Asta mi-s...

duminică, 6 iunie 2010

Intoarce-te ca sa poti inainta...

Geneza 35:1 "DUMNEZEU a zis lui Iacov: Scoala-te, suie-te la Betel."

Dacă noi facem o greşeală sau ne-am îndepărtat de Dumnezeu atunci Domnul ne duce în urmă acolo unde a început căderea. „Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi” (Apoc. 2.5). Aceasta este temelia reabilitării. Sufletul trebuie readus înapoi, acolo unde a încetat ascultarea de Dumnezeu şi a început o viaţă firească. Domnul nu a zis: „Adu-ţi aminte unde eşti" ci „Adu-ţi aminte de unde ai căzut." Numai pe această cale învăţăm cât de mult ne-am îndepărtat. Dacă suntem readuşi pe această cale a ascultării de Domnul, abia atunci putem compara în ce mare mocirlă a păcatului am fost căzuţi; numai pe această cale putem vedea dragostea care este preocupată în orice moment de noi.
În familia lui Iacov s-a acumulat mult rău fără să fie judecat de el, până când sufletul lui a fost trezit de strigătul: „Scoală-te, suie-te la Betel." Sihem nu era locul în care putea să judece răul. Atmosfera în locul acela era atât de îmbâcsită cu lucruri murdare încât era imposibil ca acolo să recunoască caracterul răului. În momentul în care Iacov a auzit strigătul să meargă spre Betel a spus casei lui: „Scoate-ţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă şi schimbaţi-vă hainele ca să ne sculăm şi să ne suim la Betel, căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului, care m-a ascultat în ziua necazului meu şi care a fost cu mine în călătoria pe care am făcut-o” (vezi vers. 2 şi 3). Când a auzit de Casa lui Dumnezeu sufletul patriarhului s-a pus în mişcare, aducându-şi aminte de starea care era în urmă cu 20 de ani. Aceşti ani au fost plini de succes pentru Iacov. Nu în Sihem ci în Betel a învăţat cine este Dumnezeul cel viu. De aceea a trebuit să se întoarcă înapoi de unde a plecat şi acolo să ridice un altar lui Dumnezeu. Numai în locul prezenţei Domnului Isus poţi să aduci adevărata adorare care I se cuvine Lui din toată inima. Şi El e prezent acolo unde sunt doi sau trei adunaţi pentru NUMELE Său.


Powered by Biblia Online

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu