace cu Ptolemeu si a dat-o pe fiica sa, Cleopatra, in casatorie tanarului sau rival, sperand sa o foloseasca pentru a cuceri Egiptul, mai degraba prin intriga decat printr-un conflict armat. Spre spaima lui, Cleopatra s-a opus tatalui ei. Atunci Antiochus a pornit spre Asia Minora, inaintand spre Grecia (“spre ostroave”), insa a fost intors de romani la Termopile (191 i.Cr.) si in cele din urma a fost infrant la Magnesia in 190 i.Cr. A fost omorit in timp ce incerca sa jefuiasca un templu pagan langa Susa (187 i.Cr.), exact un an de la acordul de pace cu Roma de la Apamea (188 i.Cr.); astfel s-a poticnit si a cazut, si nu a mai fost gasit.

(articole preluate de aici si de aici)

Şcoala de predicare Cireşarii

Să predici Cuvântul lui Dumnezeu cu pricepere, pasiune şi putere – o mare dorinţă a lui Dumnezeu pentru noi şi o mare nevoie în bisericile din România. De aceea am hotărât să deschidem prima şcoală exclusiv de pregătire a predicatorilor.

Vladimir Pustan, Florin Ianovici, Adi Mocan, Cătălin Dupu, Otilia Dume, Liviu Cabău şi Dani Coste vor fi cei care nu o să vă înveţe CE să spuneţi, ci CUM să spuneţi adevărul. Pentru că adevărul biblic nu se negociază.

Bărbaţii creştini de orice confesiune dornici să se înscrie trebuie să aibă între 18 şi 60 de ani, să prezinte câteva acte şi să pună deoparte două sâmbete pe lună, timp de doi ani. Ne vom întâlni la Cluj Napoca.

Pentru mai multe detalii accesati Şcoala de predicare Cireşarii

In Cristos avem iertarea adevarata !!!

Zaharia 3:4 "Iata ca indepartez de la tine nelegiuirea."

Dumnezeu nu poate să vadă păcatul în faţa Lui. Păcatul nu se împacă cu Persoana Lui sfântă. Dar pe baza jertfei de ispăşire de pe Golgota a lui Isus Cristos, poate îndepărta păcatul. La cruce Dumnezeu l-a dat pe Fiul Său pentru păcătoşi şi nelegiuiţi la moarte. Isus a mers la cruce ca ÎNLOCUITOR, pentru vina şi păcatul omenirii şi a suferit mânia dreaptă şi judecata dumnezeiască. El corespundea TUTUROR cerinţelor sfinte pe care Dumnezeu le cerea de la oameni şi putea astfel să ia locul păcătosului. Dar El a pus în rânduială nu numai vinovăţia noastră ci şi starea păcătoasă a omului în faţa lui Dumnezeu, stare care a fost îndepărtată. Dumnezeu a condamnat păcatul în trup, prin aceea că l-a făcut pe Domnul Cristos păcat. „Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El l-a făcut păcat pentru noi, ca noi sa fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Cor. 5.21). Prin puterea acestei jertfe de ispăşire, Dumnezeu poate să spună către fiecare păcătos care vine prin credinţă la El: „Iată că am îndepărtat nelegiuirea de la tine."
Aşadar prin jertfa de ispăşire nu s-au îndepărtat numai păcatele (fapte, gânduri, vorbe) ci şi PĂCATUL; adică starea dezastruoasă a omului. Ce linişte aduce aceasta cugetului nostru, căci chiar această „procuratură dumnezeiască" mustră şi nu lasă în pace pe omul nemântuit.
Cel a cărui nelegiuire a îndepărtat-o Dumnezeu poate spune: „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, AVEM pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos. Lui îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu” (Rom. 5.1-2).
ÎN Domnul Isus Cristos...
Adevărul în Isus ... Efes. 4.21
Apropiaţi în Cristos ... Efes. 2.13
Iertaţi în Cristos ... Efes. 4.32
Înviaţi şi aşezaţi în Cristos ... Efes. 2.6
Sfinţi în Cristos Isus ... Filip. 1.1

Powered by Biblia Online

Cititi zilnic din Scripturi !!!

2 Timotei 3:16-17 "Toata Scriptura este insuflata de DUMNEZEU si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui DUMNEZEU sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna."

Este un har nespus din partea lui Dumnezeu, că ne-a păstrat Cuvântul Său neştirbit cu toate împotrivirile mari ale duşmanului. Ca o Stâncă în care toate valurile se sparg, ca un izvor într-un pustiu, ca un far în mijlocul mării înspumegate, aşa stă Cuvântul lui Dumnezeu, mereu plin de putere, proaspăt şi curat, chiar dacă Satana şi lumea îşi manifestă duşmănia lor faţă de El. El este apa răcoritoare şi aducătoare de pace pentru orice însetat, pentru oricine e trântit jos de forme şi obosit în religii, unde nu găseşte pace. Scriptura este şi astăzi îndrumător pentru orice cercetător simplu şi sincer, o cale UNICĂ şi dreaptă care se întinde cu siguranţă şi neabătut peste ţărmul stâncos al mişeliei Satanei, şi conduce sufletul la Cristos şi prin El, în cer. Cuvântul lui Dumnezeu este neschimbat în credinţă şi plin de nădejde ca şi Acela din a cărui gură a fost vorbit; şi el dăruieşte, oricui nădăjduieşte în El, aceleaşi trăsături sfinte. Dacă noi nu simţim lucrările Sale binecuvântate atunci de vină nu este Cuvântul lui Dumnezeu, ci noi înşine pentru ca nu suntem ascultători. Din astfel de stări triste rezultă multe rădăcini ale răutăţii şi ale rătăcirii şi multe situaţii triste între credincioşi. Mulţi sunt cuprinşi de ei înşişi şi se opun mustrării Cuvântului lui Dumnezeu. Oh! să ne gândim ce necinste aducem prin aceasta lui Dumnezeu.
Dumnezeu în dragostea Sa ne-a vorbit, şi datoria noastră este să ascultăm ca un copil. Cărarea ascultării este cărarea ODIHNEI şi BINECUVÂNTĂRII. Pe această cărare pot umbla atât „copilaşii în Cristos" cât şi „tinerii' şi „părinţii." Aceasta este singura cărare binecuvântată pentru toţi. Fără îndoială că ea este strimtă, dar este o cărare SIGURĂ, luminată de Veşnicul nostru Dumnezeu.
Biblia, Cuvantul lui Dumnezeu, ne-a fost data ca HARTA dupa care sa ne calauzim in drumul nostru spre cer, necercetand-o intr-o zi se poate sa ratacim de pe calea adevarata si sa nu mai gasim calea pe care ne-am pornit.

Powered by Biblia Online

Lauda noastra sa fie inchinata doar Mielului Sfant !!!

Apocalipsa 5:12 "Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, sa primeasca puterea, bogatia, intelepciunea, taria, cinstea, slava si lauda."

Sfânta Scriptură mărturiseşte în multe locuri clar şi concis „că Cristos a murit pentru păcatele noastre" şi că prin jertfa lui de la cruce a făcut răscumpărarea veşnică (1 Cor. 15.3; Evr. 9.12). Toţi care cred din inimă în El pot să spună: „SUNTEM sfinţi prin UNICA jertfă care a fost făcută odată pentru totdeauna ÎN Isus Cristos." Sfânta Carte spune. „Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi." Domnul Cristos prin moartea Lui a pus temelia slavei veşnice a lui Dumnezeu în creatura Sa nouă, ca şi temelia noastră veşnică de mântuire, aşa cum ne este arătat în Apocalipsa: „Mielul care a fost junghiat, care era în mijlocul Tronului." Şi ce fac ei? Ei cântă Mielului care i-a răscumpărat, o cântare nouă. Voia lui Dumnezeu este ca aici, pe pământ, obiectul slavei să fie: moartea Fiului Său. De fapt şi Domnul Isus a spus în noaptea când a fost vândut: „Să faceţi lucrul acesta spre amintirea Mea."
El ne-a dat deja aici pe pământ un loc unde noi să-L privim ca Mielul lui Dumnezeu, adus ca ardere de tot. De ar pătrunde în inimile noastre ca o necesitate de a-L slăvi şi a-L adora în duhurile noastre.
Dacă Masa Domnului se sărbătoreşte în chip duhovnicesc, atunci nu putem decât să-I mulţumim şi să-L adorăm. Abia atunci amintirea morţii Domnului Cristos devine o slujbă dumnezeiască.
Dacă ne mai folosim de forme din Vechiul Testament şi le punem în practica adunării la adorare, aşa cum prea adesea se vede acest lucru în grupările care se strâng în jurul unui om, sau a unei forme, a unui nume;... pierdem miezul adevăratei adorări prin Duhul lui Dumnezeu. Adorarea adevărată NU este o formalitate în efectuarea slujbei lui Dumnezeu, ci ea corespunde pe deplin cu ceea ce este Dumnezeu. Adevărata adorare nu se poate aduce decât pe terenul prezenţei Domnului, afară din tabără unde este El (Evr. 13.13).

Powered by Biblia Online

Nu va maniati !!!

Proverbe 15:18 "Un om iute la manie starneste certuri, dar cine este incet la manie potoleste neintelegerile."

Într-o zi, preotul credincios Machtholf a găsit în pragul uşii o scrisoare cu insulte la adresa Iui. El a citit-o, dar nu a spus nici un cuvânt ci s-a rugat. Duminica următoare, după predică a spus de la amvon: „Un prieten drag a adus o scrisoare în casa mea, în care îmi înşiră greşelile. Eu le-am citit, m-am cercetat şi am găsit multe lucruri adevărate. În inima mea este rădăcina a tot ce prietenul a găsit la mine, dar harul lui Dumnezeu este singurul care nu a lăsat răul să devină realitate. Prietenul meu iubit cunoaşte greşelile mele foarte bine, ceea ce mă face să cred că este chiar în mijlocul nostru. Îl rog din suflet să vină la mine, ca să pot să-i arăt dragostea mea."
Când lui Tersteegen din Mulheim i-a fost aruncat un coş fără fund peste cap, ca semn de batjocură, el a zis: „Aceasta nu-i încă o cunună de spini."
Cum ar răsuna răspunsurile noastre în astfel de situaţii? Ar descoperii ele caracterul Domnului nostru? Fiecare să răspundă singur la această întrebare. Noi vrem să ne amintim de cuvintele lui Pavel: „Dragostea ... nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău ... crede totul ... suferă totul ..." (1 Cor. 13.5-7). Aceasta este dragostea pe care Dumnezeu o caută la noi căci El este izvorul ei. Cât de bune şi de frumoase sunt însuşirile ei!
Dacă noi ne-am uita mai des în această oglindă luminoasă şi fără greş - lucru care ar trebui să-l facem în fiecare zi - atunci fără îndoială că este mult de judecat, mult de mărturisit. În felul acesta inima noastră îl admiră şi-L adoră pe Cel care a fost o pildă minunată de dragoste.
Dacă pentru Numele lui Cristos vom rămâne statornici până la sfârşit, atunci chiar dacă ne-ar arde pe toţi, scânteile de la rugurile noastre ar răspândi Evanghelia departe pe faţa pământului.

Powered by Biblia Online